Gaudeamus 2014

Vineri, 13 iunie 2014, Școala Elf și-a luat rămas bun de la absolvenții clasei a VIII-a. Elevii din fiecare clasă i-au primit cu pod de flori în timp ce absolvenții au făcut turul școlii cântând „Gaudeamus”, după care a urmat cursul festiv.

În cadrul festivității, doamna dirigintă Victoria Matei a oferit premii, mențiuni și premii speciale pentru toți absolvenții, care au încheiat anul școlar cu media clasei peste 9,50!  Doamna director Carmen Costina a oferit Premiul „Gaudeamus” elevei Sonia Bălan, care a încheiat clasele V-VIII cu media 10.

Îi felicităm cu drag și le urăm mult succes la examenul care urmează!

Dragi absolvenți, dragi părinți, stimați invitați,

În numele Echipei Elf, felicit pe fiecare din elevii care, începând de azi, se numesc “Absolvenții Promoției Elf 2014” – o promoție specială, deoarece vârsta lor, de 15 ani, este aceeași cu vârsta Școlii Elf.

Ceea ce a ajuns să însemne Școala Elf în timp se reflectă splendid azi în ceea ce vedem aici, pe scenă: o echipă unită, formată din tineri frumoși, cu talente variate, încrezători în ei inșiși și în cei de lângă ei, recunoscători celor care le-au călăuzit pașii prin școală, deopotrivă părinți și profesori – o echipă de tineri minunați, ale căror vise pentru viitor încep să prindă contururi tot mai clare, mai consistente.

Dragi absolvenți, calea pe care urmează să pășiți în următorii ani va însemna din ce în ce mai mult spirit de independență, din ce în ce mai multe decizii luate pe cont propriu, uneori chiar cu înverșunarea de a face lucrurile cu totul altfel decât se așteaptă de la voi, doar de dragul de a fi altfel.  E OK! Părinții și profesorii voștri au trecut prin aceleași etape.

Voi citi câteva gânduri pentru tineri, scrise de un poet american pe la începutul secolului trecut,  și sunt sigură că le veți găsi extrem de actuale:

Desiderata

„Fă-ți loc cu delicatețe prin tumultul şi vâltoarea acestei vieți. Adu-ți aminte cât confort sufletesc îți aduce liniștea.

Păstrează relaţii bune cu toată lumea, pe cât posibil fără compromisuri. Rostește-ți propriul adevăr cu calm și claritate. Ascultă-i pe cei din jurul tău, fiecare are povestea sa, dar evită să stai prea mult în preajma celor gălăgioși sau agresivi, sunt o amenințare pentru spirit.

Nu te compara cu alții: vei deveni ori amărât, ori îngâmfat, căci întotdeauna vor exista persoane mai presus de tine, sau mai prejos. Bucură-te de realizările tale, dar și de planurile pe care ți le faci. Păstrează-ți viu interesul pentru propria carieră, oricât de modestă ar fi ea, este un bun ce cu adevărat îți aparține în vremuri schimbătoare.

Fii precaut în tot ce faci! Lumea e plină de înşelăciune, dar asta să nu te împiedice să descoperi virtutea în jurul tău, căci sunt mulți cei care luptă pentru idealuri înalte, iar viața e plină de eroism peste tot.

Fii tu însuți! Ai grijă să nu fii prefăcut și nici să nu iei iubirea în râs, căci în fața deșertăciunilor și dezamăgirilor, este perenă ca și iarba.

Pleacă-ţi urechea la sfatul anilor, şi lasă-te cu graţie în voia tinereţii.  Întăreşte-ţi spiritul, ca să fii   pregătit în faţa necazurilor.  Dar nu te lăsa furat de închipuiri.   Multe temeri se nasc din oboseală şi singurătate.

Dincolo de o disciplină călăuzitoare, fii blând cu tine însuţi.  Eşti copilul universului, la fel ca stelele şi copacii.  Ai dreptul să te afli aici.  Şi fie că ţi-ai dat seama de asta sau nu, fără îndoială că universul se desfăşoară aşa cum trebuie. De aceea, oricare ţi-ar fi aspiraţiile şi acţiunile în noianul confuz al acestei vieți, păstrează pacea în suflet.

În ciuda dezamăgirilor, a rutinei şi a viselor spulberate, aceasta este totuşi o lume minunată.  Păstrează-ți firea veselă și străduieşte-te să fii fericit. Bucură-te că ești aici!”

Să fiți fericiți este ceea ce vă dorim din tot sufletul! Descoperiți-vă pasiunile, urmați-le, și încercați să le întrețeseți în cariera voastră!

Dumneavoastră, dragi părinți, aș dori să vă mulțumesc, în numele Echipei Elf, pentru încrederea de a alege o școală atât de „tânără”, căreia i-ați oferit șansa de a crește alături de copiii dumneavoastră.  Vă mulțumim că ne-ați sprijinit în demersul nostru de dascăli atunci când v-am solicitat și ne-ați fost parteneri de nădejde.  Sperăm că peste ani ne vom revedea și vom avea ocazia de a ne bucura împreună de ceea ce vor fi devenit copiii noștri.

Pentru că, atunci când vine vorba de această promoție, mă aflu aici în dublă calitate, îmi voi permite ca în numele părinților din sală, să vă mulțumesc, dragi profesori, pentru răbdarea cu care i-ați îndrumat pe copiii noștri, pentru deschiderea pe care le-ați oferit-o atunci când au avut nevoie de un sfătuitor, pentru perseverența și fermitatea cu care i-ați corectat atunci când a fost nevoie.  Fie că vorbim de materii din „artileria grea”, ca matematica și limba română, sau de cele din categoria „pană”, vă mulțumim pentru că, în echipă, ați modelat frumos multiplele fațete ale personalității fiecăruia.

Mulțumesc, în mod special, doamnei profesoare Ioana Iovănaș pentru temeinicia valorilor insuflate în anii ciclului primar și doamnei diriginte Victoria Matei, pentru maniera elegantă  și plină de afecțiune cu care i-ați ajutat să-și cimenteze relațiile dintre ei în anii de gimnaziu.

În continuare, conform tradiției Școlii Elf, îmi revine onoarea de a înmâna Premiul Gaudeamus elevei care a reușit performanța – deloc ușoară – de a traversa cei patru ani de gimnaziu cu media generală 10:  Sonia Bălan!

O invit alături pentru a primi diploma, medalia și premiul în valoare de 500 de lei! Felicitări, dragă Sonia! Nu e lucru ușor să fii primul dintr-un grup de elevi foarte buni, și uneori te poți simți singură, dar dacă te uiți cu atenție în jurul tău, vei observa că ești apreciată, admirată și iubită pentru persoana care ești, la fel de mult ca pentru rezultatele pe care le-ai obținut.  Felicitări!

Carmen Costina

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Lectură și Scriere Creativă pentru Copii

În bucătăria noastră, cuvinte cu tâlc sunt puse în eprubete, din pipete curg picături de imaginație, iar bulbucii sunt șoapte ale poveștilor. Atenție: creează dependență! Proiect dedicat copiilor din clasele primare.

%d blogeri au apreciat asta: