Participarea Scolii Elf la primul Maraton International Cluj

Duminică, 10 aprilie 2011,  a avut loc la Cluj-Napoca primul Maraton Internaţional organizat de către Asociaţia Runners Club şi agenţia Respect Media, în colaborare cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj şi Federaţia Română de Atletism.

O parte din părinţii şi elevii Şcolii Elf au fost prezenţi la acest eveniment, unde au alergat de plăcere, din bucuria de a lua parte la o acţiune care sudează comunitatea locală, pentru a promova stilul de viaţă activ şi sănătos, dar şi din dorinţa de a sprijini proiecte ale comunităţii locale.  Astfel, alergătorii din partea Şcolii Elf înscrişi în concurs au ales să strângă fonduri pentru Asociaţia Little People, în beneficiul copiilor care lupta împotriva cancerului, sau pentru Grupul de Lucru al Organizaţiilor Civice (GLOC), în beneficiul  familiilor de romi mutate în Pata-Rât, lângă groapa de gunoi a oraşului.

Cursa pentru copii, 2 km:

S-au înscris elevi din:

  • clasa I – Ana Petri
  • clasa a II-a – Andrei Mitu, Eduard Tomovici, Erik Sas, Anthony Nistor
  • clasa a III-a - Alexia Popică şi Şerban Pop
  • clasa a IV-a – Răzvan Petri, Nichita Ostroveanu şi Radu Fărcane

Cursa populară de 6 km:

Ana Bădescu, elevă – clasa a VII-a

Iulia Fărcane, absolventă – promoţia 2010

Semi-maraton:

Viorica Fărcane (a susţinut Asociaţia Little People)

Gabriel Bădescu (GLOC) şi Adrian Costina (Asociaţia Little People)

Axel Fărcaş (a susţinut Asociaţia Little People, în memoria fiicei sale, Alina)

Maraton:

Toma Fărcane (a susţinut Asociaţia Little People)

Felicitări tuturor celor care au participat, ca însoţitori, alergători sau susţinători, şi felicitări speciale familiei Fărcane, care a avut câte un reprezentant la fiecare proba (maraton, semimaraton, cursa populară de 6 km şi cursa pentru copii de 2 km).

Felicitări de asemenea organizatorilor, pentru reuşita acestui eveniment!

Fotografiile sunt preluate de pe site-ul oficial al evenimentului:  http://www.maraton-cluj.ro/

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 39 other followers