Reuniune de lucru în Italia – „Copiii filosofi”

În perioada 10-14 decembrie 2017, în localitatea Modena din Italia, a avut loc prima sesiune de formare pentru profesori din cadrul proiectului Erasmus+ „Children as Philosophers”.  Au participat câte doi profesori din fiecare școală parteneră, provenind din șase țări diferite: Bulgaria, Germania, Italia, Marea Britanie, România, Suedia.

Obiectivul primei sesiuni de formare a fost structurarea unei abordări comune în ceea ce privește principiile cheie ale filosofiei pentru copii, sau filosofiei cu copiii, și ale gândirii creative.   Sesiunea s-a axat pe aspecte teoretice, dar și pe aplicarea acestora în activitatea didactică.

În urma acestei sesiuni de formare cu durata de 5 zile, se vor pune bazele unei abordări didactice inovative.  Profesorii participanți urmează să implementeze la clasă tehnicile învățate și să împărtășească rezultatele lecțiilor respective cu alți colegi, atât din cadrul proiectului, cât și din afara acestuia.

Din partea Liceului Teoretic „Elf”, au participat la sesiunea de formare doamnele profesoare Ioana Iovănaș și Melania Gherasim.

Children as Philosophers project

2017-1-UK01-KA201-036622

“Enable learners to engage in a creative process of inquiry within a collaborative and supportive community”

This KA2 Strategic Partnership Project is a collaboration between eight partners from six countries who are working together to develop and share their knowledge and skills in order to:

  • increase key competences for children in order for them to fully participate in and contribute to a multicultural society
  • develop a robust and tangible methodology that employs methods that support the development of basic skills through the use of inquiry based philosophy skills and creating thinking techniques
  • equip teaching and non-teaching staff with a range of skills, key principles and relevant methodologies.

 

Leave a comment

Lectură și Scriere Creativă pentru Copii

În bucătăria noastră, cuvinte cu tâlc sunt puse în eprubete, din pipete curg picături de imaginație, iar bulbucii sunt șoapte ale poveștilor. Atenție: creează dependență! Proiect dedicat copiilor din clasele primare.