Festivalul Povestilor din Transilvania 2013

DiplomaÎn zilele de 23 și 24 martie 2013, Muzeul Etnografic al Transilvaniei a găzduit prima ediţie a Festivalului Poveştilor din Transilvania. Evenimentul a fost organizat de Centrul de Voluntariat Cluj, pentru a sărbători Ziua Mondială a Povestitorilor, celebrată în toată lumea în 20 martie.

În cadrul festivalului, a avut loc competiția Tânărul Povestitor al Anului, competiție care i-a atras și pe elevii Școlii Elf.

Astfel, patru eleve din clasele III-IV au fost selectate în finala competiției, iar una din cele patru finaliste a fost chiar premiată:

Elena Nicule, clasa a III-a – Premiul „Tânărul Povestitor al Anului”
Laura Centea, clasa a III-a – Finalistă
Mara Armașu, clasa a IV-a – Finalistă
Tania Armașu, clasa a IV-a – Finalistă

Finalisti Young Storyteller

Dacă vă plac poveștile frumoase, compuse cu fantezie și interpretate cu talent, vă invităm să vă bucurați de povestea „Răsplata curajului”, poveste cu ajutorul căreia Elena Nicule și vioara sa au cucerit juriul și publicul concursului Tânărul Povestitor al Anului:

Răsplata curajului

de Elena Nicule, clasa a III-a, Școala „Elf”

Lili, un pui de elefant, uriaș și simpatic, trăia împreună cu mama și tatăl ei, singură la părinți.

Nu prea avea cu cine să se joace.

Într-o zi, Lili le-a spus părinților:

– Mamă, tată, tare mi-ar fi bine dacă aș avea și eu un tovarăș de joacă.

– Draga mea, zise mama, trebuie să pleci departe de orașul Elefanților, în orașul Mixt. Acolo sunt multe animale, îți poți găsi un prieten. Dar va trebui să treci de trei obstacole.

– Zic eu, zic eu! a vrut să continue tatăl. Trebuie să treci de zidul leului, de gardul speranței și de copacul cu pere uriașe. Dacă ai noroc, vei ajunge în orașul Mixt.

– Perfect! zise Lili. Soarta să fie de partea mea! Voi pleca mâine dimineață.

– Îți voi pregăti trei porții de spaghete și cinci sticle de apă, spuse veselă mama.

A doua zi, Lili a plecat.

– La revedere, mamă! Rămas bun, tată!

– Noroc bun! spuseră părinții.

Lili a mers o jumătate de oră și a ajuns la zidul leului.

– Domnule Leeeeu! Unde sunteți?

– Grrr! Vrei să treci de zid, micuțo, așa-i? zise domnul Leu.

– Da, domnule. Aș putea fugi prin pădure, să-l ocolesc. Sunt foarte rapidă, dar doresc să îmi înfrunt soarta.

– Rapidă zici, da? Te provoc la o întrecere. Dacă vei câștiga, te las să treci, dacă nu, rămâi aici pe vecie. Batem palma?

– O batem! zise Lili.

Înainte de cursă, Lili își zise în gând: „Reușesc! Reușesc! Reușesc!”. Lângă ea a zărit un trifoi cu patru foi, l-a luat și l-a pus după ureche.

– Tu ești norocul meu!

Lili câștigă.

Și-a continuat drumul, ajungând la gardul speranței. Acesta era legat cu noduri mari și plin de spini. Lili a vrut să se întoarcă, dar în ultima clipă și-a amintit că el se numea „gardul speranței”. A sperat atât de mult că poate trece, încât gardul s-a deschis.

Lili a mers mai departe. Când a ajuns la copacul cu pere uriașe, s-a așezat zicându-și:

– Eu de aici nu mă mai mișc! Am pere cărnoase și suculente, aș putea trăi în acest loc.

A savurat multe pere și a adormit. Dimineața o durea burtica.

– Am fost leneșă! Ce-ar fi să merg mai departe?

Cu chiu, cu vai, reuși să miște crengile. Dincolo de copac era Orașul Mixt.

Nu departe de ea văzu un mic lemurian cu coada inelată. Se numea Lemmee.

– Tu ești singur? întrebă Lili.

– Da, spuse micul lemurian.

– Vino cu mine acasă și vom fi prieteni.

– Bine, sunt fericit că nu mai sunt singur.

Lili și Lemmee au ajuns sănătoși acasă. De bucurie, au ciocnit un pahar de limonadă cu părinții.

– Noroc!

– Noroc! Bine ai venit la noi acasă, Lemmee!

Micul lemurian a rămas cu familia elefanților în pace și fericire.

Lili descoperise de-a lungul călătoriei că a câștigat patru prieteni: Lemmee, Curajul, Speranța și Puterea de a merge mai departe.

 Maimuțica Lala

de Mara Armașu, clasa a IV-a, Școala Elf

New PictureTrăia odată, nu foarte demult, într-o pădure tropicală plină de verde și multă viață, o maimuțică. Desigur, ca orice altă maimuțică, ea mânca banane cu mare plăcere. Dar ea era putin diferita de celalalte maimute pentru ca nu stia sa sara dintr-un copac intr-altul si nici macar sa isi desfaca singura bananele care ii placeau atat de mult. Avea mereu nevoie de ajutor… aceasta era Lala, iar in aceasta poveste este vorba despre ea.

Intr-una din zile, cand era cu mama ei la Piata Bananelor, bineinteles pentru a cumpara banane galbene si greu de desfacut, Lala observa ceva care sclipea pe jos, exact langa un sac de banane. Se apleca, lua obiectul stralucitor de pe jos si il examina cu atentie si curiozitate. Am uitat sa va spun ca Lalei ii placeau obiectele care sclipesc pentru ca ea e o maimutica vesela si ii face placere sa adune lucruri pe care altii le considera fara valoare. De data aceasta insa Lala gasise o bratara care avea pe ea un trifoi cu patru foi. Se uita in jur sa vada daca nu apartinea cuiva. Dupa ce se asigura ca nimeni nu o pierduse, ii spuse mamei ei:

-Uite mami, ce am gasit! Nu e a nimanui!

-Ar trebui sa o lasi la obiecte pierdute, spuse mama, in timp ce punea cateva banane coapte in cos.

Dar bineinteles ca Lala nu o asculta! Bratara era mult prea speciala pentru a o lasa si oricum, atata timp cat nu o cauta nimeni…

Ziua urmatoare la micul-dejun Lala reusi sa isi desfaca banana singura. Ea fu foarte uimita!

-Mama, mama, mi-am desfacut singura banana!

Mama ei fu foarte mandra de Lala si drept recompensa ii pregati o banana cu ciocolata pentru pauza de masa.

La scoala, la ora de sport, Lala se arunca foarte usor dintr-un copac intr-altul. Profesorul si colegii de clasa au fost foarte uimiti de sariturile ei in aer. Acum ea era sigura ca bratara ii aducea noroc si ca era o bratara cu trifoi foarte speciala!

Ziua urmatoare, i se intampla acelasi lucru uimitor! Doar ca, la sfarsitul zilei observa ca isi uitase bratara acasa.

Cand ajunse acasa, ii povesti mamei ei, Maimutoaia, ce i se intamplase la scoala. Aceasta ii spuse ca nu bratara ii aduce noroc, ci faptul ca trebuie sa aiba incredere in ea.

Cu incredere si putin noroc, Lala si-a descoperit destinul: acela de a fi cea mai buna saritoare din copaci si cea mai rapida desfacatoare de banane din toata lumea povestilor.

Vanessa, zâna poveștilor

de Tania Armașu, clasa a IV-a, Școala Elf

New Picture (1)A fost odata o zana vesela imbracata intr-o rochie verde parca facuta din puf. Zana se numea Vanessa si avea un rol foarte important in lumea zanelor, deoarece ea dadea farmec fiecarei povesti. Era o zana delicata cu ochii mari si caprui, cu fata parca de portelan si placerea ei cea mai mare era sa transforme razand povestile simple in povesti magice si unice. Darul ei era special pentru ca era singura zana care avea aceasta putere.

     Intr-o zi de primavara colorata si  calduroasa  zana s-a simtit dintr-o data trista … povestile erau adunate curioase in jurul ei dar ea nu mai avea cuvinte potrivite pentru a le ajuta sa prinda viata:

-Ce s-a intamplat cu mine ? o intreba zana, trista, pe prietena ei, zana iubitoare de bufnite, Lili.

-Poate pur si simplu nu ai dormit destul…

-Nu cred… Cuvintele intotdeauna veneau cand aveam nevoie de ele! Oamenii iubesc povestile iar fara magia cuvintelor norocoase sfarsiturile fericite nu pot sa fie asa ! Numai regele Picardie cel Intelept poate sa ma ajute, el sigur stie raspunsul!

Cand Vanessa cea verde si Lili cea iubitoare de bufnite au ajuns la castel, nu il gaseau nicaieri pe regele Picardie. L-au cautat peste tot zburand dintr-o parte in alta a regatului, dar negasindu-l cele doua zane s-au hotarat sa mearga sa-l caute in cealalalta parte a tarii care se numeaVestul Intunecat, acolo unde erau foarte multe locuri periculoase. Toti prietenii lor le urara noroc. Cand au ajuns in Vestul Intunecat au vazut o pestera unde l-au gasit pe rege legat de o piatra mare. Ele l-au intrebat :

–        Ce ai patit, Maria Ta ? Cine te-a legat ?

–        M-a capturat Vrajitorul Nenoroc care a spus ca daca nu ii vom scrie pana maine cea mai frumoasa poveste, ne va distruge tara.

–        Atunci trebuie sa ne grabim sa inventam o poveste unica, spuse Vanessa.

Ele au adunat toti locuitorii – zanele, spiridusii si animalele – au pus toate ideile acestora la un loc si au facut creat cea mai frumoasa poveste din lume.

In urmatoarea zi, Regele a rugat-o pe Vanessa sa ii citeasca povestea Vrajitorului Nenoroc. Acesta a stat linistit si a ascultat-o apoi a spus ca este una dintre cele mai frumoase povesti din lume.

Vanessa stia ca secretul statea in faptul ca au scris povestea impreuna si de aceea cuvintele se asezau la locul lor.

Ea isi recapatase puterea magica continuand  sa scrie povesti de care sa se bucure toata lumea care crede in ele. Vanessa si-a dat seama ca destinul ei este acela de a fi cea mai buna scriitoare de povesti.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Lectură și Scriere Creativă pentru Copii

În bucătăria noastră, cuvinte cu tâlc sunt puse în eprubete, din pipete curg picături de imaginație, iar bulbucii sunt șoapte ale poveștilor. Atenție: creează dependență! Proiect dedicat copiilor din clasele primare.

%d blogeri au apreciat asta: