Absolvent marca „Elf”

Cristian Anton a absolvit clasele I-VIII la Școala Elf și face parte din Promoția 2008 a școlii noastre.  În martie 2006, Școala Elf a fost premiată cu Premiul de Platină pentru pagina web realizată de Cristi, în cadrul concursului CyberFair, cu contribuția tuturor elevilor și profesorilor din Școala Elf.  După absolvirea liceului, în 2012, a devenit student la Facultatea de „Medialogy” din Danemarca.  Am descoperit de curând pe internet un filmuleț realizat de Cristi, împreună cu colegii săi, ca proiect în cadrul primei sale sesiuni de examene și, curioși despre ce înseamnă a fi student în Danemarca, și încă la o facultate cu o specializare mai puțin întâlnită în România, l-am rugat pe Cristi să ne trimită un articol despre experiența sa de student.  Lucru pe care l-a și făcut, cu mare drag:

Cristian Anton

Câteva infomații personale

Mă numesc Cristian Anton, am 20 de ani şi studiez în Copenhaga, la Aalborg University, secţia Medialogy. În clasele I-VIII am studiat la Şcoala „ELF” şi am continuat la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”. Îmi plac muzica, fotografia, filmul, designul, animaţia, grafica 3D, jocurile pe calculator, îmi place să-mi dau frâu liber imaginaţiei şi să creez, să cunosc oameni noi şi să vizitez locuri noi. Practic, dintotdeauna mi-a plăcut să fac întocmai ceea ce fac acum, aici, şi ceea ce studiez la facultate în fiecare zi.

Despre admiterea la facultate

Mereu am fost de părere că ar fi o experienţă fascinantă să fac facultatea în altă ţară, dar nu am fost 100% convins că îmi doresc asta decât după ce am explorat un pic şi alternativele din România. Am încercat să caut prin Cluj, apoi şi prin restul ţării, facultăţi care ar putea să mă intereseze şi unde aş putea să-mi dezvolt abilităţile. Am abandonat, dezamăgit de opţiunile disponibile. Până în clasa a XI-a nu m-am stresat căutând facultăţi, gândindu-mă „las’ că găsesc eu ceva”. Spre sfârşitul anului am început să intru în panică, deoarece acest proces de „găsire a facultăţii ideale” era mai greu decât crezusem. Pe la începutul clasei a XII-a, după ce am analizat bine situaţia cu facultăţile prin Europa, participând la un târg de universităţi (RIUF), am ajuns la concluzia că cea mai bună destinaţie de studiu pentru mine este Danemarca. Asta deoarece în Danemarca învăţământul e gratuit, există multe facultăţi în care se predă în limba engleză şi, nu în ultimul rând, se găsesc facultăţi foarte bune. Până la urmă, undeva pe la începutul clasei a XII-a am aflat de la un coleg de această facultate, „Medialogy”, care mi s-a părut foarte interesantă, asa că am decis că voi aplica. Pentru a intra la facultate am avut nevoie de un număr minim de ore de matematică şi de engleză făcute în liceu, diploma CAE de limba engleză şi diploma de bacalaureat. În cazul meu, nu am avut nevoie de eseu personal şi nici de scrisori de recomandare. Am apelat la o firmă de consiliere educaţională pentru a fi sigur că aplicaţia mea este completă şi ajunge în siguranţă unde trebuie şi când trebuie.

Despre viața de student

New Picture

Aalborg University este o universitate renumită pentru sistemul pe care îl adoptă, numit “the AAU Model for Problem Based Learning” sau “PBL – The Aalborg Model”, un sistem bazat pe proiecte şi rezolvare de probleme. Facultatea la care studiez eu se numeşte Medialogy şi studiez 100% în limba engleză. “Ce e aia Medialogy?” Să explic pe scurt: este locul unde arta se întâlneşte cu tehnologia. Astfel, avem materii ştiinţifice precum programare, matematică pentru aplicaţii multimedia, fizică aplicată, dar şi materii din domeniul artistic unde lucrăm cu grafică 3D, design, animaţii, filme, sunete.  Munca la facultate se desfăşoară în proporţie de 80% în echipe, în cazul meu de câte şapte studenţi. În fiecare semestru avem un proiect mai mare, ales de fiecare echipă, şi diverse proiecte mai mici, pentru fiecare materie în parte. Mi se pare un sistem extrem de bun, deoarece înveţi muncind practic la proiecte, fapt care e extrem de util iar când vrei să te angajezi undeva ai toate proiectele la care ai lucrat în portofoliu. Cursuri avem în general vreo 4 zile pe săptămână, câte patru ore, iar în rest stăm la şcoală cu grupele şi lucrăm la proiecte. Săptămânal avem întâlnire cu un supervizor al grupului care ne îndrumă şi ne ajută să lucrăm la aceste proiecte. Cel mai important examen pe care îl avem în fiecare semestru este un examen în care ne prezentăm proiectul la care am lucrat tot semestrul alături de documentaţia acestuia şi suntem evaluaţi în grup, dar notaţi individual în funcţie de diferite criterii. Restul examenelor sunt la fiecare materie în parte, unde în general se face media dintre o notă dată pe proiecte şi workshopuri, şi o notă pentru un examen scris. E o facultate de viitor, cu tehnologie foarte bună şi condiţii de excepţie, fiind în creştere şi având tot mai mulţi studenţi de la an la an. Studenţii universităţii au acces în universitate 24 de ore din 24,  folosind cardul de student pentru a intra în orice încăpere a clădirii sau pentru a folosi imprimantele sau scanerele. Totodată, facultatea e plină de studenţi de prin toată lumea. Am cunoscut oameni de pe toate continentele şi mi-am făcut prieteni din culturi total diferite.

Personal, sunt foarte încântat de facultatea pe care am ales-o şi consider că nu puteam alege ceva mai potrivit pentru mine. În fiecare zi merg cu plăcere la şcoală şi abia aştept să mă întâlnesc cu grupul să putem lucra la tot felul de proiecte interesante, să facem experimente şi cercetări în diferite domenii.

New Picture (1)Viaţa de student român în Danemarca înseamnă destul de multe restricţii în plan personal,  mai puţine ieşiri prin cluburi (mai multe petreceri acasă🙂 ), deoarece viaţa din acest punct de vedere este foarte scumpă în Danemarca. De exemplu, un ceai / un suc / o bere / costă în jur de 50 de coroane în localuri, adică vreo 30 RON. La supermarket în schimb, se găsesc alimente relativ ieftine dacă ştii unde să cauţi, de 3-4 ori mai ieftine decât cele din centrul oraşului. Dacă reuşeşti să-ţi găseşti un job lucrurile se schimbă radical. Slujbele sunt plătite extrem de bine în Danemarca. Orice part-time job ai avea, faci destui bani să trăieşti. Salariul minim în Danemarca este în jur de 110 coroane pe oră, echivalentul a aproximativ 65 de lei pe oră.

Planuri de viitor

Momentan am două variante de cariere pe care mi-ar plăcea foarte mult să le urmez: fie game designer, fie 3D animator. De aceea studiez tot mai mult domeniul 3D şi învăţ să folosesc tot mai bine diverse programe ce mă ajută să creez modele 3D, animaţii şi jocuri. Nu demult am participat la cel mai mare game jam din lume de până acum,“Nordic Game Jam”, care s-a ţinut anul acesta chiar la noi la universitate. Acolo s-au adunat oameni pasionaţi de domeniul jocurilor din toată lumea, s-au format echipe şi, timp de două zile non-stop, am lucrat cu toţii la joculeţe pe care le-am prezentat în ultima zi a festivalului.

Facultatea oferă multe cursuri din domeniile care mă interesează: grafică, animaţie, jocuri, 3D. Totodată, lucrând la proiecte în aceste domenii, şi nu doar învăţând teorie, mă ajută să-mi dau seama dacă mi-ar plăcea cu adevărat să urmez o carieră în domeniu, dacă mi se potriveşte, şi dacă mă pricep. Până la sfârşitul facultăţii pot să descopăr şi alte direcţii de studiu şi dezvoltare şi, în funcţie de asta, doresc să urmez un masterat în domeniu.

După ce termin facultatea, voi avea în portofoliu o sumedenie de proiecte realizate de mine, şi încă un element foarte important: “PBL”-ul. Astfel, angajatorul va şti că am experienţă în rezolvarea de probleme, în munca de echipă şi în realizarea de proiecte.

Cum vezi educația pe care ai primit-o în Școala Elf?

Probabil că, dacă n-aş fi fost elev la Şcoala Elf, nu aş fi fost pasionat de multe din lucrurile care mă pasionează acum. Şcoala Elf, spre deosebire de alte şcoli, încurajează arta în diversele ei forme: muzică, pictură, dans, teatru etc. Aşa am fost şi eu încurajat să fac muzică, teatru, să particip la fel de fel de proiecte şi activităţi curriculare şi extracurriculare care mi-au deschis ochii şi m-au făcut să realizez ce-mi place şi ce nu e pentru mine. Primul meu web-design l-am făcut pentru un concurs la care a participat Şcoala Elf. Faptul că am obţinut premiul I la acest concurs mi-a oferit elan în această direcţie, a designului grafic. Tot la Şcoala Elf am învăţat să cânt la pian de la D-na Mirica, o profesoară de excepţie, Dumnezeu să o odihnească, şi chiar dacă m-am lăsat de pian, am continuat cu muzica până în ziua de azi. Am fost basist în trupa Mute din Cluj-Napoca până înainte să plec în Danemarca, formaţie cu care am obţinut premii importante în ţară. Faptul că am învăţat engleza din grădiniţă şi am continuat în şcoala primară şi gimnaziu, m-a făcut să privesc fără probleme posibilitatea de a studia în limba engleză oriunde în lume. Uitându-mă în urmă, am numai amintiri plăcute din perioada petrecută ca elev la Şcoala Elf.  Şcoala Elf a avut cu siguranţă un rol decisiv în dezvoltarea mea ca om, şi le mulţumesc pentru asta profesorilor şi părinţilor care au avut încredere în această şcoală şi m-au susţinut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Lectură și Scriere Creativă pentru Copii

În bucătăria noastră, cuvinte cu tâlc sunt puse în eprubete, din pipete curg picături de imaginație, iar bulbucii sunt șoapte ale poveștilor. Atenție: creează dependență! Proiect dedicat copiilor din clasele primare.

%d blogeri au apreciat asta: