Creativitate, Empatie, Responsabilitate, Competență – CERCul Elf

Lucrăm împreună, ne exprimăm creativitatea, având grijă de persoanele și obiectele din jur, apreciem ce am realizat fiecare dintre noi – în vizită la Ceramic Cafe, am învățat în noua noastră echipă despre valorile Liceului Elf:  C.E.R.C. (Creativitate, Empatie, Responsabilitate, Competență)

Ora de dezvoltare personală, cu doamnele profesoare Melania Gherasim și Carmen Șoancă, la Ceramic Cafe – clasa a III-a A

Profesorii învață

În perioada 20-21 iunie 2018, profesorii ciclului primar de la Liceul Teoretic „Elf” au participat la o sesiune de formare, cu tema „Învățarea vizibilă” (rezultatele cercetării lui John Hattie), feedback, metacogniție, tehnici de încurajare a colaborării.

Cursul a fost o reală plăcere!  Formatorii din Marea Britanie, Mary Tulley și Chris Scanlan, au reușit să transmită o mulțime de informații, într-un mod structurat, păstrând echilibrul perfect între abordări teoretice și activități practice.

La finalul cursului, în cadrul unui atelier coordonat de doamna psiholog Carmen Șoancă, profesorii participanți la curs au tras concluziile și au stabilit concret ce metode noi vor utiliza la clasă, la nivelul ciclului primar, începând din septembrie 2018.

În urma cursului, profesorii Carmen Șoancă, Melania Gherasim, Laura Dârloagă, Tudor Avădănei, Ioana Ghiran au constituit o echipă de lucru pentru elaborarea unui ghid pentru profesori și un ghid pentru părinți, cu privire la strategiile metacognitive de îmbunătățire a rezultatelor învățării, astfel încât acestea să poată fi utilizate cu ușurință în predare de către toți profesorii care predau la ciclul primar.

Au participat la curs profesorii:  Marinela Scripcariu, Ovidiu Nemeș, Edith Munteanu, Giorgiana Aron, Mădălina Mureșan, Melania Gherasim, Simona Bojan, Liana Mihuț, Silvia Suciu, Monica Suciu, Mirela Miclăuș, Ioana Iovănaș, Sorana Adam, Carmen Șoancă, Alina Someșan, Laura Pamfiloiu, Ioana Ghiran, Carmen Costina, Maria Vădan, Alexandra Bățan, Mana Laszlo, Amalia Govor, Gabriela Prunean.

Sesiune de formare în România – „Copiii filosofi”

În perioada 16-20 aprilie 2018, a avut loc a doua sesiune de formare pentru profesori  din cadrul proiectului Erasmus+ „Children as Philosophers”, la Cluj-Napoca, găzduită de Liceul Teoretic „Elf”.  Au participat câte doi profesori din fiecare școală parteneră, provenind din șase țări diferite: Bulgaria, Germania, Italia, Marea Britanie, România, Suedia.

Obiectivul sesiunii de formare a fost structurarea unei abordări comune în ceea ce privește strategiile metacognitive care îi ajută pe copii să înțeleagă cum învață și cum gândesc.  Sesiunea s-a axat pe aspecte teoretice despre metacogniție, dar și pe aplicarea acestora în activitatea didactică: formarea abilităților de a gândi cu voce tare, a face conexiuni și rezumate, a gândi independent, a utiliza diverse strategii de organizare a procesului de gândire, rezolvare de probleme, de formulare a întrebărilor potrivite, de muncă consecventă și perseverentă, de generare a unor rezultate creative, inovative.

În urma acestei sesiuni de formare cu durata de 5 zile, se vor pune bazele unei abordări didactice inovative.  Profesorii participanți urmează să implementeze la clasă tehnicile învățate și să împărtășească rezultatele lecțiilor respective cu alți colegi, atât din cadrul proiectului, cât și din afara acestuia.

Sesiunea de formare a fost completată de vizite la sediile Liceului „Elf”, unde partenerii de proiect au asistat la lecții demonstrative de „Filosogie pentru copii” susținute de doamnele profesoare Laura Pamfiloiu, Ioana Iovănaș și Melania Gherasim:

  • Clasa a V-a A, prof. Laura Pamfiloiu – Stiluri de învățare:
  • Clasa a IV-a A, prof. Ioana Iovănaș – Ce poți face cu o idee?
  • Clasa a IV-a B, prof. Melania Gherasim – Ziua Pământului

Children as Philosophers project

2017-1-UK01-KA201-036622

“Enable learners to engage in a creative process of inquiry within a collaborative and supportive community”

This KA2 Strategic Partnership Project is a collaboration between eight partners from six countries who are working together to develop and share their knowledge and skills in order to:

  • increase key competences for children in order for them to fully participate in and contribute to a multicultural society
  • develop a robust and tangible methodology that employs methods that support the development of basic skills through the use of inquiry based philosophy skills and creating thinking techniques
  • equip teaching and non-teaching staff with a range of skills, key principles and relevant methodologies.

Carnavalul cărților

Povestea a început cu o invitație, adresată de doamnele profesoare Iulia Stînga și Stanca Szekely-Răfan (gimnaziu și liceu) colegelor Ioana Iovănaș și Melania Gherasim (clasele a IV-a):

Vă invităm la Carnaval …

Povestind despre cărțile citite, copiii se transfigurează. Privirea trece dincolo de coaja lucrurilor, cuvintele se revarsă colorate, săltărețe, muzicale, intonând trăirile personajelor.

„Carnavalul cărților” este un eveniment organizat la nivelul claselor de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Elf”, pentru a sărbători plăcerea lecturii și pentru a învăța să împărtășim ceea ce iubim. Este o călătorie în Lumea personajelor, o pauză din rutina școlară, un interval în care suntem liberi să devenim altcineva, să înscenăm un alt spațiu-timp alături de colegi și de profesori.

Elevii claselor a V-a A și B au pregătit scenete, în care personajele din cărțile citite vor prinde viață. Nu au uitat nici de postere, care surprind atmosfera poveștilor preferate. Şi, pentru că acest eveniment este dedicat celor mai frumoase lecturi, nu putem pleca de la carnaval fără să facem o oprire la Târgul de cărţi. Aici, toţi copiii vor putea achiziționa cărți, pe care colegii mai mari le pun în vânzare, la un preț simbolic. Fondurile strânse vor fi donate unor cazuri speciale (despre care vom vorbi la momentul potrivit). Învățăm să ne bucurăm împreună, bucurându-i și pe cei mai puțin norocoși.

Vă invităm, aşadar, într-o călătorie grozavă cu atmosferă de carnaval… personaje încântătoare… distracţie garantată…

Invitații speciali sunt colegii noștri mai mici din clasele a IV-a A și B, pe care îi aşteptăm cu drag.

Organizatori:

Catedra de limba şi literatura română,
Iulia Stînga şi Stanca Răfan-Szekely

Ceea ce a urmat a fost realmente o sărbătoare a cărților, dar și a copiilor:

 

 

Reuniune de lucru în Italia – „Copiii filosofi”

În perioada 10-14 decembrie 2017, în localitatea Modena din Italia, a avut loc prima sesiune de formare pentru profesori din cadrul proiectului Erasmus+ „Children as Philosophers”.  Au participat câte doi profesori din fiecare școală parteneră, provenind din șase țări diferite: Bulgaria, Germania, Italia, Marea Britanie, România, Suedia.

Obiectivul primei sesiuni de formare a fost structurarea unei abordări comune în ceea ce privește principiile cheie ale filosofiei pentru copii, sau filosofiei cu copiii, și ale gândirii creative.   Sesiunea s-a axat pe aspecte teoretice, dar și pe aplicarea acestora în activitatea didactică.

În urma acestei sesiuni de formare cu durata de 5 zile, se vor pune bazele unei abordări didactice inovative.  Profesorii participanți urmează să implementeze la clasă tehnicile învățate și să împărtășească rezultatele lecțiilor respective cu alți colegi, atât din cadrul proiectului, cât și din afara acestuia.

Din partea Liceului Teoretic „Elf”, au participat la sesiunea de formare doamnele profesoare Ioana Iovănaș și Melania Gherasim.

Children as Philosophers project

2017-1-UK01-KA201-036622

“Enable learners to engage in a creative process of inquiry within a collaborative and supportive community”

This KA2 Strategic Partnership Project is a collaboration between eight partners from six countries who are working together to develop and share their knowledge and skills in order to:

  • increase key competences for children in order for them to fully participate in and contribute to a multicultural society
  • develop a robust and tangible methodology that employs methods that support the development of basic skills through the use of inquiry based philosophy skills and creating thinking techniques
  • equip teaching and non-teaching staff with a range of skills, key principles and relevant methodologies.

 

Elfii în Arca lui Noe

La 3 zile după Moş Nicolae, aproximativ 100 de Elfişori drăgălaşi şi dornici de cunoaştere, au călătorit în timp pe armonia muzicii, până pe Arca lui Noe, personificată de artiştii Academiei de Muzică Gh. Dima în cadrul concertelor educative DO RE MI START. Acolo am putut auzi felul în care arca a fost construită cu ajutorul ciocanului şi a nicovalei perfect descrise de muzica lui Verdi – Corul sclavilor din opera Nabucco.

În momentul în care potopul a venit, am putut auzi şi totodată crea picurii de ploaie cu ajutorul pocnirii din degeţele şi tunetele cu ajutorul bătăii cu piciorul în podea, întărit de sunetul puternic al tobei mari. Apoi am pătruns cu imaginaţia în arcă, unde am cunoscut toate animalele pe care Noe şi familia sa le-au luat cu ei. Am văzut şi am auzit pisicile, descrise de muzica lui Rossini în Duetul Pisicilor, găinile cotcodăcind sau chiar broaştele orăcăind prin muzica lui J. Haydn. Ne-am reamintit cum „vorbeşte” fiecare animal în parte, cocoşii, vitele, măgarii, fluturii, porumbeii, fiecare prinzând glas prin diferite instrumente muzicale (vioară, violă, violoncel, contrabas, toba mare, darbuka, pian, flaut, piculina şi jucării muzicale).

Această minunată poveste exprimată cu ajutorul muzicii se încheie cu apariţia primului curcubeu, care reprezintă pacea şi armonia omenirii.

Concertul educativ la care am luat parte a fost o experienţă frumoasă şi ne-a permis să ne dezvoltăm percepţia asupra actului muzical, prin mijloace didactice interactive specifice vârstei copiilor din ciclul primar.

prof. Dalia Ghișa

Au participat clasele pregătitoare A&B și clasele a III-a A&B, însoțiți de profesorii Dalia Ghișa, Crina Deleanu și Simona Cozmaciuc, Tudor Avădănei și Anda Bățan, Ioana Iovănaș și Petruța Munceleanu, Melania Gherasim și Ovidiu Nemeș, și doamna Oana Damian (părinte).

Rezultate – Cangurasul Matematician 2015

Felicitari elevilor Şcolii Gimnaziale “Elf” pentru rezultatele obținute la Concursul Cangurașul Matematician, ediția din martie 2015:

Clasa a I A, prof. Ioana Iovănaș

Pop Alexandru – EXCELENT

Udrescu Maria – EXCELENT

Csalai Patric – FOARTE BINE

But Sara – FOARTE BINE

Dubău Codin – FOARTE BINE

Sabău Victor – FOARTE BINE

Homan Luca – FOARTE BINE

Roman Monica – BINE

Funar Ana – BINE

Schiop-Catalano Carina – BINE

Gherasim Ana – BINE

Rusu Nicoleta – BINE

Buzoianu Andrei – BINE

Sandu Ștefana – BINE

Rus Andreea – BINE

Paris Dinu – BINE

Gavra Andra – BINE

Tarcea Noa – BINE

David Andrei – BINE

Clasa a I B, prof. Melania Gherasim

Adam Emma – FOARTE BINE

Blaga Mădălina – FOARTE BINE

Raica Sofia – FOARTE BINE

Iusco Stefano – BINE

Diaconiță Diana – BINE

Criste Iulia – BINE

Radu Codrin – BINE

Tragiannidis Ermis – BINE

Pascaru David – BINE

Precup Catrinel – BINE

Rusu Luca – BINE

Clasa a II-a, prof. Liliana Clițan

Mihnea-Dulfu Raul – EXCELENT

Negrea Alesia – FOARTE BINE

Ristea Diana – FOARTE BINE

Sebeni Sofia – FOARTE BINE

Godiac Mircea – BINE

Cuc Elena – BINE

Toșa Hanna – BINE

Albert Noemi – BINE

Voinea Ștefania – BINE

Olar Alesia – BINE

Bolzoni Melissa – BINE

Chișu-Stînean Iris – BINE

Câmpean Cristian – BINE

Clasa a III-a, prof. Marinela Scripcariu

Câmpean Tea – EXCELENT

Leonte Luca – FOARTE BINE

Boldan George – FOARTE BINE

Naghiu Mihai – FOARTE BINE

Ivan Ilinca – FOARTE BINE

Mureșan Sofia – FOARTE BINE

Alexandrescu Lucas – FOARTE BINE

Crișan Sara – FOARTE BINE

Popica Luca – FOARTE BINE

Ivan Andrei – FOARTE BINE

Rozor Andrei – FOARTE BINE

Adam Anya – BINE

Man Andrei – BINE

Deaconu Paula – BINE

Nap Raluca – BINE

Maier Șerban – BINE

Grigoriu Vladimir – BINE

Lakatos Adam – BINE

Cozma Luca – BINE

Bengeanu Alex – BINE

Clasa I in vizita la Poarta de su’ Feleac

Elevii claselor I au petrecut o zi deosebită alături de fondatorii unui muzeu inedit: Poarta de su’ Feleac. Copiii au copt pâine în cuptor alături de gazdele lor, familia Căpușan, au încercat războiul de țesut și au avut ocazia să probeze costume populare românești din diferite zone.

Cateva informatii despre Poarta de su’Feleac:
http://citynews.ro/eveniment/foto-cum-si-au-transformat-doi-clujeni-gospodaria-intr-un-muzeu-viu-trebuie-sa-fii-mandru

This slideshow requires JavaScript.

Elevi calificati la proba de baraj – Cangurul Matematic 2014

Felicitari elevilor Şcolii Gimnaziale “Elf” care s-au calificat la proba de baraj a concursului “Cangurul Matematic” 2014:

Clasa a IV-a, prof. Melania Gherasim
(prag de punctaj pentru calificare: 65)

Koșa Miruna – 76,25 p.
Handru Diana – 67,50 p.
Mureșan-Glăjar Victor – 67,25 p.
Barabulă Ștefan – 66,25 p.
Ofrim Sofia – 65,75 p.
Al Hajjar Adin – 65 p.

Clasa a V-a, prof. Marinela Cîrcu
(prag de punctaj pentru calificare: 50)

Ordean Mihnea – 72,25 p.
Helerea Darius – 64,50 p.
Pop Tamara – 64 p.

Clasa a VI-a, prof. Marinela Cîrcu
(prag de punctaj pentru calificare: 60)

Ignat Robert – 89,50 p.
Lupșa Andrei – 88 p.
Pop Șerban – 75 p.

Concursul Cangurul Matematic a fost organizat în 9 aprilie 2014.

Proba de baraj va avea loc în 17 mai 2014.

Rezultate evaluare in educatie – romana 2014, etapa II

Rezultatele elevilor Școlii Gimnaziale Elf care au participat la concursul de evaluare în educație – limba română, etapa a II-a,
8 martie 2014:

Șase medalii:  1 de aur, 1 de argint și 4 de bronz!
O diplomă de Merit național
Nouă Diplome de Merit județean

  • Clasa a II-a – prof. Marinela Scripcariu

Deaconu Paula, 96 – Locul V/ țară – Diplomă de Merit național
Câmpean Tea, 95 – Locul VI / județ  Diplomă de Merit județean
Naghiu Mihai, 93 – Locul VIII / județ – Diplomă de Merit județean
Nap Raluca, 91 – Locul X / județ – Diplomă de Merit județean
Crișan Sara, 89
Vescan Ana, 89
Mureșan Sofia, 87
Ivan Ilinca, 84
Alexandrescu Lucas, 79
Ivan Andrei, 79
Lakatos Adam, 67
Adam Anya, 64
Bengeanu Alex, 52
Zah Daria, 50

  • Clasa a III-a – prof. Anamaria Laszlo

Radu Cezara, 99 – Locul II / țară – Medalie de ArgintDiplomă de Merit național
Frățilă Ilinca, 98 – Locul III / țară – Medalie de Bronz Diplomă de Merit național
Verzea Ștefan, 98 – Locul III / țară – Medalie de Bronz & Diplomă de Merit național
Zagoni Vlad, 98 – Locul III / țară – Medalie de Bronz & Diplomă de Merit național
Moldovan Almira, 94 – Locul VII / județDiplomă de Merit județean
Szekely-Kiraly Alessia, 94 – Locul VII / județDiplomă de Merit județean
Tămaș Maria, 92 – Locul IX / județDiplomă de Merit județean
Ludu Patricia, 88
Suciu Alin, 88
Opriș Vlad, 86
Avram Darius, 85

  • Clasa a IV-a – prof. Melania Gherasim

Ofrim Sofia, 94 – Locul VII / județ – Diplomă de Merit județean
Al Hajjar Adin, 92 – Locul IX / județ – Diplomă de Merit județean
Nicule Elena, 92 – Locul IX / județ – Diplomă de Merit județean
Koșa Miruna, 90
Câmpean Ana, 85
Handru Diana, 84
Centea Laura, 82
Mureșan-Glăjar Victor, 82
Cherecheș Ștefania, 79
Rozor Dan, 77

  • Clasa a V-a – prof. Iulia Stînga, Anca Radu

Homan Alexia, 84
Fischietti Stefan, 77
Bulieris Vlad, 69
Laszlo Renata, 67
Tomovici Eduard, 66
Giurgiu Lorena, 54
Sas Erik, 54

  • Clasa a VI-a – prof. Iulia Stînga, Anca Radu

Pridea Casiana, 100 – Locul I / țară – Medalie de AurDiplomă de Merit național
Crișan Sofia, 98 – Locul III / țară – Medalie de Bronz Diplomă de Merit național
Popica Alexia, 85

  • Clasa a VII-a – prof. Iulia Stînga, Anca Radu

Seghedi Ada, 86
Pînzariu Răzvan, 82
Dobra Darius, 80
Petri Răzvan, 75
Boldan Andra, 72

  • Clasa a VIII-a – prof. Iulia Stînga, Anca Radu

Handru Andrada, 84
Roșca Ana, 82
Handaric Rareș, 69
Pagu Carla, 64
Bratu Vlad, 51

Rezultate evaluare in educatie – matematica 2014, etapa II

Felicitări elevilor Școlii Gimnaziale Elf care au participat la concursul de evaluare în educație – matematică, etapa a II-a!
(22 februarie 2014)

Șase medalii:  4 de aur, 1 de argint și 1 de bronz!
Cinci Diplome de Merit național
Nouă Diplome de Merit județean

  • Clasa a II-a – prof. Marinela Scripcariu

Câmpean Tea, 91 – Locul IX / județ – Diplomă de Merit județean
Naghiu Mihai, 82
Boldan George, 80
Maier Șerban, 73
Lakatos Adam, 66
Nap Raluca, 56

  • Clasa a III-a – prof. Anamaria Laszlo

Verzea Ștefan, 100 – Locul I / țară – Medalie de Aur & Diplomă de Merit național 
Zagoni Vlad, 100 – Locul I / țară – Medalie de Aur & Diplomă de Merit național
Frățilă Ilinca, 95 – Locul VI / județ – Diplomă de Merit județean
Trescovan Paul, 91 – Locul X / județ – Diplomă de Merit județean
Lupșan Ștefan, 82
Szekely-Kiraly Alessia, 76
Tămaș Maria, 75
Pop Alexandru, 72
Suciu Alin, 70
Opriș Vlad, 61

  • Clasa a IV-a – prof. Melania Gherasim

Barabulă Ștefan, 97 – Locul IV / țară – Diplomă de Merit național
Koșa Miruna, 97 – Locul IV / țară – Diplomă de Merit național
Câmpean Ana, 93 – Locul VIII / județ – Diplomă de Merit județean
Georoceanu Mircea, 88
Buligă Mihai, 87
Mare Alexandru, 82
Cherecheș Caterina, 81
Cuc Rareș, 80
Ofrim Sofia, 80
Mureșan Emanuela, 74
Rozor Dan, 74

  • Clasa a V-a – prof. Marinela Cîrcu

Helerea Darius, 100 – Locul I / țarăMedalie de Aur & Diplomă de Merit național
Pop Tamara, 96 – Locul V / țară – Diplomă de Merit național
Tomovici Eduard, 92 – Locul IX / județ – Diplomă de Merit județean
Mitu Andrei, 86
Laszlo Renata, 77
Cușnarencu Șerban, 75

  • Clasa a VI-a – prof. Marinela Cîrcu

Ignat Robert, 99 – Locul II / țarăMedalie de Argint & Diplomă de Merit național
Lupșa Andrei, 98 – Locul III / țarăMedalie de Bronz & Diplomă de Merit național
Rotaru-Herta Radu, 82
Șuteu Sebastian, 82
Popica Alexia, 73
Olar Loris, 66
Bratu Bianca, 50

  • Clasa a VII-a – prof. Marinela Cîrcu

Pitic Ioana, 97 – Locul IV / țară – Diplomă de Merit național
Boldan Andra, 92 – Locul IX / județ – Diplomă de Merit județean
Lazăr Ana, 92 – Locul IX / județ – Diplomă de Merit județean
Seghedi Ada, 90
Copândean Alex, 88
Ostroveanu Nichita, 88
Petri Răzvan, 88
Dobra Darius, 81

  • Clasa a VIII-a – prof. Marinela Cîrcu

Costina Tudor, 100 – Locul I / țarăMedalie de Aur & Diplomă de Merit național
Pitic Tudor, 97 – Locul IV / țară – Diplomă de Merit național (Locul III/județ)
Handaric Rareș, 95 – Locul V / județ – Diplomă de Merit județean
Lazăr Maria, 95 – Locul V / județ – Diplomă de Merit județean
Soare Vlad, 84
Pagu Carla, 83
Dragoș-Roman Sidonia, 81
Bratu Vlad, 70

Lectiile gustului


DSC01960
Vineri, 31.01.2014, în ultima zi de şcoală a semestrului I, elevii claselor a III-a şi a IV-a,  Şcoala Elf, au finalizat proiectul educaţional extraşcolar ,,Lecţiile gustului”, proiect avizat de Ministerul  Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi sub înaltul patronaj al Ambasadei Franţei în România, ediţia a 3-a.

Acest proiect a demarat în luna octombrie, când elevii acestor clase, alături de Vlad Mureșan, somelier participant la concursul ,,Master Chef”, au susţinut discuţii despre alimentaţia sănătoasă şi echilibrată potrivită vârstei lor.  Pe baza cunoştinţelor dobândite în familie sau în cadrul unor activităţi specifice desfăşurate în şcoală, ei şi-au exprimat opiniile şi au primit noi informaţii despre conţinutul nutriţional al anumitor alimente şi rolul pe care acestea îl pot avea pentru organismul uman. La finalul acestei activităţi, pe baza unui material demonstrativ pus la dispoziţie de către dl. Vlad Mureşan, elevii au primit sarcina de a descoperi cu ajutorul simţului olfactiv, mirosul specific unor alimente (fructe/citrice, ciuperci, vanilie, etc.) stocate sub formă de esenţe în recipiente speciale.

În luna noiembrie, elevii clasei a III-a, printr-o activitate comună realizată alături de părinţii lor, au aprofundat cunoştinţele legate de ,,lecţiile gustului” prin organizarea de ateliere practic-aplicative. Astfel, fiecare echipă constituită din părinţi şi elevi a primit ca sarcină de lucru să descopere cu ajutorul diferitelor simţuri caracteristicile unor alimente cunoscute /consumate (de ex. fără să poată vedea, să miroasă şi să recunoască conţinutul unor plicuri cu mirodenii ca oregano, rozmarin, chimen, scorţişoară, cafea, etc., să pipăie şi să recunoască conţinutul unor plicuri cu diferite seminţe de floarea-soarelui, de dovleac, de porumb, fasole, etc., sau să deguste diferite prăjituri făcute de mamele lor şi să descopere ingrediente cu ajutorul cărora au fost ele realizate). În finalul acestei activităţi, s-au completat fişele-pliant care conţineau un chestionar detaliat pe tema subiectelor discutate/aplicate pe parcursul desfăşurării acestui program educaţional. În urma evaluării acestor chestionare, dl Vlad Mureşan a înmânat tuturor elevilor diplome de apreciere pentru implicarea manifestată faţă de acest program.

Clasa a IV-a a organizat o „Degustare de gemuri si dulceţuri”, fiecare copil aducând de acasă un borcănel de gem sau de dulceaţă neetichetat şi trebuind să deguste şi să ghicească minim 10 arome diferite.

Luna ianuarie a marcat finalizarea acestui proiect printr-o activitate ludică intitulată sugestiv ,,Şi cuvintele au gust”. De data aceasta, cuvintelor le-a revenit sarcina de a fi purtătoare de mesaje pentru a transmite informaţii legate de gusturi sau mirosuri specifice unor alimente. Folosind cât mai multe cuvinte, elevii au descris un desert pregătit de ei acasă (cu ajutorul părinţilor), astfel încât să poată fi recunoscut de către colegi. Elevul care a ghicit desertul descris l-a primit drept recompensă, iar la rândul său a descris un alt desert pentru a fi recunoscut de către ceilalţi colegi. Datorită generozităţii părinţilor care au pregătit suficient de multe deserturi au beneficiat de acestea şi elevii claselor pregătitoare, care au fost răsplătiţi astfel de colegii lor mai mari şi pentru frumoasele urări şi colinde cu care ne-au onorat şi bucurat în luna decembrie, in ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de iarnă.

Prin diversitatea informaţiilor, colaborarea dintre factorii educaţionali implicaţi, precum şi prin deschiderea şi interesul elevilor faţă de acest gen de activităţi, programul ,,Lecţiile gustului” a adus un aport important prin calitatea informaţiilor şi cunoştinţelor dobândite la dezvoltarea personală a fiecărui elev participant.

Mulţumim tuturor celor implicaţi,

Prof. Melania Gherasim (cls. a IV-a)

Prof. Anamaria Laszlo (cls. a III-a)

This slideshow requires JavaScript.

Vizita la ceainarie

În luna decembrie, elevii clasei a IV-a, însoțiți de doamnele profesoare Ludmila Frătescu și Melania Gherasim, au participat la un atelier de kirigami, organizat de ceainăria Sakura din Cluj-Napoca. Kirigami este o tehnică asemănătoare cu binecunoascuta tehnică a îndoirii hârtiei (origami), însă presupune și tăierea acesteia. Utilizând această tehnică, elevii au confecționat brăduți de Crăciun.  În final, s-au delectat cu ceai servit în cești tradiționale și deserturi specifice culturii japoneze.

This slideshow requires JavaScript.

Rezultate evaluare in educatie – romana, 2013, etapa I

Felicitari elevilor Scolii Gimnaziale Elf care au participat la concursul de evaluare in educatie – limba romana, etapa I, 26 octombrie 2013:

5  Medalii:  3 de argint și 2 de bronz!
4  Diplome de Merit național
11 Diplome de Merit județean

  • Clasa a II-a – prof. Marinela Scripcariu
Crisan Sara 97 – Locul IV/taraDiploma de Merit – National
Vescan Ana 96 – Locul V / tara – Diploma de Merit – National
Muresan Sofia 87
Popica Luca 85
Alexandrescu Lucas 82
Lakatos Adam 82
Adam Anya 50
  • Clasa a III-a – prof. Anamaria Laszlo
Fratila Ilinca-Raluca 99 – Locul II/tara – Medalie de argint & Diploma de Merit – National
Trescovan Paul-Cristian 99 – Locul II/tara – Medalie de argint & Diploma de Merit – National
Verzea Stefan 99 – Locul II/tara – Medalie de argint & Diploma de Merit – National
Moldovan Almira-Maria 98 – Locul III/tara – Medalie de bronz & Diploma de Merit – National
Zagoni-Szabo Vlad 97 – Locul IV / tara – Diploma de Merit – National
Surcel Tudor 93 – Locul VIII / judet – Diploma de Merit – Judetean
Szekely-Kiraly Alessia 93 – Locul VIII/judet – Diploma de Merit – Judetean
Radu Cezara 92 – Locul IX / judet – Diploma de Merit – Judetean
Ludu Patricia 89
Opris Vlad 87
Suciu Alin 86
Tamas Maria 81
  • Clasa a IV-a – prof. Melania Gherasim
Kosa Miruna 98 – Locul III/tara – Medalie de bronz & Diploma de Merit – National
Handru Diana 93 – Locul VIII/judet – Diploma de Merit – Judetean
Al Hajjar Adin 91 – Locul X/tara – Diploma de Merit – Judetean
Nicule Elena 90
Ofrim Sofia 88
Mare Alexandru 87
Barabula Stefan 85
Muresan-Glajar Victor 82
Centea Laura 80
Chereches Caterina 80
Leonte Briana 79
Chereches Stefania 78
Badiu Florin 54

  • Clasa a V-a – prof. Iulia Stinga
Ordean Mihnea 96 – Locul V / tara – Diploma de Merit – National
Homan Alexia 93– Locul VIII / judet – Diploma de Merit – Judetean
Giurgiu Lorena 87
Mitu Andrei 84
Funar David 83
Laszlo Renata 81
Pop Tamara 80
Tomovici Eduard 78
Fischietti Stefan 77
Bulieris Vlad 70
Sas Erik 70
  • Clasa a VI-a – prof. Iulia Stinga
Pridea Casiana 94Locul V/ judet – Diploma de Merit – Judetean
Popica Alexia 81
Crisan Sofia 76
Dragos-Roman Cristiana 76
Mitreanu Dan 75
Pop Serban 74
Boceanu Ana 47
  • Clasa a VII-a – prof. Iulia Stinga
Boldan Andra 92  Locul VIII / judet – Diploma de Merit – Judetean
Petri Razvan 92  Locul VIII / judet – Diploma de Merit – Judetean
Lazar Ana 90 – Locul X / judet – Diploma de Merit – Judetean
Seghedi Ada 90 – Locul X / judet – Diploma de Merit – Judetean
Man Malina 76
Ostroveanu Nichita 75
Pitic Ioana 73
  • Clasa a VIII-a – prof. Iulia Stinga
Handru Andrada 79
Pitic Tudor 77
Lazar Maria 74
Dragos-Roman Sidonia 66
Handru Ionela 63
Pagu Carla 61
Boca Mihnea 57,5
Bold Mara 55
Florea Bogdan 51

Extras din Regulamentul de organizare a concursului de evaluare in educatie pentru anul scolar 2013-2014:

Art. 25 – Modalitatea de acordare a premiilor

(1) Premiile pentru disciplinele Limba și literatura română, Matematică, Limba engleză, Fizică și Informatică se disting și se acordă în două categorii, după cum urmează:

– Premii la nivel județean

– Premii la nivel naţional

(2) Premiile la nivel județean se vor acorda elevilor care fac parte din clasamentul județean întocmit după fiecare etapă de evaluare. Premierea se va face la nivelul fiecărui județ. Din clasamentul județean fac parte primele 10 (zece) punctaje de la fiecare nivel de clasă, din fiecare județ, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute.

– Diplome de merit clasament județean

(3) Premiile la nivel național se vor acorda elevilor care fac parte din clasamentul național întocmit după fiecare etapă de evaluare. Premierea se va face la nivelul întregii țări. Din clasamentul național fac parte primele 5 (cinci) punctaje de la fiecare nivel de clasă, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute.

– Medalii aferente primelor 3 (trei) locuri

– Diplome de merit clasament naţional aferente primelor 5 (cinci) locuri

(4) Punctajul minim pentru obținerea acestor premii este de 65 de puncte.

(5) Elevii care fac parte din clasamentul naţional nu vor primi diploma pentru clasamentul judeţean. Ei vor primi cea mai mare distincţie a diplomei, respectiv diploma pentru clasamentul naţional.

Rezultate evaluare in educatie – matematica, 2013, etapa I

Felicitari elevilor Scolii Gimnaziale Elf care au participat la concursul de evaluare in educatie – matematica, etapa I!

7   Medalii:  2 de aur și 5 de bronz!
6   Diplome de Merit național
17  Diplome de Merit județean

  • Clasa a II-a – prof. Marinela Scripcariu
Boldan George 98 – Locul III/taraMedalie de Bronz & Diploma de Merit – National
Campean Tea 97 – Locul IV/tara – Diploma de Merit – National
Crisan Sara 97 – Locul IV/taraDiploma de Merit – National
Leonte Luca 92 – Locul IX / judetDiploma de Merit – Judetean
Man Andrei 92 – Locul IX / judetDiploma de Merit – Judetean
Vescan Ana 92 – Locul IX / judetDiploma de Merit – Judetean
Popica Luca 90
Naghiu Mihai 88
Serban Maier 88
Deaconu Paula 86
Nap Raluca 85
Adam Anya 84
Cozma Luca 80
Ivan Ilinca 74
Ivan Andrei 73
Sorcoiu Tudor 70
Rozor Andrei 69
Bengeanu Alex 65

  • Clasa a III-a – prof. Anamaria Laszlo
Verzea Stefan-Matei 94 Locul IV/judetDiploma de Merit – Judetean
Fratila Ilinca-Raluca 90 – Locul VII / județDiplomă de Merit – Județean
Zagoni-Szabo Vlad 90 – Locul VII / județDiplomă de Merit – Județean
Trescovan Paul-Cristian 85
Suciu Alin-Petru 83
Surcel Tudor 75
Szekely-Kiraly Alessia 74
Lupsan Tudor-Stefan 72
Moldovan Almira-Maria 72
Opris Vlad 70
Juhos Alyssa-Maya 60
Avram Darius-Alexandru 50
  • Clasa a IV-a – prof. Melania Gherasim
Campean Ana 97 – Locul IV/taraDiploma de Merit – National
Buliga Mihai 96 – Locul V / taraDiploma de Merit – National
Kosa Miruna 93 – Locul VIII / judetDiploma de Merit – Judetean
Muresan Emanuela 91 – Locul X / judetDiploma de Merit – Judetean
Mare Alexandru 87
Barabula Stefan 86
Georoceanu Mircea 86
Cuc Rares 84
Ofrim Sofia 81
Chereches Caterina 80
Muresan Glajar Victor 77
Rozor Dan 70
Al Hajiar Adin 63
Chereches Stefania 63
Badiu Florin 50

  • Clasa a V-a – prof. Marinela Circu
Ordean Mihnea 100Locul I / taraMedalie de Aur & Diploma de Merit – National
Helerea Darius 90 – Locul X / județDiplomă de Merit Județean
Mitu Andrei 90 – Locul X / județDiplomă de Merit Județean
Lazlo Renata 84
Cusnarencu Serban 82
Tomovici Eduard 77
Pop Tamara 75
Funar David 74
  • Clasa a VI-a – prof. Marinela Circu
Ignat Robert 100Locul I / taraMedalie de Aur & Diploma de Merit – National
Rotaru Radu 92Locul IX / judet – Diploma de Merit – Judetean
Popica Alexia 91Locul X / judet – Diploma de Merit – Judetean
Crisan Sofia 90
Lupsa Andrei 88
Suteu Sebastian 88
Pop Serban 84
Olar Loris 78
Calugar Bogdan 76

  • Clasa a VII-a – prof. Marinela Circu
Copindean Alexandru 98 – Locul III/tara – Medalie de Bronz & Diploma de Merit – National
Pinzariu Razvan 98 – Locul III/tara – Medalie de Bronz & Diploma de Merit – National
Pitic Ioana 98 – Locul III/tara – Medalie de Bronz & Diploma de Merit – National
Seghedi Ada 98 – Locul III/tara – Medalie de Bronz & Diploma de Merit – National
Lazar Ana 96 – Locul V / tara – Diploma de Merit – Național
Petri Razvan 96 – Locul V / tara – Diploma de Merit – Național
Boldan Andra 93 – Locul VIII / judet – Diploma de Merit – Judetean
Farcane Radu 92 – Locul IX / judet – Diploma de Merit – Judetean
Man Malina 92Locul IX / judet – Diploma de Merit – Judetean
Dobra Darius 87
Stan Alexandra 86
Ostroveanu Nichita 81
Tarta Alexandra 78
  • Clasa a VIII-a – prof. Marinela Circu
Handaric Rares 95 – Locul VI / judetDiploma de Merit – Judetean
Lazar Maria 94 – Locul VII / judetDiploma de Merit – Judetean
Costina Tudor 89
Balan Sonia 88
Handru Andrada 86
Soare Vlad 86
Boca Mihnea 85
Dragos-Roman Sidonia 85
Bold Mara 82
Pitic Tudor 82
Boariu Paul 79
Rosca Ana 74
Florea Bogdan 66
Pagu Carla 66
Handru Ionela 59

Extras din Regulamentul de organizare a concursului de evaluare in educatie pentru anul scolar 2013-2014:

Art. 25 – Modalitatea de acordare a premiilor

(1) Premiile pentru disciplinele Limba și literatura română, Matematică, Limba engleză, Fizică și Informatică se disting și se acordă în două categorii, după cum urmează:

– Premii la nivel județean

– Premii la nivel naţional

(2) Premiile la nivel județean se vor acorda elevilor care fac parte din clasamentul județean întocmit după fiecare etapă de evaluare. Premierea se va face la nivelul fiecărui județ. Din clasamentul județean fac parte primele 10 (zece) punctaje de la fiecare nivel de clasă, din fiecare județ, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute.

– Diplome de merit clasament județean

(3) Premiile la nivel național se vor acorda elevilor care fac parte din clasamentul național întocmit după fiecare etapă de evaluare. Premierea se va face la nivelul întregii țări. Din clasamentul național fac parte primele 5 (cinci) punctaje de la fiecare nivel de clasă, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute.

– Medalii aferente primelor 3 (trei) locuri

– Diplome de merit clasament naţional aferente primelor 5 (cinci) locuri

(4) Punctajul minim pentru obținerea acestor premii este de 65 de puncte.

(5) Elevii care fac parte din clasamentul naţional nu vor primi diploma pentru clasamentul judeţean. Ei vor primi cea mai mare distincţie a diplomei, respectiv diploma pentru clasamentul naţional.

Tabara de creatie – Lunca Ilvei 2013

Tabăra de creație, Lunca Ilvei

5 – 10 august 2013

Profesori organizatori:  Laura Pamfiloiu, Melania Gherasim

P1100153

Ţări imaginare au prins viaţă în tabăra de creaţie de la Lunca Ilvei: Țara Hard Rock, Țara Experţii Sportului, Țara Naturii şi Țara Agenții Secreti.  Şi cum fiecare ţară are templele ei, nu puteau lipsi nici din aventura noastră: copiii au construit din elemente exclusiv naturale temple, turnuri,regate. Plastelina a fost materialul principal pentru realizarea hărţilor tridimensionale ale ţărilor. Apoi a venit rândul pietrelor (culese direct de la cariera de piatră) să devină personaje care să populeze aceste ţinuturi imaginate de copii. Din lut am modelat melci veseli şi coloraţi, apoi ne-am făcut medalioane – un mic cadou pentru cei dragi de acasă.

Serile de cinema au fost o delectare după zile caniculare stropite din plin cu apă rece de la pârâul din curtea cabanei. Au fost zile vesele, pline de râsete şi chicoteli, de plimbări cu căruţa, de concursuri sportive care de care mai trăznite, de prăjitură cu ananas şi gogoşi…

Iată câteva imagini din timpul taberei:

This slideshow requires JavaScript.

Elf în lumea gândurilor bune

În data de 13 iunie 2013, între orele 10:30- 13:00, elevii claselor pregătitoare/clasa I – clasa a II-a/clasa a III-a au participat la petrecerea organizată cu ocazia finalizării programelor de dezvoltare a competențelor socio-emoționale, eveniment organizat de Școala ELF în colaborare cu Asociația-ASTRU Cluj.

Pe parcursul anului şcolar 2012-2013, s-au desfăşurat de către psihologul şcolii, în parteneriat cu profesorii claselor respective, următoarele programe:

– La clasa pregătitoare: ProgramulLumea Elfilor, cu SELF”, un elf care i-a ajutat să descopere magia gândurilor bune;

– La clasa I: Programul “Curcubeul”, un program în carul căruia elevii au învăţat să recunoască sentimente şi emoţii diferite, să respecte un set de valori (încredere în sine şi în celălalt, respect, generozitate etc.)

– La clasa a II-a: Programul Prietenia, un program de dezvoltare a abilităţilor socio-emoţionale pe parcursul unui modul, în al doilea semestru. Elevii au învăţat şi au exersat modalităţi pro-sociale de rezolvare a conflictelor, au învăţat să iniţieze şi să menţină o interacţiune cu un alt copil, să asculte activ, să împărtăşească experienţe cu ceilalţi copii.

– La clasa a III-a: Programul “Asertivitatea”

Petrecerea s-a desfăşurat în curtea Școlii ELF, unde copiii s-au bucurat de momentele  artistice pregătite de către clovni, jocuri şi dansuri în prezenţa animatorilor de la ASTRU Cluj, baloane și picturi pe față. Copiii s-au distrat cu clovnii Steluța, Inimioara, Curcubeul, Clopoțel.

This slideshow requires JavaScript.

Echipa:

Psiholog Carmen Şoancă

Laura Pamfiloiu, Prof. cls. Pregătitoare

Marinela Scripcariu, Prof. cls. I

Nicoleta Meseșan, Prof. cls. a II-a

Melania Gherasim, Prof. cls. a III-a

Cu drag, la scoala

Azi ne-au vizitat la şcoală elevii înscrişi în cele două clase pregătitoare de anul viitor. Copiii au avut ocazia să se cunoască între ei, să o cunoască pe dna profesoară a clasei şi au participat la activităţi sportive organizate de dl profesor de sport, Cosmin Comşa. Ce veselie pe terenul de sport!

pregatitoare

Rezultate Cangurasul in lumea basmelor 2013

Felicitări elevilor claselor I-IV pentru rezultatele obţinute  la concursul de limba română Canguraşul în lumea basmelor, organizat de Fundaţia Sigma în 24 mai 2013:

  • Clasa I, prof. Marinela Scripcariu

Ilinca Ivan – EXCELENT
Ana Vescan – EXCELENT
Mihai Naghiu – EXCELENT
Lucas Alexandrescu – EXCELENT
Sara Gînscă – EXCELENT
Alex Marcu – EXCELENT
Tea Câmpean – EXCELENT
Sofia Mureşan – EXCELENT
Paula Deaconu – EXCELENT
Luca Popica – EXCELENT
Adam Lakatos – FOARTE BINE

Andrei Ivan – FOARTE BINE

  • Clasa a II-a, prof. Nicoleta Meseșan

Almira Moldovan – EXCELENT
Maria Tămaș – EXCELENT
Ilinca Frățilă – EXCELENT

Darius Avram – EXCELENT
Teodora Pop – EXCELENT
Alin Suciu – EXCELENT
Vlad Zagoni – EXCELENT

  • Clasa a III-a, prof. Melania Gherasim

Dan Rozor – EXCELENT

  • Clasa a IV-a, prof. Liliana Cliţan

David Funar – EXCELENT
Daniela Domuţa – EXCELENT
Daniel Ciurea – EXCELENT
Mara Armaşu – EXCELENT
Vlad Bulieris – EXCELENT
Tamara Pop – EXCELENT
Marc Elekes – EXCELENT
Mihnea Ordean – EXCELENT
Andrei Mitu – EXCELENT
Stefan Fischietti – EXCELENT
Alexia Homan – EXCELENT
Eduard Tomovici – EXCELENT
Petra Csillag – EXCELENT
Tania Armaşu – EXCELENT
Alice Spînu – EXCELENT
Erik Sas – FOARTE BINE

Rezultate evaluare in educatie – limba romana – etapa III, 2013

La etapa a III-a a concursului naţional de evaluare în educaţie – limba română, organizat de Fundaţia de Evaluare în Educaţie în 25 mai 2013, elevii Școlii Elf au obţinut următoarele rezultate:

Clasa a II-a, prof. Nicoleta Meseşan

Zagoni Vlad, 96 – Locul V/județ – Diplomă de Merit

Suciu Alin, 91 – Locul X/județ – Diplomă de Merit

Tămaș Maria, 81

Pamfiloiu Dan, 78

Smereciuc Mateo, 75

Clasa a III-a, prof. Melania Gherasim

Câmpean Ana, 92 – Locul IX/județ – Diplomă de Merit

Handru Diana, 87

Barabulă Ștefan, 85

Clasa a IV-a, prof. Liliana Cliţan

Pop Tamara, 97 – Locul IV/județ – Diplomă de Merit

Armașu Mara, 92 – Locul IX/județ – Diplomă de Merit

Fischietti Stefan, 92 – Locul IX/județ – Diplomă de Merit

Helerea Darius, 91 – Locul X/județ – Diplomă de Merit

Homan Alexia, 90

Armașu  Tania, 89

Mitu Andrei, 85

Tomovici Eduard, 76

Clasa a V-a, prof. Iulia Stînga

Crișan Sofia, 98 – Locul II/județ; Locul III/țară – Medalie de Bronz & Diplomă de Merit

Pridea Casiana, 95 – Locul V/județ – Diplomă de Merit

Dragoș-Roman Cristiana, 82

Popica Alexia, 70

Boceanu Ana, 60

Clasa a VI-a, prof. Iulia Stînga

Boldan Andra, 90 – Locul X/județ – Diplomă de Merit

Lazăr Ana, 85

Seghedi Ada, 82

Clasa a VII-a, prof. Iulia Stînga

Handru Andrada, 87 – Locul X/județ – Diplomă de Merit

Lazăr Maria, 84

Handru Ionela, 70

Bold Ioana Mara, 65

Clasa a VIII-a, prof. Iulia Stînga

Cociș Giorgia, 94 – Locul V/județ – Diplomă de Merit

Iovănaș Ana, 92 – Locul VI/județ – Diplomă de Merit

Nyilaș Diana, 92 – Locul VI/centru – Diplomă de Merit

Schmidt Inesa, 84

Cobliș Andrei, 83

Subiectele de concurs şi baremele de corectare pot fi descărcate aici:  www.evaluareineducatie.ro

Rezultate evaluare in educatie – matematica – etapa III, 2013

Felicitări elevilor Şcolii Elf participanţi la etapa a III-a a concursului naţional de evaluare în educaţie, matematică, din 18 mai 2013:

  • Clasa a II-a, profesor Nicoleta Meseșan

Zagoni Vlad, 99 – Locul II/județ; Locul II/țară – Medalie de Argint & Diplomă de Merit
Moldovan Almira, 95 – Locul VI/județ – Diplomă de Merit
Suciu Alin, 85
Lupșan Ștefan, 57

  • Clasa a III-a, profesor Melania Gherasim

Koșa Miruna, 98 – Locul III/județ; Locul III/țară – Medalie de Bronz & Diplomă de Merit
Buligă Mihai, 95 – Locul VI/județ – Diplomă de Merit
Cuc Rareș, 95 – Locul VI/județ – Diplomă de Merit
Gruiță Ana, 83
Câmpean Ana, 80
Handru Diana, 70
Rozor Dan, 70

  • Clasa a IV-a, profesor Liliana Clițan

Ordean Mihnea, 95 – Locul VI/județ – Diplomă de Merit
Mitu Andrei, 94 – Locul VII/județ – Diplomă de Merit
Funar David, 93 – Locul VIII/județ – Diplomă de Merit
Tomovici Eduard, 90
Cușnarencu Șerban, 86
Fischietti Stefan , 78

  • Clasa a V-a, profesor Marinela Cîrcu

Lupșa Andrei-Alexandru, 90
Crișan Sofia-Maria, 87
Ignat Robert, 81
Rotaru-Herta Radu, 73
Gruiță Marc Bogdan, 70
Olar Loris, 63

  • Clasa a VI-a, profesor Marinela Cîrcu

Pînzariu Răzvan, 97 – Locul IV/județ – Diplomă de Merit
Boldan Andra, 95 – Locul VI/județ – Diplomă de Merit
Copîndean Alex, 84
Seghedi Ada, 84
Tarța Alexandra, 82
Lazăr Ana, 80
Petri Răzvan, 78
Stan Alexandra, 77
Fărcane Radu, 63

  • Clasa a VII-a, profesor Marinela Cîrcu

Costina Tudor, 87
Bălan Sonia, 84
Handaric Rareș, 84
Lazăr Maria, 77
Boariu Paul, 72
Soare Vlad, 67

  • Clasa a VIII-a, profesor Marinela Cîrcu

Cociș Giorgia, 95 – Locul VI/județ – Diplomă de Merit
Cobliș Andrei, 92 – Locul IX/județ – Diplomă de Merit
Irimieș Mircea, 90 – Locul X/centru
Nyilaș Diana, 90 – Locul X/centru
Anca Alex, 80
Preotu Andrei, 78

Elevi ai Școlii Elf premiați la Concursul „Micii creatori”

 

Afis Micii creatori 2013

Felicitări elevilor Școlii Elf care s-au aflat printre premianții concursului de creaţie literară „Micii creatori”, organizat de Filiala „Traian Brad” a Bibliotecii Județene „Octavian Goga” din Cluj:

Clasa a III-a, prof. Melania Gherasim:

Maria Elena Nicule

Clasa a IV-a, prof. Liliana Clițan:

David Funar

Mihnea Ordean

Tamara Pop

Premierea a avut loc în data de 5 aprilie 2013, ora 12.00, la Filiala ,,Traian Brad”, str.Izlazului nr.18.

Rezultate Cangurasul Matematician 2013

Felicitări elevilor claselor I-III pentru rezultatele obţinute  la concursul Canguraşul Matematician din 28 februarie 2013:

Clasa I, prof. Marinela Scripcariu

Ana Vescan – EXCELENT
George Boldan – FOARTE BINE
Tea Câmpean – FOARTE BINE
Andrei Man – FOARTE BINE
Paula Deaconu – FOARTE BINE
Sofia Mureșan – FOARTE BINE
Lucas Alexandrescu – FOARTE BINE
Alex Marcu – FOARTE BINE
Luca Leonte – FOARTE BINE
Anya Adam – FOARTE BINE
Luca Cosma – BINE
Luca Popică – BINE
Raluca Nap – BINE
Șerban Maier – BINE
Andrei Ivan – BINE

Clasa a II-a, prof. Nicoleta Meseșan

Ștefan Lupșan – EXCELENT
Vlad Zagoni – EXCELENT
Paul Trescovan – EXCELENT
Ilinca Frățilă – FOARTE BINE
Almira Moldovan – FOARTE BINE
Teodora Pop – FOARTE BINE
Dan Pamfiloiu – FOARTE BINE
Sara Vaida – FOARTE BINE
Vlad Opriș – FOARTE BINE
Darius Avram – FOARTE BINE
Maria Tămaș – BINE
Patricia Ludu – BINE
Alin Suciu – BINE

Clasa a III-a, prof. Melania Gherasim

Ștefan Barabulă – EXCELENT
Miruna Koșa – EXCELENT
Ana Gruiță – EXCELENT
Ana Câmpean – EXCELENT
Mihai Buligă – FOARTE BINE
Diana Handru – FOARTE BINE
Adin Al Hajjar – FOARTE BINE
Rareș Cuc – FOARTE BINE
Victor Mureșan – FOARTE BINE
Mircea Georoceanu – FOARTE BINE
Briana Leonte – FOARTE BINE
Sofia Ofrim – FOARTE BINE
Alexandru Mare – FOARTE BINE
Dan Rozor – BINE
Ana Petri – BINE

Copilăria, inima tuturor vârstelor…

…aşa spunea poetul. Ce poate fi mai frumos decât o întâlnire între copii şi… copii? Elevii clasei a III-a i-au avut ca invitaţi pe colegii lor mai mari, elevii clasei a VII-a. Pornind de la tema “Copilăria”, cei mici au creat “moriştile copilăriei”, luând lecţii de la colegii lor care, cu două săptămâni înainte, şi-au demonstrat abilităţile şi deprinderile în a crea morişti utilizând hârtie colorată şi lemn, în cadrul orei de educaţie tehnologică.

Ei au lucrat pe grupe, fiecare elev din clasa a VII-a fiind “profesor” pentru 1-2 elevi din clasa a III-a. După realizarea moriştilor, acestea au fost “decorate” cu gândurile lor despre copilărie sau cu mici desene având ca subiect “Copilăria” .

A fost o atmosferă efervescentă, cu multă voie bună, iar profesoarele lor: Melania Gherasim şi Alexandrina Lişcan, care au intrat în jocul elevilor cu o glumă sau o indicaţie, au putut aprecia activitatea acordând calificativul “foarte bine”, spre bucuria tuturor.

This slideshow requires JavaScript.

Rezultate evaluare in educatie – matematica – etapa II, 2013

La etapa a II-a a concursului naţional de evaluare în educaţie – matematică, organizat de Fundaţia de Evaluare în Educaţie în 2 marte 2013, elevii Școlii Elf care au participat au obţinut următoarele rezultate:

Clasa a II-a, prof. Nicoleta Meseşan

Lupșan Ștefan, 93 – Locul VI/județ – Diplomă de Merit; Locul VIII/țară
Moldovan Almira, 92 – Locul VII/județ – Diplomă de Merit; Locul IX/țară
Zagoni Vlad, 83
Trescovan Paul, 82
Tămaș Maria, 57
Opriș Vlad, 50

Clasa a III-a, prof. Melania Gherasim

Barabulă Ştefan, 95 – Locul VI/județ – Diplomă de Merit; Locul VI/țară
Cuc Rareş, 92 – Locul IX/județ – Diplomă de Merit; Locul IX/țară
Koşa Miruna, 90 -Locul X/județ – Diplomă de Merit
Rozor Dan, 85
Gruiţă Ana, 82
Buligă Mihai, 80
Handru Diana, 80
Al Hajjar Adin, 79
Mare Alexandru, 78
Mureşan-Glăjar Victor, 77

Clasa a IV-a, prof. Liliana Cliţan

Ordean Mihnea, 88
Funar David, 85
Tomovici Eduard, 81
Olah Agatha, 78
Pop Tamara, 78
Cusnarencu Serban, 73
Bulieris Vlad, 68
Csillag Petra, 66
Mitu Andrei, 66

Clasa a V-a, prof. Marinela Cîrcu

Lupşa Andrei, 92 – Locul IX/județ – Diplomă de Merit; Locul IX/țară
Ignat Robert, 89
Olar Loris, 87
Gruiţă Marc-Bogdan, 85

Crişan Sofia-Maria, 83
Popica Alexia, 80
Şuteu Lucian-Sebastian, 74
Rotaru-Herta Radu, 72

Clasa a VI-a, prof. Marinela Cîrcu

Lazăr Ana-Patricia, 98 – Locul III/județ; Locul III/țară – Medalie de Bronz & Diplomă de Merit
Pînzariu Răzvan George, 92 – Locul VIII/județ – Diplomă de Merit; Locul IX/țară

Man Antonia Mălina, 91 – Locul IX/județ – Diplomă de Merit
Copîndean Alexandru, 90 – Locul X/județ – Diplomă de Merit
Pitic Ioana Alexandra, 90 – Locul X/județ – Diplomă de Merit
Seghedi Ada Cristina, 90 – Locul X/județ – Diplomă de Merit
Tarţa Alexandra Diana, 86
Ostroveanu Nichita, 80
Boldan Andra Ioana, 79

Clasa a VII-a, prof. Marinela Cîrcu

Handaric Rareş, 95 – Locul V/județ – Diplomă de Merit; Locul VI/țară
Handru Andrada-Paula, 90 – Locul X/județ – Diplomă de Merit
Boariu Paul, 85
Costina Tudor, 83
Dragoş-Roman Sidonia, 82
Roşca Ana-Paula 79
Soare Vlad, 75
Bold Mara-Ioana, 68
Florea Iuliu Bogdan, 65

Clasa a VIII-a, prof. Marinela Cîrcu

Preotu Andrei, 93 – Locul VII/județ – Diplomă de Merit; Locul VIII/țară
Cociş Giorgia, 92 – Locul VIII/județ – Diplomă de Merit; Locul IX/țară
Nyilaş Diana, 88
Cobliş Andrei, 85
Irimieş Mircea, 83
Schmidt Inesa, 83
Iovănaş Ana, 67

Subiectele de concurs şi baremele de corectare pot fi descărcate aici:  SUBIECTE

Rezultate evaluare in educatie – limba romana – etapa II, 2013

La etapa a II-a a concursului naţional de evaluare în educaţie – limba română, organizat de Fundaţia de Evaluare în Educaţie în 16 februarie 2013, elevii Școlii Elf au obţinut următoarele rezultate:

Clasa a II-a, prof. Nicoleta Meseşan

Ilinca Frățilă – 91 – Locul X/județ – Diplomă de Merit; Locul X / țară
Dan Pamfiloiu – 87
Alessia Szekely-Kiraly – 87
Cezara Radu – 86
Maria Tămaș – 80
Mateo Smereciuc – 77
Vlad Zagoni – 77
Patricia Ludu – 70
Alin Suciu – 69
Teodora Pop – 63

Clasa a III-a, prof. Melania Gherasim

Miruna Koșa – 96 – Locul V/ județ – Diplomă de Merit; Locul V / țară
Ana Gruiţă – 95 – Locul VI/ județ – Diplomă de Merit; Locul VI / țară
Ana Câmpean – 93 – Locul VIII/ județ – Diplomă de Merit; Locul VIII / țară
Diana Handru – 93 – Locul VIII/ județ – Diplomă de Merit; Locul VIII / țară
Rareș Cuc – 85
Ștefan Barabulă – 82
Victor Mureșan-Glăjar – 79
Laura Centea – 78
Dan Rozor – 72

Clasa a IV-a, prof. Liliana Cliţan

Vlad Bulieris – 91 – Locul X/județ – Diplomă de Merit; Locul X/țară
Mihnea Ordean – 90
Tania Armaşu – 86
David Funar – 85
Alexia Homan – 84
Mara Armașu – 81
Andrei Mitu – 81
Agatha Olah – 77
Eduard Tomovici – 76
Petra Csillag -72
Șerban Cușnarencu – 68

Clasa a V-a, prof. Iulia Stînga

Crişan Sofia – 85
Gruiţă Marc – 84
Șuteu Sebastian  – 75
Lupșa Andrei – 72

Clasa a VI-a, prof. Iulia Stînga

Lazăr Ana – 87
Dobra Darius – 76
Boldan Andra – 67

Clasa a VII-a, prof. Iulia Stînga

Lazăr Maria – 94 – Locul V / județ – Diplomă de Merit; Locul VII / țară
Pitic Tudor – 60

Clasa a VIII-a, prof. Iulia Stînga

Cociş Giorgia – 96 – Locul III / județ – Diplomă de Merit; Locul V / țară
Nyilaş Diana – 93 – Locul V/județ – Diplomă de Merit; Locul VIII / țară
Iovănaş Ana – 79
Cobliș Andrei – 72

Subiectele de concurs şi baremele de corectare pot fi descărcate aici:  www.evaluareineducatie.ro

Seara de iarna – clasa a III-a

Marți, 18 decembrie, elevii clasei a III-a de la Școala Elf au petrecut o frumoasă seară de iarnă, alături de părinții lor. La lumina felinarelor confecționate chiar de ei la orele de abilități practice, copiii au cântat colinde tradiționale românești și englezești, și-au citit poveștile de iarnă compuse în limba română, au citit poezii despre iarnă create în orele de limba engleză și s-au amuzat spunând glume în limba engleză despre oamenii de zăpadă, Santa Claus și ajutoarele lui.
A doua zi dimineața, copiii au găsit sub brăduțul împodobit din sala lor de clasă, daruri de la Moș Crăciun!
Melania Gherasim și Carmen Costina
DSC01844

Premii pentru elevii Scolii Elf la Gala “10 pentru Cluj – Juniorii Clujului, Sperantele Cetatii”

Ne bucurăm de faptul că, încă de la prima ediție a Galei de Excelenţă “10 pentru Cluj – Juniorii Clujului, Speranţele Cetăţii”, eveniment organizat de Primăria Cluj-Napoca pentru a-i recompensa pe cei mai merituoşi copii și tineri clujeni, elevii Școlii Elf nu au lipsit de pe podium la niciuna dintre cele trei ediții anterioare.  Iată că și în acest an, la cea de-a patra ediție, următorii elevi ai Școlii Elf au fost premiați de către Primăria şi Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul mediului de afaceri clujean:

  • Sergiu Hudrea – secțiunea Ambasador pentru Cluj, premiu: un laptop, oferit de firma „Coral”

Pregătit de dl. profesor Ștefan Trifan, Sergiu se află pe lista premianților la toate concursurile naționale și internaționale de chitară clasică la care a participat.

În anul școlar 2011-2012, palmaresul lui Sergiu s-a îmbogățit cu un Premiu Special al Juriului la Festivalul Internațional de Chitară Clasică din Germania și Premiul I la Festivalul Internațional „Terra Siculorum”, Odorhei.

premiu Sergiu Hudrea

  • Consiliul Elevilor Școlii Elf – secțiunea Mediu, premiu: o excursie de o zi, oferită de Europatur:

Petra Țupa, Paul Trescovan – clasa I, prof. Nicoleta Meseșan
Mihai Buligă, Adin Al Hajjar – clasa a II-a, prof. Melania Gherasim
Tania Armașu, Vlad Bulieris – clasa a III-a, prof. Liliana Clițan
Sofia Crișan, Robert Ignat – clasa a IV-a, prof. Marinela Scripcariu
Ada Seghedi, Cătălin Hanga – clasa a V-a, prof. Iulia Stînga
Andrada Handru, Ionela Handru – clasa a VI-a, prof. Victoria Matei
Inesa Schmidt, Mihai Nyilaș – clasa a VII-a, prof. Ruxandra Potra, Marinela Cîrcu
Ana Bădescu, Alex Mureșan – clasa a VIII-a, prof. Marinela Cîrcu

Cei 16 membri ai Consiliului Elevilor, coordonați de prof. Carmen Costina și psiholog Carmen Șoancă, au fost sprijiniți în acțiunile lor de către toți colegii de clasă și de diriginți, dar și de parteneri ai Școlii Elf, cărora le mulțumim pentru colaborare.  Iată aici lista evenimentelor în care s-a implicat Consiliul Elevilor de la Școala Elf în anul școlar 2011-2012:

Campanie de strângere de fonduri în beneficiul copiilor romi relocați la Pata Rât în decembrie 2010 – Elevii Școlii Elf au strâns suma de 1.500 lei vânzând în cadrul Târgului Verde decorațiuni confecționate chiar de ei din materiale reciclabile.

„Super Eroii” – Acțiune organizată în parteneriat cu Fundația Tranzit și GLOC, în cadrul căreia elevi ai Şcolii ELF şi copii care locuiesc în Pata Rât au avut ocazia să se cunoască, au ascultat poveşti, au desenat şi au realizat împreună animaţii şi podoabe de Crăciun, au mâncat împreună şi s-au bucurat de un mic spectacol oferit de un ansamblu de dansuri ţigăneşti.  La final, părinţii tuturor copiilor s-au întâlnit pentru a admira împreună lucrările realizate de copii.

„Din iubire… pentru iubire” – campanie de strângere de fonduri,  în cadrul căreia elevii Școlii Elf au strâns peste 1.500 lei cumpărând jucării de pluș; fondurile strânse au fost donate Asociației „Autism Transilvania”, în sprijinul copiilor din Cluj care suferă de autism.

„S.O.S. – Lacul Gheorgheni”  – acțiune civică în cadrul căreia elevii Școlii Elf s-au implicat alături de alte organizații civice pentru a cere autorităților stoparea traficului auto în jurul Lacului Gheorgheni. În urma campaniei, Consiliul Local a luat decizia de a institui sens unic de circulație pe marginea lacului.

„Oxigen pentru mâine” – elevii clasei a IV-a au participat la campania de plantare de arbori inițiată de Primăria Cluj-Napoca.

Consiliul Elevilor

Inesa Schmidt

Trofeu si diploma

  • Cristiana Dragoş-Roman – secțiunea Arte Individual, premiu: un voucher în valoare de 500 lei, oferit de „Ancada”

Cristiana, acum elevă în clasa a V-a, este deja o obișnuită a acestei Gale de Excelență: la prima ediție a fost premiată la categoria Arte, individual iar la cea de-a doua ediție a fost desemnată Ambasador de Cluj.

Perseverentă și tenace, dar mai ales extraordinar de talentată, Cristiana nu renunță la marea sa pasiune, pianul, și obține în anul școlar 2011-2012 cea mai bogată colecție de premii de până acum, sub coordonarea dnei profesoare Cipriana Gavrișiu:

– PREMIUL I – Concursul Internațional de Pian “Concentus Roma”, Roma, Italia, 14-17 iunie 2012;
– PREMIUL I – Concursul Național de Interpretare Instrumentală “Tinere Talente”, Oradea, 12-13 mai 2012;
– MARELE PREMIU – “Concours Musical de France”, categoria Virtuos III – Paris, Franța, 6 mai 2012;
– PREMIUL I – “Concours Musical de France”, categoria Virtuos III – Paris, Franța, 6 mai 2012;
– PREMIUL I – “Concours Musical de France”, categoria Superior II, Paris, Franța, 6 mai 2012;
– PREMIUL I și finalistă – “Concours Musical de France”, categoria Virtuos III, Marseille, Franța, aprilie 2012;
– MEDALIA DE PRIM-FINALISTĂ – “Concours Musical de France”, categoria Superior II, Marseille, Franța, aprilie 2012;
– DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ – Festivalul “Johann Sebastian Bach”, Cluj-Napoca, 22-24 martie 2012;
– MARELE PREMIU al categoriilor B5-B8 – Festivalul “Prietenii Muzicii/Pro Piano-România”, Cluj-Napoca, 24-26 februarie 2012;
– DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ – Festivalul “Prietenii Muzicii/Pro Piano-România”, Cluj-Napoca, 24-26 februarie 2012.

Premiu Cristiana Dragos

De asemenea, doi dintre profesorii colaboratori ai Școlii Elf  s-au bucurat de recunoașterea meritelor la Gala de Excelență:

  • dna prof. Mara Pop (profesoară de pian), titulară la Liceul de muzică „Sigismund Toduţă”, a fost desemnată Profesorul anului
  • dna prof. Corina Toma (profesoară de fizică la Școala Elf), titulară la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, a pregătit doi dintre elevii premiați la secțiunea Științe.

Publicul prezent la gală a avut ocazia să îl asculte în deschiderea festivității pe Sergiu Hudrea, acum absolvent al Școlii Elf, iar pe parcursul evenimentului, pe talentatul nostru elev din clasa a VI-a, Radu Fărcane, alături de grupul Ministar:

Sergiu Hudrea

Radu Farcane

Felicitări tuturor elevilor clujeni pentru premiile obținute în cadrul acestei gale!  Sperăm că Primăria Cluj-Napoca va continua și în următorii ani această inițiativă frumoasă.

Rezultate evaluare in educatie – matematica – etapa I, 2012

La etapa I a concursului naţional de evaluare în educaţie – matematică, organizat de Fundaţia de Evaluare în Educaţie în 20 octombrie 2012,  următorii elevi ai Școlii Elf au obţinut punctaje peste 70 puncte:

Clasa a II-a, prof. Nicoleta Meseşan

Trescovan Paul 91 – Locul VIII/județ – Diplomă de MERIT; Locul X/țară
Zagoni Vlad 91  – Locul VIII/județ – Diplomă de MERIT; Locul X/țară
Opriş Vlad 86
Moldovan Almira 83
Lupşan Ştefan 82
Szekely-Kiraly Alessia 80
Pop Teodora 76

Clasa a III-a, prof. Melania Gherasim

Cuc Rareş 91  – Locul VIII/județ – Diplomă de MERIT; Locul X/țară
Câmpean Ana 88
Cherecheş Caterina 88
Gruiţă Ana 88
Koşa Miruna 88
Mureşan Glăjar Victor 86
Ştefan Barabulă 86
Buligă Mihai 81
Al Hajjar Adin 80
Georoceanu Mircea 78

Clasa a IV-a, prof. Liliana Cliţan

Ordean Mihnea 95 – Locul VI/județ – Diplomă de MERIT; Locul VI/țară
Pop Tamara 86
Mitu Andrei 85
Funar David 81
Neagoş Ada 78
Tomovici Eduard 78

Clasa a V-a, prof. Marinela Cîrcu

Pop Şerban 94 – Locul V/județ – Diplomă de MERIT; Locul VII/țară
Crişan Sofia-Maria 90 – Locul IX/județ – Diplomă de MERIT
Gruiţă Marc-Bogdan 89 – Locul X/județ – Diplomă de MERIT
Ignat Robert 89 – Locul X/județ – Diplomă de MERIT
Lupşa Andrei Alexandru 89 – Locul X/județ – Diplomă de MERIT
Rotaru-Herta Radu 89 – Locul X/județ – Diplomă de MERIT
Dragoş-Roman Cristiana 84
Mitrean Dan-Matei 84
Popica Alexia-Maria 84
Pridea Casiana-Patricia 84
Şuteu Lucian-Sebastian 84
Olar Loris 82
Pârlea Ştefania-Ana 77

Clasa a VI-a, prof. Marinela Cîrcu

Lazăr Ana-Patricia 94 – Locul VI/județ – Diplomă de MERIT; Locul VII/țară
Seghedi Ada Cristiana 72

Clasa a VII-a, prof. Marinela Cîrcu

Handru Andrada-Paula 82 – Locul IX/oraș
Lazăr Maria 77
Roşca Ana-Paula 77
Handaric Rareş 73

Clasa a VIII-a, prof. Marinela Cîrcu

Irimieş Mircea 88 – Locul VII/județ – Diplomă de MERIT
Nyilaş Diana 74

Subiectele de concurs şi baremele de corectare pot fi descărcate aici:  www.evaluareineducatie.ro

Rezultate evaluare in educatie – limba romana – etapa I, 2012

La etapa I a concursului naţional de evaluare în educaţie – limba română, organizat de Fundaţia de Evaluare în Educaţie în 13 octombrie 2012,  următorii elevi ai Școlii Elf au obţinut punctaje peste 70 puncte:

Clasa a II-a, prof. Nicoleta Meseşan

Pop Teodora 93 – Locul VIII/judeţ – Diplomă de MERIT; Locul VIII/ţară
Covriga-Dragu Petru 87
Smereciuc Mateo 75

Clasa a III-a, prof. Melania Gherasim

Koşa Miruna 93  – Locul VIII/judeţ – Diplomă de MERIT; Locul VIII/ţară
Gruiţă Ana 82
Ofrim Sofia 81
Buligă Mihai 79
Nicule Elena 78
Cherecheş Ştefania 78
Leonte Briana 76
Câmpean Ana 75
Rozor Dan 72
Cherecheş Caterina 71

Clasa a IV-a, prof. Liliana Cliţan

Armaşu Mara 88
Bulieris Vlad 87
Funar David 84
Ordean Mihnea 84
Pop Tamara 80
Tomovici Eduard 75
Olah Agatha 71

Clasa a V-a, prof. Iulia Stînga

Lupşa Andrei 92  – Locul IX/judeţ – Diplomă de MERIT; Locul IX/ţară
Gruiţă Marc 92  – Locul IX/judeţ – Diplomă de MERIT; Locul IX/ţară
Popica Alexia 90
Dragoş-Roman Cristiana 87
Pop Şerban 83
Mitrean Dan 77
Crişan Sofia 76

Clasa a VI-a, prof. Iulia Stînga

Dobra Darius 77

Clasa a VII-a, prof. Iulia Stînga

Pitic Tudor 73

Clasa a VIII-a, prof. Iulia Stînga

Cociş Giorgia 92 – Locul VIII/judeţ – Diplomă de MERIT; Locul IX/ţară
Nyilaş Diana 91  – Locul IX/judeţ – Diplomă de MERIT; Locul X/ţară
Cobliş Andrei 90  – Locul X/judeţ – Diplomă de MERIT
Iovănaş Ana 81
Ciapi Alecu 75

Subiectele de concurs şi baremele de corectare pot fi descărcate aici:  www.evaluareineducatie.ro

Lectură și Scriere Creativă pentru Copii

În bucătăria noastră, cuvinte cu tâlc sunt puse în eprubete, din pipete curg picături de imaginație, iar bulbucii sunt șoapte ale poveștilor. Atenție: creează dependență! Proiect dedicat copiilor din clasele primare.