Decizii la final de gimnaziu

Elevii clasei a VIII-a de la Liceul Teoretic „Elf” sunt implicați într-un program menit să-i sprijine în luarea unei decizii potrivite în ce privește parcursul educațional, în pragul cotiturii de la finele ciclului gimnazial.

În luna februarie, elevii au participat la un atelier cu titlul Rolul autocunoașterii în luarea deciziilor, susținut de doamna Ligia Cremene (PhD, consultant în resurse umane):   „In cadrul atelierului, am explorat valorile personale și felul în care acestea ne ghidează în luarea de decizii. Va fi un exercițiu de autocunoaștere, cu efect pe termen mediu și lung, care poate fi reluat de oricâte ori simțim nevoia să ne reevaluăm reperele și direcția în viață.”

Pornind de la întrebarea „Care este menirea vieții mele?”, copiii au fost încurajați să-și descopere valorile personale, în discuții de grup și în perechi. Fiecare elev a finalizat activitatea cu o planșă reprezentând valorile desprinse în urma exercițiilor.  Acestea au fost mai apoi analizate mai înprfunzime, acasă, împreună cu familia, trecute prin filtrul unor întrebări revelatoare:

    • Când, unde, cu cine trăiesc aceste valori?
    • Ce valoare se dorește a fi trăită mai mult? In ce contexte sau activități o pot trăi mai mult? Când am trăit-o? Cu cine, în ce context?
    • Ce valori sunt mai importante pentru mine în această etapă a vieții mele?
    • Care dintre aceste valori au mai mare legătură cu alegerea traseului profesional?
    • Ce valori îmi sunt atacate? Nu le trăiesc. Din ce motive?
    • In ce fel se corelează valorile mele cu valorile oamenilor sau proiectelor în care mă implic?
    • Ce valori sunt în conflict? Fie în interiorul meu (vreau si asta, si asta, si cred că nu pot fi trăite împreună), fie cu exteriorul (în munca, în relațiile cu ceilalți, nu regăsesc o anumită valoare care pentru mine este importantă).

În a doua etapă a programului, la ora de dirigenție, elevii clasei a VIII-a au participat la o prezentare a opțiunilor pentru liceu, cu explicații despre filiera teoretică/vocațională, profilul real/uman și specializările corespunzătoare, calendarul admiterii și oferta educațională a Liceului Teoretic „Elf” pentru clasa a IX-a.  În cadrul unei întâlniri cu doamna director Carmen Costina și doamna dirigintă Adriana Boilă, elevii au avut ocazia să afle informații noi și să pună întrebări suplimentare cu privire la numărul de ore din ariile curriculare care îi interesează în mod special, precizări despre bacalaureat și posibilitățile de continuare a educației după liceu.

La finalul lunii martie (joi, 22 martie 2018), elevii clasei a VIII-a i-au avut ca invitați la școală pe câțiva absolvenți ai ciclului gimnazial de la Elf, elevi în clasele a XI-a (Mălina Man, Alessio Bolzoni, Darius Dobra), a XII-a (Sidonia Dragoș-Roman, Andrada Handru)  la diverse licee, studenți (Alexandru Anca, anul I la Drept) sau absolvenți de facultate (Anda Crișan, farmacist rezident), care le-au oferit propria viziune asupra tranziției de la gimnaziu la liceu și câteva sfaturi care au considerat că le-ar prinde bine tinerilor de 14-15 ani aflați acum în pragul unei decizii importante. De asemenea, la această întâlnire au fost prezenți elevii clasei a IX-a de la Liceul Teoretic „Elf”, însoțiți de doamna dirigintă Marinela Cîrcu, care au avut ocazia de a vorbi despre cum e să fii licean la Elf.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Campioni si vicecampioni nationali la dans!

Rezultatele naționale ale elevilor Școlii ELF dansatori la Genessis Dance Studio la Campionatul de dans, IDO – International Dance Organization calificați pentru etapa internațională Rimini-Italia:

LOC 1 – 101 Dalmațieni – Large production;
LOC 2 – ShowDance Juniors;

(Alesia Olar, Alexia Comșa, Tamara Pop, Mălina Man, Alexandra Tarța, Alexandra Stan, Maria Lazăr, Ana Lazăr)

Instructor: Diana Pop (Dede)

Olimpiada de limba romana – etapa judeteana

Felicitări elevilor Școlii Elf care au participat la etapa județeană a olimpiadei de limba și literatura română.  Concursul a fost organizat sâmbătă, 21 februarie 2015, la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca.

Clasa V-a, prof. Iulia Stînga

KOȘA MIRUNA – 102 p. – MENȚIUNE (locul VI / județ)

CÂMPEAN ANA – 100 p. – MENȚIUNE (locul VIII / județ)

NICULE ELENA – 78 p.

HĂPĂIANU DRAGOȘ – 66 p.

Clasa VI-a, prof. Iulia Stînga

LASZLO RENATA – 96 p.

ARMAȘU TANIA – 82 p.

Clasa VII-a, prof. Iulia Stînga

POPICA ALEXIA – 105 p. – MENȚIUNE (locul VI / județ)

PRIDEA CASIANA – 91 p.

Clasa VIII-a, prof. Iulia Stînga

MAN MĂLINA – 90 p.

Olimpiada de limba română – etapa locală

UPDATE: Conform anunțului de pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, „sunt calificați la etapa județeană toți elevii care au obținut punctaje de la 100 de puncte în sus.”

––

Felicitări elevilor Școlii Elf care au participat la etapa locală a olimpiadei de limba și literatura română (24 ianuarie 2015):

Clasa V-a, prof. Iulia Stînga

KOȘA MIRUNA, 115 (locul I / județ) – se califică la etapa județeană

NICULE ELENA, 115 (locul I / județ) – se califică la etapa județeană

CÂMPEAN ANA, 104 – se califică la etapa județeană

HĂPĂIANU DRAGOȘ,100 – se califică la etapa județeană

HANDRU DIANA, 77

Clasa VI-a, prof. Iulia Stînga

LASZLO RENATA, 110 – se califică la etapa județeană

ARMAȘU TANIA, 104 – se califică la etapa județeană

ARMAȘU MARA, 93

ORDEAN MIHNEA, 91

Clasa VII-a, prof. Iulia Stînga

POPICA ALEXIA, 116 (locul IV / județ) – se califică la etapa județeană

PRIDEA CASIANA, 114 (locul VI / județ) – se califică la etapa județeană

CRIȘAN SOFIA, 94

Clasa VIII-a, prof. Iulia Stînga

MAN MĂLINA , 105 – se califică la etapa județeană

SEGHEDI ADA, 75

Trei elevi din gimnaziu admisi la Centrul de Excelenta

Felicitări elevilor care au fost recent admiși la cursurile Centrului de Excelență din Cluj:
– Limba română: Mălina Man și Ada Seghedi, clasa a VIII-a – prof. Iulia Stînga
– Matematică: Mihai Buligă, clasa a V-a – prof. Marinela Cîrcu

Selecția a fost organizată pe bază de concurs.

Locul I la Campionatul Mondial de dans din Croatia

Trupa de dans Boemdance X-Celerate, coordonată de Diana Pop (Dede), a obținut două trofee importante la Campionatul Mondial de dans „ESDU” din Croația, desfășurat în :

  • Locul I la categoria Open, cu coregrafia „Happy Feet”
  • Locul II – la categoria MTV Commercial, cu coregrafia „Jessie J”

Felicitări membrilor trupei:

Clasa a V-a

  • Homan Alexia
  • Pop Tamara

Clasa a VI-a

  • Petruș Ania

Clasa a VII-a

  • Boldan Andra
  • Dobra  Darius
  • Lazăr Ana
  • Man Mălina
  • Seghedi Ada
  • Stan Alexandra
  • Tarța Alexandra

Clasa a VIII-a

  • Bălan Sonia
  • Handaric Rareș
  • Lazăr Maria

 


10390535_783937528323801_6903869216489556330_n
10433084_651612941585993_1723112113407405671_n

Poemele luminii… rastalmacite in limba engleza

Ca și activitate în cadrul proiectului Comenius ”A Cultural Treasure Chest – Good News from Our School”, elevii claselor a VI-a și a VII-a au realizat poezii în limba engleză, în stilul unui poet român. Copiii, îndrumați de prof. Iulia Stânga, Dan Leonard și Victoria Matei, l-au ales pe Lucian Blaga și s-au inspirat din „Poemele luminii”. Apoi, îndrumați de prof. Ludmila Frătescu, au ilustrat poemele create cu desene potrivite. Dl profesor Ionuț Gînscă a dat o mână de ajutor la îmbinarea poeziei cu desenul și iată ce a ieșit:

Lectură și Scriere Creativă pentru Copii

În bucătăria noastră, cuvinte cu tâlc sunt puse în eprubete, din pipete curg picături de imaginație, iar bulbucii sunt șoapte ale poveștilor. Atenție: creează dependență! Proiect dedicat copiilor din clasele primare.

%d blogeri au apreciat asta: