Clubul de teatru al Liceului Elf la conferinta nationala a profesorilor de limba engleza RATE

Clubul de teatru în limba engleză al Liceului Teoretic „Elf” a prezentat piesa „The Wall” la conferința anuală a profesorilor de limba engleză, eveniment care s-a derulat anul acesta la Cluj-Napoca, în perioada 17-19 noiembrie 2017, cu titlul „English for 21st Century Skills”.

Elevii (clasele V-VIII) sunt coordonați de domnul profesor Dan Leonard, autorul scenariului original, al muzicii și versurilor, cu sprijinul elevilor din actuala clasă a VII-a.

Piesa „The Wall” vorbește despre relațiile dintre părinți și copii și felul în care acestea pot fi influențate de așteptările prea înalte ale unora, de pretențiile nejustificate ale altora, dar și de iubire, recunoștință, înțelegere, afecțiune, iubire necondiționată.
Reprezentația a fost aplaudată de toți cei prezenți în sală și apreciată în mod deosebit de Mark Andrews, unul dintre invitații internaționali la conferința RATE, care a deschis sesiunea plenară din ultima zi a conferinței redând fragmente din piesa The Wall.  Mark a remarcat dăruirea actorilor pe scenă, lejeritatea cu care au coborât în rândul publicului și au menținut contactul vizual, gestul simbolic de a întinde mâna prieteniei, extrapolând nevoia copiilor de afecțiune la relația profesor-elev:  în clasele în care elevii se simt bine, respectați și încurajați, cu siguranță cineva învață!
Îi felicităm la rândul nostru pe acești elevi și pe inegalabilul lor profesor, DAN LEONARD, pentru care săptămâna de școală se termină întotdeauna mai târziu, căci întâlnirile clubului de teatru au loc în fiecare vineri, de la ora 15 la 17.
Vă invităm să urmăriți înregistrarea integrală a piesei, cu mulțumiri domnului Stelian Frățilă, pentru filmare și montaj:

Felicitări actorilor:

Clasa a V-a A

  • Alesia Negrea
  • Alesia Olar
  • Elena Cuc
  • Hanna Toșa
  • Patricia Andreica
  • Raul Mihnea-Dulfu
  • Ștefania Voinea

Clasa a V-a B

  • Maria Allaiha Fenea
  • Ana Lengel

Clasa a VII-a

  • Almira Moldovan
  • Dan Pamfiloiu
  • Darius Avram
  • Ilinca Frățilă
  • Maria Tămaș
  • Mateo Smereciuc
  • Petru Covriga-Dragu
  • Ștefan Lupșan
  • Vlad Opriș
  • Vlad Zagoni
  • Tudor Surcel

Clasa a VIII-a

  • Ana Petri
  • Briana Leonte
  • Dragoș Hăpăianu
  • Elena Nicule
  • Mihai Buligă
  • Rareș Cuc
  • Sofia Ofrim
  • Ștefania Cherecheș

Turneul final „Fotbal și feminitate”

Șase din fotbalistele Liceului Teoretic „Elf” au fost convocate să reprezinte județul Cluj la Turneul final „Fotbal și feminitate”, care a avut loc în Suceava, în perioada 3-5 noiembrie 2017. Echipa clujeană din care au făcut parte și elevele noastre s-a clasat pe locul III în grupă. Elevele Alexia Comșa (portar), Alesia Negrea, Elena Cuc, Ștefania Voinea, Oana Tuluc și Sofia Sebeni au fost însoție de dl profesor Cosmin Comșa, antrenorii Mirel și Teodora Albon și nemaipomenita galerie a părinților.

Rezultate Eroii Cartilor Citite 2017

Miercuri, 31 mai 2017, la sediul central al Bibliotecii Județene „Octavian Goga” a avut loc festivitatea de premiere a elevilor cu cele mai frumoase lucrări înscrise în concursul județean „Eroii Cărților Citite”.

Unsprezece elevi de la Școala Gimnazială „Elf” s-au aflat printre elevii premiați, iar școala noastră, la fel ca anul trecut, a fost școala cu cel mai mare număr de lucrări înscrise în concurs.

Felicitări, elevilor și mulțumiri organizatorilor concursului de la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”!

  • Elena Șușca, clasa Pregătitoare B;
  • Melania Pura, clasa Pregătitoare B;
  • Marc Handaric, clasa a II-a B;
  • Alex Pop, clasa a III-a A;
  • Carina Schiop-Catalanoclasa a III-a A;
  • Ilinca Sagmar, clasa a III-a A;
  • Luca Homan, clasa a III-a A;
  • Clara Pădurean, clasa a III-a B;
  • Maia Meghea, clasa a III-a B;
  • Elena Cuc, clasa a IV-a.
  • Iris Chișu-Stînean, clasa a IV-a;


prof. Alexandra Todor

Locul III la etapa națională a Olimpiadei Sportului Școlar

Fotbalistele de la Școala Elf au încheiat pe podium etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar de la Reșița, plasând CLUJUL pe LOCUL III la nivel național!

După un meci strâns în finala mică, încheiat la egalitate cu Hunedoara, fetele noastre au învins la loviturile de penalty, asigurându-și astfel un loc pe podium.

Bravo, fetelor! Suntem mândri de voi!

  • Andreica Patricia
  • Bolzoni Melissa
  • Comșa Alexia
  • Cuc Elena
  • Negrea Alesia
  • Sebeni Sofia
  • Toșa Hanna
  • Tuluc Oana
  • Voinea Ștefania

Mulțumiri domnului profesor Cosmin Comșa și domnilor Mirel și Teodora Albon, care s-au ocupat împreună de pregătirea fetelor!

Nu în ultimul rând, multe mulțumiri părinților fetelor și doamnei profesoare Liliana Clițan, o echipă de susținători care au fost alături de fete pe tot parcursul olimpiadei, începând de la etapa locală, etapa județeană, etapa zonală și încheind cu etapa națională!

Locul I pe judet la fotbal feminin!

O nouă victorie pentru fotbalistele junioare de la Școala Elf!!!
Fetele noastre s-au clasat pe locul I din județ pentru al doilea an consecutiv și vor reprezenta județul Cluj la etapa zonală a olimpiadei școlare de sport – secțiunea fotbal feminin, ciclul primar.
Gooooool!!!!!!!!
Bravo, fetelor:

  • Andreica Patricia
  • Avram-Richard Raisa
  • Bolzoni Melissa
  • Comșa Alexia
  • Costin Diana
  • Cuc Elena
  • Negrea Alesia
  • Olar Alesia
  • Sebeni Sofia
  • Toșa Hanna
  • Tuluc Oana
  • Voinea Ștefania

Cupa Tymbark Junior – 2017

În perioada 23 februarie – 3 martie 2017, au participat la Cupa Tymbark Junior  38 de elevi ai Școlii Elf din clasele I-IV, din care 12 fete! Copiii au demonstrat că înțeleg spiritul jocului de fotbal, jucând cu dăruire pentru echipa lor și bucurându-se de fiecare minut petrecut pe teren.

prof. Cosmin Comșa

Îi felicităm pentru participarea la Cupa Tymbark Junior pe elevii selectați:

Echipa de băieți U8  –  Locul II / județ
  1. Albert Robert – II A
  2. Ardelean Răzvan – II A
  3. Bota Davide – II A
  4. Câmpan Vlad – II B
  5. Hințea Matei – II B
  6. Maier Tudor – II A
  7. Miclăuș Mateo – I A
  8. Negrea Eduard- II B
  9. Rusu Eric- I B
  10. Spaller Șerban – II B
  11. Tuluc Dragoș – I A
  12. Voinea Alexandru – I B
Echipa de fete U10 – Locul II / județ
  1. Andreica Patricia – IV
  2. Avram-Richard Raisa – IV
  3. Bolzoni Melissa – IV
  4. Comșa Alexia – IV
  5. Costin Diana- IV
  6. Cuc Elena – IV
  7. Negrea Alesia- IV
  8. Olar Alesia – IV
  9. Sebeni Sofia- IV
  10. Toșa Hanna- IV
  11. Tuluc Oana – IV
  12. Voinea Ștefania – IV

Echipa de băieți U10 – Locul III / județ

  1. Buzoianu Andrei – III A
  2. Câmpean Cristian – IV
  3. Csalai Patric – III A
  4. David Andrei – III A
  5. Gligan Victor – III B
  6. Homan Luca – III A
  7. Marin Ștefan – IV
  8. Mihnea-Dulfu Raul – IV
  9. Paris Dinu – III A
  10. Popa Octavian – IV
  11. Popescu Alexandru – IV
  12. Șerban Tudor – IV
  13. Tragiannidis Ermis – III B
  14. Tragiannidis Fivos – III A

Rezultate – Cangurasul Matematician 2015

Felicitari elevilor Şcolii Gimnaziale „Elf” pentru rezultatele obținute la Concursul Cangurașul Matematician, ediția din martie 2015:

Clasa a I A, prof. Ioana Iovănaș

Pop Alexandru – EXCELENT

Udrescu Maria – EXCELENT

Csalai Patric – FOARTE BINE

But Sara – FOARTE BINE

Dubău Codin – FOARTE BINE

Sabău Victor – FOARTE BINE

Homan Luca – FOARTE BINE

Roman Monica – BINE

Funar Ana – BINE

Schiop-Catalano Carina – BINE

Gherasim Ana – BINE

Rusu Nicoleta – BINE

Buzoianu Andrei – BINE

Sandu Ștefana – BINE

Rus Andreea – BINE

Paris Dinu – BINE

Gavra Andra – BINE

Tarcea Noa – BINE

David Andrei – BINE

Clasa a I B, prof. Melania Gherasim

Adam Emma – FOARTE BINE

Blaga Mădălina – FOARTE BINE

Raica Sofia – FOARTE BINE

Iusco Stefano – BINE

Diaconiță Diana – BINE

Criste Iulia – BINE

Radu Codrin – BINE

Tragiannidis Ermis – BINE

Pascaru David – BINE

Precup Catrinel – BINE

Rusu Luca – BINE

Clasa a II-a, prof. Liliana Clițan

Mihnea-Dulfu Raul – EXCELENT

Negrea Alesia – FOARTE BINE

Ristea Diana – FOARTE BINE

Sebeni Sofia – FOARTE BINE

Godiac Mircea – BINE

Cuc Elena – BINE

Toșa Hanna – BINE

Albert Noemi – BINE

Voinea Ștefania – BINE

Olar Alesia – BINE

Bolzoni Melissa – BINE

Chișu-Stînean Iris – BINE

Câmpean Cristian – BINE

Clasa a III-a, prof. Marinela Scripcariu

Câmpean Tea – EXCELENT

Leonte Luca – FOARTE BINE

Boldan George – FOARTE BINE

Naghiu Mihai – FOARTE BINE

Ivan Ilinca – FOARTE BINE

Mureșan Sofia – FOARTE BINE

Alexandrescu Lucas – FOARTE BINE

Crișan Sara – FOARTE BINE

Popica Luca – FOARTE BINE

Ivan Andrei – FOARTE BINE

Rozor Andrei – FOARTE BINE

Adam Anya – BINE

Man Andrei – BINE

Deaconu Paula – BINE

Nap Raluca – BINE

Maier Șerban – BINE

Grigoriu Vladimir – BINE

Lakatos Adam – BINE

Cozma Luca – BINE

Bengeanu Alex – BINE

Lectură și Scriere Creativă pentru Copii

În bucătăria noastră, cuvinte cu tâlc sunt puse în eprubete, din pipete curg picături de imaginație, iar bulbucii sunt șoapte ale poveștilor. Atenție: creează dependență! Proiect dedicat copiilor din clasele primare.

%d blogeri au apreciat asta: