Concursul Stiintific Interscolar de Astronomie „Nicolaus Copernic” 2015

Anul acesta școala noastră participă la Concursul Științific Interșcolar de Astronomie „Nicolaus Copernic”, organizat de Asociația Secular Umanistă din România. Scopul concursului este de a aduce elevii mai aproape de astronomie și cosmologie, de a le trezi curiozitatea pentru a afla cât mai multe despre Univers.

Elevii clasei a VII-a au lucrat câteva săptămâni pentru a pregăti expoziția. Rezultatul a transformat casa scărilor școlii noastre în „Casa Universului în care trăim”.  Echipele de elevi au avut câte o sarcină precisă și fiecare elev și-a ales o temă.  Așa au apărut pe panourile școlii materialele despre misiuni spațiale, depre astronomi de seamă, evoluția Universului, viața stelelor sau despre curiozități astronomice. Fetele au pictat planetele din Sistemul Solar pentru modelul la scară al acestuia, iar apoi au întins o bandă lungă de 4,5 m pe care au marcat la distanțe diferite cele 8 planete. Urcând treptele, toți elevii școlii pot să-și dea seama cât de mic e Pământul față de Soare și cât de aproape sau de departe sunt planetele din sistem față de steaua centrală.

O activitate comună plăcută a fost realizarea diagramei Hertzsprung Russell, în care fiecare stea afost așezată la locul ei în fucție de luminozitate și temperatură.

A venit apoi rândul machetelor: o cameră obscură, un model al nebuloasei Eta Carinae, un dispozitiv la scară pentru demonstrarea eclipselor de soare și de lună, un ceas solar și un calculator al distanțelor prin metoda paralaxei.

Dar aceasta nu e tot!  Elevii clasei a VII–a vor deveni profesori pentru colegii lor din ciclul primar. Aceasta înseamnă că trebuie să se pregătească serios. Vor face împreună turul expoziției, vor oferi explicații colegilor mai mici și apoi îi vor ajuta să construiască și ei machetele nebuloasei sau ale ceasului solar.

Mulțumim domnilor profesori Ludmila Frătescu și Ionuț Gînscă pentru implicarea în proiect.

prof. Corina TOMA (fizică)

***

Detalii despre concurs:

Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) anunţă lansarea concursului naţional “Nicolaus Copernic”, destinat instituţiilor din învăţământul preuniversitar. Echipele participante la concurs au ocazia de a câștiga unul dintre cele cinci laboratoare de informatică oferite de sponsorul competiției, iar profesorii coordonatori ai echipelor câștigătoare pot câștiga la rândul lor câte un laptop. Concursul urmăreşte să încurajeze interesul pentru astronomie și pentru știință, tema fiind ”Cum a apărut și cum evoluează Universul?

Concursul se va derula în perioada 19 februarie – 24 septembrie 2015. Echipele participante vor trebui să realizeze o mini-expoziție pe teme de astronomie și cosmologie, să organizeze seminarii și dezbateri și să promoveze expoziția și evenimentele aferente în școală și în comunitate.

– See more at: http://www.asur.ro/noutati/concurs-nicolaus-copernic#sthash.WuO7ZJpe.dpuf

„Incununare” – expozitie in cinstea Brancovenilor

10425424_10201999868038242_1952544300390583206_nÎn anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, 2014, un grup de  47 de elevi ai Școlii Gimnaziale Elf din Cluj-Napoca au pregătit, sub îndrumarea profesorilor Ludmila Frătescu și Ioan Gînscă, expoziția de pictură, desen și colaj intitulată „ÎNCUNUNARE”. Rezultată din studierea și interpretarea în cadrul orelor de religie, educație plastică și istorie a însemnelor domnești – coroana, sceptrul, stema, sigiliul și sabia domnească,  expoziția este un omagiu adus cu prilejul împlinirii a  300 de ani de la martiriul Brâncovenilor.

După ce a fost prezentată și publicului bucureștean între 21-30 octombrie 2014, la Biblioteca „Martha Bibescu” din capitală, expoziția a fost vernisată și la Cluj-Napoca, în 28 noiembrie 2014, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Expoziția rămâne deschisă publicului în perioada 28 noiembrie- 7 decembrie 2014, în incinta Muzeului Etnografic.

Lucrările expuse aparțin următorilor elevi:

  • Frățilă Ilinca, Ludu Patricia, Ostroveanu Iris, Pop Teodora, Szekely-Kiraly Alessia (clasa a 4-a)
  • Barabulă Ștefan, Buligă Mihai, Câmpean Ana, Centea Laura, Cherecheș Caterina, Cherecheș Ștefania, Crișan Alexandru, Cuc Rareș, Handru Diana, Koșa Miruna, Leonte Briana, Mare Alexandru, Mureșan Emanuela, Nicule Elena, Petri Ana, Popa Natanael, Rozor Dan (clasa a 5-a)
  • Armașu Mara, Armașu Tania, Csillag Petra, Domuța Daniela, Elekes Marc, László Renata, Mitu Andrei, Neagoș Ada, Ordean Mihnea, Pop Tamara, Sas Erik, Spînu Alice, Tomovici Eduard (clasa a 6-a)
  • Bratu Bianca, Călugăr Bogdan, Crișan Sofia, Lupșa Andrei, Pârlea Ștefania, Petruș Ania, Pop Șerban, Popica Alexia, Pridea Casiana, Scripcariu Luca, Șuteu Sebastian, Timar Tănase Rareș (clasa a 7-a)

Locul I la Campionatul Mondial de dans din Croatia

Trupa de dans Boemdance X-Celerate, coordonată de Diana Pop (Dede), a obținut două trofee importante la Campionatul Mondial de dans „ESDU” din Croația, desfășurat în :

  • Locul I la categoria Open, cu coregrafia „Happy Feet”
  • Locul II – la categoria MTV Commercial, cu coregrafia „Jessie J”

Felicitări membrilor trupei:

Clasa a V-a

  • Homan Alexia
  • Pop Tamara

Clasa a VI-a

  • Petruș Ania

Clasa a VII-a

  • Boldan Andra
  • Dobra  Darius
  • Lazăr Ana
  • Man Mălina
  • Seghedi Ada
  • Stan Alexandra
  • Tarța Alexandra

Clasa a VIII-a

  • Bălan Sonia
  • Handaric Rareș
  • Lazăr Maria

 


10390535_783937528323801_6903869216489556330_n
10433084_651612941585993_1723112113407405671_n

Premiul I la un concurs national de dans

10270779_669106583126921_343835898922264244_nEchipa de dans Boemdance X-celerate a Școlii Elf este pentru a 2-a oară campioană națională, de data aceasta la Campionatul National IDO Romania, și calificată pentru campionatul mondial din Italia, Rimini.
Sunt foarte mândră de acești „mici” dansatori și ne bucurăm cu toții că aducem acasă, clubului, părinților și școlii o nouă Cupă și un nou Titlu.
Felicitări !!!

Diana Pop (Dede)

Elevii care fac parte din trupă:

Homan Alexia, clasa a V-a

Pop Tamara, clasa a V-a

Petruș Ania, clasa a VI-a

Boldan Andra, clasa a VII-a

Lazăr Ana, clasa a VII-a

Man Mălina, clasa a VII-a

Seghedi Ada, clasa a VII-a

Stan Alexandra, clasa a VII-a

Tarța Alexandra, clasa a VII-a

Bălan Sonia, clasa a VIII-a

Handaric Rareș, clasa a VIII-a

Lazăr Maria, clasa a VIII-a

Ce putem invata de la copii

In luna noiembrie a acestui an, pe parcursul unei săptămîni de şcoală, în cadrul orelor de educaţie plastică, abilităţi practice, educaţie tehnologică şi religie, elevii Şcolii Elf au confecţionat zeci de obiecte ornamentale pentru Crăciun, care au fost prezentate într-o expoziţie cu vînzare în cadrul Tîrgului Verde, organizat de ClipArt Advertising, la Hipermarketul Cora. În spiritul conceptului de VERDE URBAN propus de organizatorii tîrgului, toate obiectele confecţionate de copii au fost realizate din materiale reciclabile (hîrtie, carton, nasturi, fire, CD-uri uzate, cutii de conserve etc.).

Copiii din Consiliul Elevilor al Şcolii Elf au dorit ca sumele provenite din vânzarea obiectelor confecţionate de ei să fie utilizate în beneficiul copiilor care locuiesc în condiţii insalubre la Pata Rât.  Aşadar, am luat legătura cu GLOC (Grupul de Lucru al Organizaţiilor Civice), despre care ştiam că au mai organizat evenimente care să promoveze solidaritatea cu locuitorii zonei Pata Rât. Când am întrebat cui am putea dona banii şi cum am putea face ca aceste sume să fie într-adevar în beneficiul copiilor de la Pata Rât, colaboratorii de la GLOC ne-au spus că există ceva mult mai important pentru aceşti copii decât nişte donaţii care vin – de cele mai multe ori – în preajma Crăciunului.  Ni s-a spus că aceşti copii ar fi fericiţi dacă ar simţi cu adevărat că fac parte din acest oraş – chiar dacă, geografic vorbind – au fost relocaţi la limita acestuia.

Asfel, împreună cu noii noştri prieteni de la GLOC şi cu sprijinul Casei Tranzit, am hotărât să organizăm o acţiune în care copii să fie alături de copii, indiferent de mediul lor social, indiferent de zona oraşului în care locuiesc momentan. Am stabilit vârsta de 9-11 ani şi un număr de 30 de copii care să participe la un prim eveniment de acest fel, iar data stabilită pentru acţiune a fost 17 decembrie – exact la an de la relocarea dramatică, în miez de iarnă, a familiilor care locuiau pe strada Coastei.

Banii adunaţi de Consiliul Elevilor de la Şcoala Elf, împreună cu donaţia oferită de Habitat for Humanity, au fost utilizaţi pentru organizarea unei întâlniri între 15 elevi de la Şcoala Elf şi 15 elevi care locuiesc în Pata Rât.  In cadrul acţiunii, care a avut loc sâmbăta trecută sub îndrumarea profesorilor, artiştilor și animatorilor Şcolii Elf şi ai Fundației Tranzit, copiii au avut ocazia să se cunoască între ei, au ascultat poveşti, au desenat şi au realizat împreună animaţii şi podoabe de Crăciun, au mâncat împreună şi s-au bucurat de un mic spectacol oferit de un ansamblu de dansuri ţigăneşti.  La final, părinţii tuturor copiilor s-au întâlnit pentru a admira împreună lucrările realizate de copii.

Ţinând cont de atmosfera extraordinar de plăcută şi plină de căldură din timpul evenimentului, de zâmbetele care şiroiau întruna pe toate feţele, de satisfacţia copiilor faţă de rezultatele cooperării lor, considerăm că acţiunea şi-a atins scopul.  Insă aspectul cel mai important şi cu adevărat pozitiv este că, după cele şase ore petrecute împreună de copii, s-au lansat invitaţii şi s-au conturat noi ocazii în care copiii să-şi petreacă timpul împreună:  o zi de săniuş, seri de poveşti, vizite la şcoală. Acesta este, credem noi, un semn încurajator că din partea copiilor nu există prejudecăţi, ori dacă acestea cumva există, evenimente de acest tip pot contribui la dispariţia lor.

Lectură și Scriere Creativă pentru Copii

În bucătăria noastră, cuvinte cu tâlc sunt puse în eprubete, din pipete curg picături de imaginație, iar bulbucii sunt șoapte ale poveștilor. Atenție: creează dependență! Proiect dedicat copiilor din clasele primare.

%d blogeri au apreciat asta: