Intalnire de proiect „Copiii filosofi”, Cham, Germania

Pot fi prieten cu o piatră? – „Children as Philosophers”

În 25-27 septembrie 2018, la școala VHS din localitatea Cham, Germania, 12 persoane din 5 țări diferite (UK, Bulgaria, România, Suedia, Italia) au participat la întâlnirea de lucru din cadrul proiectului Erasmus + “Copiii filozofi” (CAPs). Împreună, ei lucrează la elaborarea unui ghid despre principiile filosofiei cu copiii, gândirea critică și creativă, metacogniție, filosofie socială. Ghidul va conține câteva abordări teoretice despre filosofia pentru copii, precum și o serie de exerciții utile care pot fi aplicate la clasă de profesori și educatori.

De exemplu, se va include următorul exercițiu: copiii primesc doi ursuleți de pluș. Ei sunt rugați să discute dacă acești doi ursuleți ar putea fi prieteni, sau cu cine și-ar imagina copiii că ar putea fi prieteni. Ar putea fi ei înșiși prieteni cu cei doi ursuleți, sau chiar cu o piatră?

Ghidul va cuprinde o serie de exerciții similare, gândite cu scopul de a încuraja dezvoltarea creativității și a gândirii critice.

Din partea Liceului Teoretic „Elf”, au participat la întâlnirea de lucru doamnele profesoare Laura Pamfiloiu și Carmen Costina.

Profesorii învață

În perioada 20-21 iunie 2018, profesorii ciclului primar de la Liceul Teoretic „Elf” au participat la o sesiune de formare, cu tema „Învățarea vizibilă” (rezultatele cercetării lui John Hattie), feedback, metacogniție, tehnici de încurajare a colaborării.

Cursul a fost o reală plăcere!  Formatorii din Marea Britanie, Mary Tulley și Chris Scanlan, au reușit să transmită o mulțime de informații, într-un mod structurat, păstrând echilibrul perfect între abordări teoretice și activități practice.

La finalul cursului, în cadrul unui atelier coordonat de doamna psiholog Carmen Șoancă, profesorii participanți la curs au tras concluziile și au stabilit concret ce metode noi vor utiliza la clasă, la nivelul ciclului primar, începând din septembrie 2018.

În urma cursului, profesorii Carmen Șoancă, Melania Gherasim, Laura Dârloagă, Tudor Avădănei, Ioana Ghiran au constituit o echipă de lucru pentru elaborarea unui ghid pentru profesori și un ghid pentru părinți, cu privire la strategiile metacognitive de îmbunătățire a rezultatelor învățării, astfel încât acestea să poată fi utilizate cu ușurință în predare de către toți profesorii care predau la ciclul primar.

Au participat la curs profesorii:  Marinela Scripcariu, Ovidiu Nemeș, Edith Munteanu, Giorgiana Aron, Mădălina Mureșan, Melania Gherasim, Simona Bojan, Liana Mihuț, Silvia Suciu, Monica Suciu, Mirela Miclăuș, Ioana Iovănaș, Sorana Adam, Carmen Șoancă, Alina Someșan, Laura Pamfiloiu, Ioana Ghiran, Carmen Costina, Maria Vădan, Alexandra Bățan, Mana Laszlo, Amalia Govor, Gabriela Prunean.

Reuniune Erasmus+ la Liceul Elf

În perioada 14-17 mai 2018, Liceul Teoretic „Elf” va găzdui ateliere de lucru cu elevi din șapte țări partenere în cadrul proiectului Erasmus+ „Friends Across the Water”, din Polonia (școala coordonatoare), Portugalia, Lituania, Bulgaria, Olanda, Turcia, Grecia.

2017-1-PL01-KA219-038286_4

Pregătindu-se pentru această săptămână, elevii clasei a VI-a au aplicat chestionare trecătorilor, pentru a evalua percepția generală cu privire la situația imigranților, au extras cuvinte cheie din răspunsurile primite și cu ajutorul acestora, au creat poezii.

 

Elevii clasei a VII-a, la rândul lor, au studiat problema integrării elevilor noi într-un mediu cultural mai puțin familiar și au realizat un filmuleț pe această temă.

Suntem gata de o săptămână interesantă, bogată în activități!

Mulțumim mult familiilor care s-au oferit să găzduiască elevii veniți în vizită!  Suntem recunoscători familiilor elevilor:

  • Diana Dindeal, clasa a III-a B
  • Victor Demeter, clasa a III-a A
  • Victor Sabo, clasa a IV-a A
  • Noa Tarcea, clasa a IV-a A
  • Elena Cuc, clasa a V-a A
  • Mihai Naghiu, clasa a VI-a
  • Tudor Sorcoiu, clasa a VI-a
  • Ilinca Frățilă, clasa a VII-a
  • Nina Mureșan, clasa a VII-a

Forumul Tinerilor Lideri

În acest weekend, a avut loc la Cluj-Napoca Forumul Tinerilor Lideri, organizat de Filiala Cluj a Organizației de Tineret a Națiunilor Unite (UN Youth Romania – Cluj Branch).

Răzvan Petri, Absolvent Elf Promoția 2015, unul dintre organizatorii evenimentului, a deschis conferința, la care au participat Valentin Naumescu, Scott Reese, Doyin Adele-Shiyanbola, Kai Frithjof Brand-Jacobsen, Şerban Turcuş și Răzvan Cherecheș.

Carina Kollar, Andrei Chiș, Mihnea Ordean și Lucas Farah, elevi în clasa a IX-a la Liceul Teoretic Elf, au fost sponsorizați de școală pentru a participa la eveniment, în urma unui concurs în care au avut de răspuns la întrebările „Ce înseamnă diplomația pentru tine?” și „Care este motivația ta de a participa la acest forum?”

Suntem siguri că au avut parte de experiențe interesante și vor avea multe de împărtășit cu colegii lor de clasă.

Arhitectura – efort sau talent?

În cadrul modulului de dezvoltare personală, elevii clasei a IX-a au avut parte azi de un atelier de introducere în ce presupune pregătirea pentru o carieră în arhitectură/design.
Mulțumim domnului Cristian Hudrea pentru informațiile dense și lucrările practice prezentate. Am fost impresionați de calitatea desenelor din portofoliul elevilor dânsului și am descoperit cu surprindere că progresul calității de la o lucrare la alta ține mult mai mult de efortul consistent, depus cu consecvență, decât de „talent”.

Let’s Talk! la Liceul Elf

Mulțumim foarte mult partenerilor noștri de la Departamentul de Administrație și Management Public, FSPAC – Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, UBB!
A fost o plăcere să găzduim o activitate din cadrul proiectului „Let’s talk”!  Suntem convinși că elevilor din clasa a IX-a le-ar plăcea să continuăm aceste întâlniri.

Din lista de subiecte propuse pentru dezbatere, elevii noștri au ales tema dezvoltării comunitare și a implicării civice – de aceea, suntem mândri de ei.

LET’S TALK
(platformă de dezbateri pentru liceeni)

Concept

Let’s talk reprezintă o platformă de dialog/dezbatere între mediul preuniversitar și cel universitar, creat de AMP ca și componentă a programului de implicare în comunitate. În prezent, elevii dispun doar de platforme formale de interacțiune (cursuri, conferințe, evenimente intra sau interșcolare) unde subiectele dezbaterilor sunt de cele mai multe ori stabilite apriori, fără inputul lor. De aceea, uneori există o diferență clară între ceea ce se discută și ceea ce prezintă interes pentru elevi, fapt care se traduce de cele mai multe ori în demotivare și implicare redusă din partea acestora

Let’s talk își propune să ofere elevilor de liceu o platformă de dialog deschisă, informală și transparentă în care ei au rolul principal: sunt decidenți și participanți. Posibilitatea de a decide asupra temelor care urmează a fi dezbătute, ne permite nouă să identificăm care sunt zonele de interes pentru generația următoare de studenți și le permite lor să-și aprofundeze, într-un mod interactiv/dinamic, cunoștințele asupra acestor teme.

Trăim într-o lume post factuală, în care cantitatea uriașă de informații la care suntem expuși devine mai degrabă o barieră în înțelegerea corectă/logică a realității. Un rol esențial în acest proces de analiză îl au ”filtrele” utilizate pentru a distinge între relevant și irelevant. Am gândit Let’s talk ca un spațiu deschis, în care elevii dispun de astfel de filtre și instrumente, în care discuțiile sunt bazate pe date, iar scopul este cel de a facilita înțelegerea corectă și formarea unei opinii argumentate. Gândirea critică și inițiativa sunt indispensabile într-o comunitate în care cetățenii sunt participanți activi nu doar receptori ai unor decizii ale autorităților. AMP crede puternic în implicarea în comunitate și își propune să aibă un rol de facilitator al participării prin crearea unei platforme de dialog deschis în rândul elevilor.

De asemenea, prin Let’s talk ne propunem să creăm o punte de legătură între lumea/realitatea/ sistemul preuniversitar(ă), în care se află în prezent elevii și viitorul care-i așteaptă. Vrem ca Let’s talk le oferă posibilitatea să exploreze, într-un mod coerent, lucrurile care îi afectează în mod direct, de care se simt atrași sau la care cred că pot contribui activ.

Pentru asta au nevoie de sprijin și au nevoie de instrumente de lucru, care, în prezent le lipsesc. Rolul AMP este cel de facilitator al acestor experiențe, proiectul fiind deschis tuturor elevilor de liceu.

Departamentul „Administrație și Management Public”, FSPAC, UBB Cluj

Sesiune de formare în România – „Copiii filosofi”

În perioada 16-20 aprilie 2018, a avut loc a doua sesiune de formare pentru profesori  din cadrul proiectului Erasmus+ „Children as Philosophers”, la Cluj-Napoca, găzduită de Liceul Teoretic „Elf”.  Au participat câte doi profesori din fiecare școală parteneră, provenind din șase țări diferite: Bulgaria, Germania, Italia, Marea Britanie, România, Suedia.

Obiectivul sesiunii de formare a fost structurarea unei abordări comune în ceea ce privește strategiile metacognitive care îi ajută pe copii să înțeleagă cum învață și cum gândesc.  Sesiunea s-a axat pe aspecte teoretice despre metacogniție, dar și pe aplicarea acestora în activitatea didactică: formarea abilităților de a gândi cu voce tare, a face conexiuni și rezumate, a gândi independent, a utiliza diverse strategii de organizare a procesului de gândire, rezolvare de probleme, de formulare a întrebărilor potrivite, de muncă consecventă și perseverentă, de generare a unor rezultate creative, inovative.

În urma acestei sesiuni de formare cu durata de 5 zile, se vor pune bazele unei abordări didactice inovative.  Profesorii participanți urmează să implementeze la clasă tehnicile învățate și să împărtășească rezultatele lecțiilor respective cu alți colegi, atât din cadrul proiectului, cât și din afara acestuia.

Sesiunea de formare a fost completată de vizite la sediile Liceului „Elf”, unde partenerii de proiect au asistat la lecții demonstrative de „Filosogie pentru copii” susținute de doamnele profesoare Laura Pamfiloiu, Ioana Iovănaș și Melania Gherasim:

  • Clasa a V-a A, prof. Laura Pamfiloiu – Stiluri de învățare:
  • Clasa a IV-a A, prof. Ioana Iovănaș – Ce poți face cu o idee?
  • Clasa a IV-a B, prof. Melania Gherasim – Ziua Pământului

Children as Philosophers project

2017-1-UK01-KA201-036622

“Enable learners to engage in a creative process of inquiry within a collaborative and supportive community”

This KA2 Strategic Partnership Project is a collaboration between eight partners from six countries who are working together to develop and share their knowledge and skills in order to:

  • increase key competences for children in order for them to fully participate in and contribute to a multicultural society
  • develop a robust and tangible methodology that employs methods that support the development of basic skills through the use of inquiry based philosophy skills and creating thinking techniques
  • equip teaching and non-teaching staff with a range of skills, key principles and relevant methodologies.

Decizii la final de gimnaziu

Elevii clasei a VIII-a de la Liceul Teoretic „Elf” sunt implicați într-un program menit să-i sprijine în luarea unei decizii potrivite în ce privește parcursul educațional, în pragul cotiturii de la finele ciclului gimnazial.

În luna februarie, elevii au participat la un atelier cu titlul Rolul autocunoașterii în luarea deciziilor, susținut de doamna Ligia Cremene (PhD, consultant în resurse umane):   „In cadrul atelierului, am explorat valorile personale și felul în care acestea ne ghidează în luarea de decizii. Va fi un exercițiu de autocunoaștere, cu efect pe termen mediu și lung, care poate fi reluat de oricâte ori simțim nevoia să ne reevaluăm reperele și direcția în viață.”

Pornind de la întrebarea „Care este menirea vieții mele?”, copiii au fost încurajați să-și descopere valorile personale, în discuții de grup și în perechi. Fiecare elev a finalizat activitatea cu o planșă reprezentând valorile desprinse în urma exercițiilor.  Acestea au fost mai apoi analizate mai înprfunzime, acasă, împreună cu familia, trecute prin filtrul unor întrebări revelatoare:

    • Când, unde, cu cine trăiesc aceste valori?
    • Ce valoare se dorește a fi trăită mai mult? In ce contexte sau activități o pot trăi mai mult? Când am trăit-o? Cu cine, în ce context?
    • Ce valori sunt mai importante pentru mine în această etapă a vieții mele?
    • Care dintre aceste valori au mai mare legătură cu alegerea traseului profesional?
    • Ce valori îmi sunt atacate? Nu le trăiesc. Din ce motive?
    • In ce fel se corelează valorile mele cu valorile oamenilor sau proiectelor în care mă implic?
    • Ce valori sunt în conflict? Fie în interiorul meu (vreau si asta, si asta, si cred că nu pot fi trăite împreună), fie cu exteriorul (în munca, în relațiile cu ceilalți, nu regăsesc o anumită valoare care pentru mine este importantă).

În a doua etapă a programului, la ora de dirigenție, elevii clasei a VIII-a au participat la o prezentare a opțiunilor pentru liceu, cu explicații despre filiera teoretică/vocațională, profilul real/uman și specializările corespunzătoare, calendarul admiterii și oferta educațională a Liceului Teoretic „Elf” pentru clasa a IX-a.  În cadrul unei întâlniri cu doamna director Carmen Costina și doamna dirigintă Adriana Boilă, elevii au avut ocazia să afle informații noi și să pună întrebări suplimentare cu privire la numărul de ore din ariile curriculare care îi interesează în mod special, precizări despre bacalaureat și posibilitățile de continuare a educației după liceu.

La finalul lunii martie (joi, 22 martie 2018), elevii clasei a VIII-a i-au avut ca invitați la școală pe câțiva absolvenți ai ciclului gimnazial de la Elf, elevi în clasele a XI-a (Mălina Man, Alessio Bolzoni, Darius Dobra), a XII-a (Sidonia Dragoș-Roman, Andrada Handru)  la diverse licee, studenți (Alexandru Anca, anul I la Drept) sau absolvenți de facultate (Anda Crișan, farmacist rezident), care le-au oferit propria viziune asupra tranziției de la gimnaziu la liceu și câteva sfaturi care au considerat că le-ar prinde bine tinerilor de 14-15 ani aflați acum în pragul unei decizii importante. De asemenea, la această întâlnire au fost prezenți elevii clasei a IX-a de la Liceul Teoretic „Elf”, însoțiți de doamna dirigintă Marinela Cîrcu, care au avut ocazia de a vorbi despre cum e să fii licean la Elf.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bucătăria de vară din curtea școlii

Dacă v-ați întrebat de unde s-a ivit bucătăria de vară în curtea școlilor primare ale Liceului Teoretic „Elf” din str. Pascaly și Coșbuc, iată în videoclipul de mai jos elucidarea misterului:

Bucătăria de vară a fost amenajată în curtea celor două școli primare ale Liceului Teoretic „Elf” în vacanța de primăvară 2017, în cadrul unei acțiuni de voluntariat realizată de Echipa Elf, sub coordonarea doamnei Liana Mihuț. Ideea a venit în urma unei vizite de tip Job Shadowing în Marea Britanie, prin programul Erasmus+. În Anglia, un număr mare de școli primare au amenajat astfel de colțișoare în curtea școlii, pentru ca elevii să se poată juca în aer liber cu elemente naturale și diverse obiecte reciclate din bucătăriile părinților sau bunicilor. Pentru copii, JOCUL este stilul preferat de învățare.

Mulțumim colegilor noștri pentru implicare:

  • Andreea Bandea

  • Adriana Boilă

  • Liliana Clițan

  • Carmen Costina

  • Dorin Gulea

  • Liana Mihuț

  • Adrian Muntean

  • Ovidiu Nemeș

  • Simion Pridea

  • Gavril Rațu

  • Sabin Roșu

  • Marinela Scripcariu

  • Stanca Szekely-Răfan

și copiilor:  Luca și Toma Mihuț!

 

 

Conferinta internationala Education Changemakers

 

Proiect Erasmus+ finalizat la Școala „Elf”

În perioada iulie 2016-iunie 2017, Școala Gimnazială „Elf” a derulat proiectul „Îmbunătățirea procesului de predare-învățare prin cooperarea eficientă cu profesorii de sprijin”, finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, acțiunea KA1, cu un buget de 13.795 euro. Proiectul a fost coordonat de doamna director adjunct Liana Mihuț.

La nivel european, se pune un accent tot mai mare pe calitatea educației prin abordarea personalizată a programelor școlare. Un sistem de învățământ performant care susține schimbarea trebuie să utilizeze metode de predare-învățare care să ajute elevii să depășească barierele din calea învățării.

Necesitatea de a derula acest program în Școala Gimnazială „Elf”, unde profesorii de la ciclu primar beneficiază la clasă de sprijinul unor profesori asistenți, a venit din extinderea Echipei Elf în urma creșterii școlii cu câte patru clase la nivelul primar, iar participarea la acest program de dezvoltare profesională a fost o oportunitate excelentă de a crea un cadru de comunicare și sprijin reciproc între profesorii cu experiență în Școala Elf și profesorii care și-au făcut debutul în echipa noastră mai recent. Finalitatea proiectului este realizarea unui ghid de cooperare între profesorii de la clasă și profesorii asistenți, un ghid care poate fi utilizat în practica curentă de profesorii școlii, dar și de către profesorii care își vor începe activitatea în Școala „Elf” în anii școlari următori.

Beneficiarii finali sunt toți elevii școlii din ciclul primar, dat fiind că obiectivele proiectului sunt creșterea gradului de inițiativă, îmbunătățirea abilității profesorilor de a răspunde la nevoile individuale de învățare ale fiecărui elev, dezvoltarea muncii în echipă și a predării prin cooperare, îmbunătățirea tehnicilor de chestionare și oferire de feedback pentru a ajuta elevii să-și dezvolte abilități de învățare independentă și de a-și gestiona eficient propria învățare, elaborarea unor planuri de îmbunătățire a propriei activități didactice pe baza feedback-ului din partea elevilor și a rezultatelor învățării.

În perioada 21-25 noiembrie 2016, reprezentanții managementului Școlii „Elf” au participat la un schimb de experiență de tip Job Shadowing la școala parteneră din Marea Britanie, pentru a observa cum se derulează în școlile primare cooperarea dintre profesorii principali și profesorii de sprijin. În timpul vizitelor la The Bliss Charity School, Oakley Primary School, The Grange School, doamnele director Carmen Costina și Liana Mihuț au avut oportunitatea de a face asistență la ore, urmărind activitatea profesorului de sprijin în mod și luând interviuri profesorilor și profesorilor de sprijin, au discutat cu directorii școlilor vizitate despre sarcinile cuprinse în fișa postului atât pentru profesorul prinicipal, cât și pentru profesorul asistent. De asemenea, au participat la un curs de formare în domeniul „School Leadership”, destinat directorilor de școli, unde au avut oportunitatea de a învăța moduri eficiente în care directorul unei școli poate sprijini activitatea cadrelor didactice.

În perioada 18-25 februarie 2017, șapte  profesori ai Școlii „Elf”, selectați în urma depunerii de candidaturi, au participat la un curs de formare în Malaga, Spania, cu titlul „Îmbunătățirea procesului de predare-învățare prin cooperarea eficientă cu profesorii de sprijin”. Astfel, profesorii Cristina Borza, Liliana Clițan, Gabriela Danciu, Ioana Iovănaș, Anamaria Laszlo, Ovidiu Nemeș, Marinela Scripcariu au avut șansa de a învăța – alături de profesori de aceeși specialitate din mai multe țări europene – despre dezvoltarea unei mai bune înțelegeri a rolului profesorilor de sprijin în clasă, îmbunătățirea tehnicilor de chestionare și oferire de feedback pentru a ajuta elevii să-și dezvolte abilități de învățare independentă și de a-și gestiona eficient propria învățare, elaborarea unor planuri de îmbunătățire a propriei activități didactice, utilizând feedback-ul din partea elevilor și rezultatele învățării, crearea unui cadru pentru schimbul de bune practici și evaluarea celor mai bune metode de a integra noile abilități în practica curentă.

Metodologia cursului oferit de organizația britanică LEAP (Language Education and Partnership) a încurajat participarea activă, permițând schimbul de bune practici și sesiuni de reflecție asupra diverselor abordări care îmbunătățesc rezultatele învățării la elevi.

La întoarecere, cei șapte profesori au organizat o sesiune de diseminare în cadrul școlii, destinată tuturor profesorilor care predau la ciclul primar, dar și profesorilor de la ciclul gimnazial care au dorit să participe.  Pe lângă prezentarea noțiunilor și abilităților învățate în cadrul cursului, au fost prezentate și materiale utile în munca la clasă, obținute de participanți în urma observațiilor la clasă în școlile vizitate pe parcursul săptămânii de formare din Spania (de exemplu, platforma de învățare online Triptico).

Activitatea finală a proiectului a constat în conceperea și editarea unui ghid al cooperării dintre profesorul principal și profesorul de sprijin, realizat de profesorii Marinela Scripcariu (coordonator metodic la ciclul primar) și  Gabriela Danciu (profesor de sprijin și consilier școlar), pe baza experienței didactice de la Școala „Elf” și a celor învățate pe parcursul derulării programului de mobilitate. Intaneția școlii este de a extinde acest mod de cooperare între profesori și la ciclul gimnazial în anii următori.

Proiectul Erasmus „Îmbunătățirea procesului de predare-învățare prin cooperarea eficientă cu profesorii de sprijin”, identificat cu 2016-1-RO01-KA101-024283, este un proiect finanțat cu sprijinul Comisiei Europene prin programul „Învățare pe tot parcursul vieții”.  Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

Școala Gimnazială „Elf” este o școală particulară acreditată pentru ciclul preșcolar, primar și gimnazial și autorizată pentru ciclul liceal, cu rezultate foarte bune la finalul ciclului gimnazial încă din 2007, când a scos prima promoție de absolvenți de gimnaziu. Absolvenții clasei a VIII-a  din promoția 2017 au clasat Școala Gimnazială „Elf” pe primul loc din județ, cu media 9,59.

Apariții în presă:

http://www.amosnews.ro/proiect-erasmus-plus-finalizat-la-scoala-elf-2017-06-30

 

Elf Solaris la Crosul de Noapte

Cele trei membre ale echipei Elf Solaris au participat vineri, 11 noiembrie 2016, la Crosul de Noapte, organizat de Asociatia Runners Club. Andreea Bandea, Simona Cozmaciuc și Carmen Costina au alergat pe aleile Parcului Central, sub lumina lunii, într-o atmosferă de veselie molipsitoare, alături de peste 1000 de alergători. Pentru un stil de viață sănătos!

Elevi ai Școlii Elf premiați la Oxford

In perioada 6-10 iulie, trei dintre elevii Școlii Gimnaziale „Elf” au participat la premierea finaliștilor concursului „2015 International Schools Essay Competition and Debate” cu tema „Viziunea mea pentru sustenabilitate în educație”, organizat de „Fundația pentru Viață Sustenabilă„ în celebra sală de dezbateri de la Oxford Union Society. În aceeași perioadă, a avut loc și finala secțiunii „Schools Sustainability Challenge”, la care Școala Elf a obținut Premiul II și un premiu în bani pentru susținerea unor inițiative similare.

La secțiunea eseuri și dezbateri pe tema sustenabilității, elevii noștri au participat la categoria juniori și au fost distinși cu Diplomă de „Mențiune Specială” – Mircea Godiac (clasa a II-a) și Vlad Zagoni (clasa a IV-a), și cu Diplomă de Finalist – Dragoș Hăpăianu (clasa a V-a). Cei trei elevi au fost pregătiți pentru concurs de dl Jacob Walters, profesor de limba engleză la Școala „Elf”.

Emoțiile copiilor au fost deosebit de mari, pentru că înainte de premiere fiecare elev a trebuit să prezinte un rezumat al eseului înscris în concurs, în fața unei săli pline de personalități științifice, profesori, părinți și colegii lor din competiție. Printre personalitățile prezente amintim: Charles Vaughan – peședintele societății de dezbateri „Oxford Union”, Karl Hansen – directorul Fundației pentru Viață Sustenabilă, Raymond Briosche – ofițer șef al Fundației Naționale a Grădinilor din Seychelles, Ebrahim Mohamed – director educativ al Asociației „Climate-KIC”, Sigrid Shreeve – fondator al „Voci pentru Natură” și prezentatorul Georgios Zampas – cercetător în domeniul educației pentru dezvoltare durabilă și economia mediului.

Dragoș, Mircea și Vlad au fost remarcați pentru discursul fluent în limba engleză și bogat în conținut. A urmat apoi o dezbatere cu aceeași temă, mediată de profesori din Anglia. Inhibiția și emoțiile inițiale au dispărut. Fiecare dintre elevii noștri și-a ajutat grupul în cadrul discuțiilor. Nivelul lor de comunicare în limba engleză și abilitatea de a-și argumenta ideile în special în timpul discuțiilor libere a fost remarcat de organizatori și de ceilalți participanți. E foarte important pentru un copil să fie luat în serios într-o dezbatere științifică, într-o sală în care cu mulți ani în urmă au luat cuvântul chiar și Albert Einstein sau Stephen Hawking.

„Cei trei mușchetari” de la Școala Elf au concurat cu elevi din Cambridge – UK, India sau Regatul Arabia Saudită, elevi care studiază toate materiile în limba engleză și au câștigat respectul tuturor.

Radiau de fericire atunci când au primit diplomele:

A urmat apoi o dezbatere cu aceeași temă, mediată de profesori din Anglia. Inhibiția și emoțiile inițiale au dispărut. Fiecare dintre elevii noștri și-a ajutat grupul în cadrul discuțiilor.

E foarte important pentru un copil să fie luat în serios într-o dezbatere științifică, într-o sală în care cu mulți ani în urmă au luat cuvântul chiar și Albert Einstein sau Stephen Hawking.

În 9 iulie am vizitat Muzeul de Științele Naturii din Oxford, unde am avut surpriza să putem admira adevărata relicvă a capului păsării Oxford Dodo, care este expusă publicului doar 2 săptămâni pe an. Sigur că au fost și alte multe exponate, care ne-au atras atenția (The Sunday Stone, insecte uriașe, etc.). Clădirea muzeului este o bijuterie arhitecturală. În fața muzeului, copiii și-au adus aminte că sunt copii și s-au jucat fericiți:

A urmat vizita la la o școală ECO din apropierea Oxfordului. Profesorii și toți elevii școlii ne-au primit bucuroși în sala de sport. Vizitatorii au fost invitați să participe la diverse ore. Dragoș, Mircea și  Vlad au construit, în timpul orei de geografie despre Islanda, câte un cuptor solar dintr-o cutie de pizza, o coală de hârtie neagră și o folie de plastic. Ce au copt în cuptor? Au așezat pe un biscuite o bucată de ciocolată și una de marshmallow. Au dus „capodopera” afară la soare și au constatat că ciocolata s-a muiat și a început să acopere biscuitul.  Așa au aflat că o parte din energia solară se transformă în căldură, tot un tip de energie.

Apoi au fost puși la treabă! Fiecare a plantat ceva în grădina școlii:

Apoi au căutat câteva hârtii răzlețe rămase în curtea uriașă:

Cea mai interesantă parte a vizitei a fost găsirea traseelor ascunse din pădurea acestei minunate școli:

Ne-am luat rămas bun de la gazdele deosebit de primitoare și am ajuns apoi la The Living Rainforest – adică o seră cu atmosferă umedă, plină cu tot felul de plante, dar și cu animalele ce trăiesc într-un astfel de habitat, unele erau libere, altele erau în spații speciale. Și aici am avut noroc. Leneșul s-a lăsat fotografiat (adică era într-o poziție vizibilă, că doar doarme aproape tot timpul), iar tucanul a fost vedetă:

În perimetrul acestei grădini inedite am urmărit filmele de scurt metraj finaliste la concursul „2015 Schools Sustainability Challenge”. Premiul cel mare l-au câștigat elevii Liceului Spiru Haret din Moinești, dar filmulețul elevilor din clasa a II –a a Școlii Gimnaziale Elf, coordonați de doamnele profesoare Liliana Clițan și Carmen Costina, a primit Premiul II și suma de 100 de lire pentru sprijinirea inițiativelor ecologice.  E o mare onoare pentru noi.

Cei trei elevi împreună cu Karl Hansen:

http://www.livingrainforest.org/news/2015-schools-sustainability-challenge-won-by-spiru-haret-high-school-romania/

Vizita noastră în Anglia a însemnat chiar mai mult: să admirăm Bodleian Library, Sheldonian Theater, Lincoln și Trinity College și multe alte clădiri minunate din Oxford.  A urmat Londra pe care am văzut-o mai mult de la „înălțime” – de pe platforma unui double decker:

Suntem mândri că am reprezentat România cu cinste la un concurs de asemenea anvergură.

prof. Corina Toma
(fizică)

Impresiile copiilor:

https://www.facebook.com/110236142360613/photos/ms.c.eJxFyMEJACAMA8CNJGlMW~;dfTBDUex7BqbLYSckavME1M7t~_OBoIvPAJ5gbHRQ1g.bps.a.1014375298613355.1073741936.110236142360613/1014375318613353/?type=1&theater

„In această excursie neașteptată în Anglia, am descoperit o lume fascinantă.
Cel mai mult mi-a plăcut Muzeul de Științe Naturale din Oxford, unde am descoperit celebra pasăre Dodo și o multitudine de specii de insecte. Universitățile din Oxford m-au fascinat și mi-au dat un sentiment ciudat. Pentru o clipă, mi-am imaginat că aș fi un student din minunatele serii „Harry Potter”. Am descoperit școli cu o educație sustenabilă, care oferă o alternativă sistemului tradițional de învățământ.
Cu siguranță nu voi uita momentul discursului meu și sala unde a avut loc această activitate. Oxford Union este încărcată de istorie – a găzduit de-a lungul timpului numeroase persoane publice, aparținând unor domenii de activitate diferite. A fost o onoare pentru mine să mă afirm și să-mi exprim un punct de vedere în sala unde au vorbit foști prim-miniștri, sportivi, artiști, oameni de știință si lideri spirituali. Albert Einstein, Stephen Hawking, Dalai Lama, Maica Teresa, dar și interpreți celebri ca Jon Bon Jovi, Barry White, Michael Jackson se numără printre cei care au vorbit în aceeași sală. Mă simt mândru că mi-am reprezentat țara și școala într-un loc atât de important.
A fost o experiență de neuitat pe care mi-o voi aminti cu drag mereu.”

Dragoș Hăpăianu, 10 ani

***

Vlad Zagoni, 10 ani

***

Mircea Godiac, 8 ani

***

MESAJ DIN PARTEA ORGANIZATORILOR

Dear Students, Parents and Teacher Champions

On behalf of all the staff at the Trust for Sustainable Living, Karl, Rupert, Melissa and I would like to say a huge thank you for attending this year’s International Schools Debates and making it our most successfully and enjoyable competition yet.

It was a great pleasure to meet you all and a very exciting opportunity for us, to experience the great young minds of today debate ideas and propose solutions to issues which many current Governments struggle to understand. We hope the event gave you all the chance to meet other like-minded individuals, explore sustainability from different perspectives and most importantly has inspired you all to continue your great efforts to engage with and promote sustainability, within your homes, schools, communities and to a wider audience.

Kirsty Shakespeare MSc
Education Development Officer

01635 202444 ext. 3
education@livingrainforest.org
www.livingrainforest.org

Elevii premiați în finala concursului de eseuri în limba engleză au fost pregătiți pentru concurs de dl Jacob Walters, profesor de limba engleză la Școala Elf.

Proiectul „Secrete din grădina noastră”, premiat în cadrul secțiunii „School Sustainability Challenge”,  a fost realizat de elevii și părinții clasei a II-a, coordonați de prof. Liliana Clițan, în parteneriat cu Asociația Română de Permacultură.

Șeherazada din Apuseni – o aventură româno-engleză cu copii pasionați de teatru

A fost odată ca niciodată… un grup de 18 elevi români și englezi care au petrecut o săptămână memorabilă în Munții Apuseni, în cadrul unei tabere de teatru în limba engleză, organizată de Bliss Charity School din Nether Heyford, Marea Britanie, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Elf” din Cluj-Napoca, la Pensiunea Scărișoara din comuna Gârda de Sus. S-a întâmplat în perioada 6-13 iulie 2015, dar putea fi în vara oricărui an sau a oricărui secol, căci peisajul feeric al Apusenilor îți lasă ușor impresia unei călătorii în timp.

„Această tabără are loc după o colaborare de aproape 10 ani cu Bliss Charity School din Nether Heyford, Marea Britanie, timp în care am organizat împreună mai multe schimburi de elevi și profesori, găzduiți câte o săptămână în familiile copiilor din Cluj-Napoca sau Nether Heyford, și două proiecte Comenius cu finanțare europeană: „Through Children’s Eyes”, în perioada 2007-2009 și „A Cultural Treasurechest – Good News from Our School”, în perioada 2013-2015. Cel mai recent proiect Comenius, care se va încheia la finalul lunii iulie, a avut ca obiectiv principal încurajarea elevilor de a-și descoperi și promova zona în care locuiesc prin diverse modalități de prezentare (broșură turistică realizată din perspectiva copiilor și adresată copiilor, videoclip de promovare turistică, colecție de rețete tradiționale etc.) Organizarea taberei în Apuseni cu copii englezi și români este oarecum un indicator de succes al campaniei de promovare turistică realizată de elevii Școlii „Elf”. Se pare că materialele create de ei au fost atât de convingătoare încât copiii din Anglia (și, desigur, părinții acestora) au luat decizia de a vizita România, pentru a-i cunoaște frumusețile în mod direct.” – relatează prof. Carmen Costina, director al Școlii Gimnaziale „Elf” și coordonator al proiectului Comenius. Pentru pregătirea „profesionistă” a broşurii turistice, echipe de cîte doi profesori şi doi elevi din cele 7 școli partenere în proiectul Comenius au vizitat Cluj-Napoca la începutul lunii octombrie 2014 şi au participat la un atelier de marketing, unde au învăţat cîteva reguli de bază. Atelierul a fost organizat cu implicarea d-nei profesor universitar doctor Smaranda Cosma, în cadrul Facultăţii de Business din Cluj-Napoca.

Organizarea taberelor de teatru în limba engleză este deja o tradiție a Școlii Gimnaziale „Elf” din Cluj-Napoca. Pe parcursul unei săptămâni de tabără, elevii muncesc în echipă la adaptarea unui scenariu ales de profesorii coordonatori la începutul taberei, stabilirea locațiilor potrivite pentru fiecare scenă, crearea costumelor adecvate pentru ilustrarea personajele, filmarea scenelor și montarea filmului, iar la final își invită părinții și prietenii să vizioneze filmul împreună. Activitățile organizate ajută enorm la consolidarea cunoștințelor de limba engleză, dar și la dezvoltarea spiritului de echipă și a abilităților sociale.

La activitățile taberei de anul trecut a participat și profesoara de muzică de la școala parteneră din Anglia, dna Virginia Griffiths, care a revenit anul acesta cu un grup de 13 copii englezi. Aceștia au lucrat în echipă cu elevii Școlii „Elf” la realizarea filmului muzical „Șeherazada”, în cadrul unei tabere de o săptămână în peisajul mirific al culmilor din zona Ghețarului Scărișoara, în perioada 6-13 iulie 2015. „Sunt încântată că am avut șansa de a participa la cele două tabere și aș repeta cu siguranță experiența.”, a spus dna Griffiths.

Kim Bastin, profesoară la Bliss Charity School, a fost impresionată de ospitalitatea familiei Pașca, gazdele de la Pensiunea Scărișoara, și consideră că elevii săi au învățat să aprecieze un stil de viață diferit și să se integreze cu ușurință într-un grup, în pofida diferențelor culturale. A subliniat faptul că drumețiile pe munte, servirea mesei împreună, jocurile în aer liber și munca la realizarea filmului au contribuit în egală măsură la consolidarea abilităților de socializare și colaborare ale copiilor. „Aș recomanda cu toată inima prietenilor și altor școli să viziteze România și mi-ar plăcea să petrec aici o vacanță cu familia.”, a spus dna Bastin.

Întrebați ce au apreciat cel mai mult la această tabără, elevii nu au stat mult pe gânduri: vremea minunată, mâncarea delicioasă, ospitalitatea și generozitatea gazdelor, frumusețea sălbatică a locurilor au fost primele răspunsuri ale copiilor români și englezi.

Charlie Wade, în vârstă de 11 ani, a detaliat: „A fost o călătorie lungă de acasă până aici, dar cu siguranță efortul a meritat. Deși am fost atât de departe de casă, am fost întâmpinați cu căldură și ne-am simțit ca acasă.” Hannah van den Brandeler adaugă la cele spuse de Charlie: „La început am fost două grupe de copii, dar după câteva zile am devenit o singură echipă și ne-am jucat mult împreună.”

Katie Hindson a apreciat stilul de viață diferit, care pare să lungească durata unei zile. „Când nu ai acces la internet și la jocurile electronice, ziua pare mai lungă și ai mai mult timp să te joci pe afară, să faci drumeții, să îți faci prieteni!”, a spus Katie, care în filmul „Șeherazada” a jucat rolul soției doctorului din povestea cerșetorului.

Niamh Sellars, la rândul ei, a fost fascinată de stilul de viață de aici și în mod special de faptul că mai toate alimentele puse de gazdele pensiunii pe masa copiilor au fost produse chiar aici – pâinea coaptă în cuptorul din curtea casei, gemul produs din zmeura și afinele culese de pe munte, untul și brânza din laptele muls proaspăt în fiecare seară. „Totul a fost delicios și atât de proaspăt! E mult mai sănătos decât să mănânci mâncare cumpărată de la supermarket.”, a exclamat Niamh.

„A fost o experiență de basm, în care aerul de munte s-a combinat perfect cu fericirea pe care am simțit-o jucând rolurile personajelor din „Șeherazada”. De-abia aștept să intru din nou în atmosfera taberei de teatru!”, a spus Elena Nicule, elevă în clasa a VI-a la Școala Gimnazială „Elf”. Colega sa de clasă, Briana Leonte, a adăugat: „A fost o experiență interesantă și distractivă. Mi-a plăcut să fac conversație cu copiii din Anglia și cu profesorii lor. Cu toții mi s-au părut foarte sociabili și prietenoși. Orice ar fi, îmi doresc să păstrez legătura cu aceștia.”

Domnul Christopher Scanlan, directorul Bliss Charity School, afirmă că experiența acestei tabere va rămâne cu siguranță în amintirea copiilor și a profesorilor care au participat. În afară de munca efectivă la realizarea filmului – care a dat participanților un scop comun – aceștia au avut parte de experiențe interculturale care și-au pus categoric amprenta asupra dezvoltării lor personale.

Pasionat de călătoriile pe munte, dl Christopher Scanlan afirmă că este uluit de frumusețile Apusenilor și de priceperea localnicilor. „Vizitez România de mulți ani și mereu am remarcat forma căpițelor de fân, care dau peisajelor rurale din Transilvania un aspect unic. Pe parcursul acestei tabere am avut ocazia să observ cum se clădesc și de câtă pricepere e nevoie pentru a înălța o căpiță de fân solidă și durabilă, dar și cât spirit de cooperare e necesar. Am văzut gospodării în care toți membrii familiei participă la cosit și la clădirea căpițelor de fân. Pentru tabăra de anul viitor îmi propun să-i provoc pe copii să clădească împreună o căpiță de fân.”

Chiar dacă proiectul Comenius a ajuns la final, relațiile de colaborare cu școlile implicate au șanse mari să continue și cu alte activități comune.

***

Proiectul Comenius „Cufărul de comori culturale – vești bune din școala noastră”, identificat cu 2013-1-RO1-COM06-29366, este un proiect finanțat cu sprijinul Comisiei Europene prin programul „Învățare pe tot parcursul vieții”. Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

Participarea Scolii Elf la Maratonul International Cluj 2015

Peste 80 de elevi ai Școlii Elf au participat duminică, 19 aprilie 2015, la probele de alergare organizate cu ocazia Maratonului Internațional Cluj – eveniment organizat anual de Asociația Runners Club.

Copiii au fost pregătiți încă din luna februarie pentru acest eveniment, în cadrul orelor de educație fizică, de domnul profesor Cosmin Comșa, care i-a și însoțit în ziua concursului, alături de părinți.

Pentru numărul foarte mare de elevi înscriși în competiție, Școala Elf a primit din partea organizatorilor Cupa „Young Runners”!

Chiar dacă alergarea a presupus efort fizic și dificultăți, toți copiii participanți au încheiat cursa cu satisfacție, bucurându-se de medalii, de îmbrățișările și încurajările colegilor și de aplauzele publicului.

Sportul de plăcere înseamnă energie și sănătate!”

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.981398455244373.1073741921.110236142360613&type=1

 

 

Școala Elf susține Maratonul Internațional Cluj încă de la prima ediție:

https://scoalaelf.wordpress.com/2011/04/19/participarea-scolii-elf-la-primul-maraton-international-cluj/

Scoala Elf la Crosul Companiilor 2014

10351455_846231948761025_9087652985578846775_nAlături de sute de alergători clujeni, două echipe de la Scoala Elf, Cluj-Napoca au alergat duminică 21 septembrie 2014 la Crosul Companiilor, pentru a promova sportul în aer liber și spiritul de echipă. 

Evenimentul este organizat anual de Asociația Runner’s Club: „Aflat la cea de-a 4-a ediţie, Crosul Companiilor 2014 este o competiţie cu specific organizaţional, dedicată exclusiv angajaţilor. Alergătorii, înscrişi la probele individual sau pe echipe, au parcurs de 3 ori traseul Piaţa Unirii (Sud) – Str. Eroilor  – Str. Baba Novac – Str. Iuliu Maniu – Piaţa Unirii (est ) – Piaţa Unirii (Sud) – Str. Napoca – Piaţa Unirii, distanţa totală măsurând 5 km.”

Mulțumiri tuturor susținătorilor pentru încurajări și felicitări părinților elevilor noștri pe care i-am întâlnit pe traseu!

Andreea Bandea, Laura Pamfiloiu, Carmen Costina, Ioana Iovănaș, Ioan Gînscă, Cosmin Comșa

fotografii (realizate de Gabriela Bălan, Ioan Mihail Pamfiloiu și un alergător necunoscut): AICI

Rezultate examen Cambridge – KET for Schools

Screen Shot 2014-07-12 at 14.08.02Toți cei șapte elevi ai Școlii „Elf” care au susținut în luna iunie examenul Cambridge KET for Schools (nivelul A2) și-au luat certificatul cu rezultate foarte bune, șase dintre ei obținând un rezultat care demonstrează abilități la nivelul B1:

Clasa a IV-a, prof. Carmen Costina

  • Caterina Cherecheș, „Pass with Distinction”
  • Ștefania Cherecheș, „Pass with Distinction”

Clasa a V-a, prof. Carmen Costina

  • Andrei Mitu, „Pass”
  • Eduard Tomovici, „Pass with Distinction”
  • Lorena Giurgiu, „Pass with Distinction”
  • Tamara Pop, „Pass with Distinction”
  • Vlad Bulieris, „Pass with Distinction”

Cel mai bun rezultat a fost obținut de Caterina Cherecheș, clasa a IV-a, cu un scor de 98%!

Felicitări!

Interpretarea rezultatelor:

Pass with Distinction” – 90-100% –  elevul demonstrează abilități corespunzătoare nivelului B1!

Pass with Merit” – 85-89% – elevul demonstrează foarte bune abilități corespunzătoare nivelului A2

Pass” – 70-84% – elevul demonstrează abilități corespunzătoare nivelului A2

Level A1” – 45-69% – elevul demonstrează abilități corespunzătoare nivelului A1

Fail” – 0-44%  – nereușită

 

Rezultatele concursului „Sustainable living”

Mihai Buligă (clasa a IV-a) și Mara Armașu (clasa a V-a) se numără printre elevii care au obținut „Honourable Mention” la competiția internațională de eseuri în limba engleză cu tema „Ce înseamnă viața sustenabilă pentru tine?”.  La concursul lansat de  organizația The Living Rainforest, Marea Britanie, s-au înscris 1094 de elevi din 73 de țări.

Iată eseurile înscrise în concurs de cei doi elevi premiați:

Sad planet, needs love

By Mara Armașu, class V
Essay ID: 1155

Can you see how sad our planet is? I think she’s trying to show us that she needs a huge change. She wants to be happy again and we can help her.

When you throw garbage on the ground, think about our planet, about her happiness. When you travel by plane, think about the planet, take the train if you can. When you see a big factory, breathing out mountains of smog, think about the planet and make a decision about what things you really need to buy. Maybe if we only buy the things that we really need, factories will not have to produce so many useless things.

This planet is the place where our children will live. Many people know this, and they understand what our actions are doing to the planet, but still they don’t think too much before they throw garbage on the ground or use the car instead of walking.

Imagine that our planet could talk. If you listen hard, you will hear her: “I’m very sad because people don’t think it’s important to protect me. I don’t understand why. I take care of them, why don’t they take care of me?”

Let us think about our mothers. Because our planet is like a mother to us. And she needs our love.

Traducere:

Planetă tristă, caută iubire

de Mara Armașu, clasa a V-a

Vedeți cât e de tristă planeta noastră? Cred că încearcă să ne arate că are nevoie de o schimbare majoră. Dorește să fie fericită din nou, iar noi o putem ajuta.

Când arunci gunoi pe jos, gândește-te la planeta noastră, la fericirea ei. Când călătorești cu avionul, gândește-te la planetă, ia trenul dacă poți. Când vezi o fabrică imensă, care expiră munți de ceață îmbâcsită, gândește-te la planetă și decide ce lucruri îți trebuie cu adevărat. Poate că dacă ai cumpăra doar lucrurile de care ai nevoie cu adevărat, fabricile nu ar trebui să producă atât de multe obiecte inutile.

Această planetă e locul unde vor trăi copiii noștri. Mulți oameni știu asta și înțeleg ce efect au acțiunile noastre asupra planetei, cu toate astea nu se gândesc prea mult atunci când aruncă gunoi pe jos sau atunci când folosesc mașina în loc de a merge pe jos.

Imaginează-ți că planeta noastră ar putea vorbi. Dacă asculți atent, o vei auzi: „Sunt foarte tristă, pentru că oamenii nu consideră că e important să mă protejeze. Nu înțeleg de ce. Eu am grijă de ei, de ce nu au și ei grijă de mine?”

Să ne gândim la mamele noastre. Pentru că planeta ne e mamă. Și are nevoie de iubirea noastră.

Help the planet

By Mihai Buligă, class IV
Essay ID: 1156

Our planet is good, but its resources are limited. The water is limited, the wood is limited, coal and oil are limited. We know this. But why do we keep living like this? I think we are lazy, or too careless. Here is one example out of thousands: when we brush our teeth, we turn the tap on and we leave the water running, on and on, and on.

It’s not difficult to make the right decisions. There are lots of things that we can do. For example, I took part in a project called “Let’s do it, Romania!” It’s a national project, when people in all the cities go out and pick the litter from the forests and the plains. My family and I joined some friends and we cleaned the garbage from the forest near our city. I’m happy because we did something good for our planet, but you know what? We also had some great fun doing it.

So, let’s do it! I know we can.

Traducere:

Ajutați planeta

de Mihai Buligă, clasa a IV-a

Planeta noastră e bună, dar resursele ei sunt limitate. Apa e limitată, lemnul e limitat, cărbunele și petrolul sunt limitate. Știm toate astea. Dar atunci, de ce continuăm să trăim așa? Eu cred că suntem leneși, sau prea neglijenți. Iată un exemplu dintr-o mie: când ne spălăm pe dinți, deschidem robinetul și lăsăm apa să curgă fără oprire.

Nu e greu să luăm deciziile corecte. Sunt o mulțime de lucruri pe care le putem face. De exemplu, eu am luat parte la un proiect numit „Let’s do it, Romania!” Este un proiect național, în care oameni din toate orașele ies și adună gunoiul din păduri și de pe câmpii. Împreună cu familia mea și câțiva prieteni am curățat gunoiul din pădurea de lângă orașul nostru. Mă bucur că am făcut o faptă bună pentru planeta noastră, dar știți ceva? Ne-am și distrat de minune cu ocazia asta.

Așadar, haideți să facem ce trebuie! Știu că putem.

prof. Carmen Costina

Apariții în presă:

http://www.monitorulcj.ro/social/35882-doi-elevi-ai-scolii-elf-cluj-premianti-la-un-concurs-international-de-eseuri#sthash.QBtirhWZ.r7Eh0FVA.dpbs

http://www.ziarulfaclia.ro/elevi-ai-scolii-elf-distinsi-in-cadrul-unei-competitii-de-eseuri-pentru-scoli-internationale/

http://transilvaniareporter.ro/comunitate/elevi-de-la-scoala-elf-distinsi-la-competitia-de-eseuri-pentru-scoli-internationale/

http://eclujeanul.ro/2014/04/25/doi-elevi-clujeni-ai-scolii-elf-premiati-in-cadrul-unei-competitii-internationale-de-eseuri/

Rezultate Cangurul Lingvist, Engleza, 2014

Felicitări elevilor care au participat la concursul Cangurul Lingvist, secţiunea Engleză.  Concursul a avut loc în 29 ianuarie 2014, iar elevii Școlii Elf au obţinut următoarele rezultate:

Clasa a II-a – prof. Sorina Hangea

Câmpean Tea, 131 p.
Alexandrescu Lucas, 105 p.
Lakatos Adam, 75 p.

Clasa a III-a – prof. Dan Leonard

Verzea Ștefan – 153,75 p.
Zagoni Vlad – 153,75 p.
Szekely Alessia – 150 p.
Surcel Tudor – 148,75 p.
Moldovan Almira – 148,75 p.
Trescovan Paul – 147,50 p.
Smereciuc Mateo – 138,75 p.
Pamfiloiu Dan – 133,75 p.
Lupșan Ștefan – 128,50 p.
Frățilă Ilinca – 113,75 p.
Opriș Vlad – 111,25 p.
Avram Darius – 107,50 p.
Tămaș Maria – 105,75 p.
Pop Teodora – 102,50 p.
Covriga-Dragu Petru – 93,75

Clasa a IV-a – prof. Carmen Costina

Cherecheș Caterina – 160 p. – punctaj maxim
Câmpean Ana – 156,25 p.
Mureșan Ema – 155 p.
Cherecheș Ștefania – 155 p.
Koșa Miruna – 148,75 p.
Nicule Elena – 145 p.
Georoceanu Mircea – 142,50 p.
Barabulă Ștefan – 137,50 p.
Cuc Rareș – 137,50 p.
Leonte Briana – 136,25 p.
Al Hajjar Adin – 133,75 p.
Petri Ana – 133,75 p.
Centea Laura – 133,75 p.
Mureșan Victor – 132,50 p.
Buligă Mihai – 127,50 p.
Crișan Alex – 112,50 p.
Badiu Florin – 105 p.
Rozor Dan – 83,75 p.

Clasa a V-a – prof. Carmen Costina

Giurgiu Lorena – 141 p.
Tomovici Eduard – 137 p.
Helerea Darius – 130 p.
Pop Tamara – 129,25 p.
Fischietti Stefan – 128 p.
Ordean Mihnea – 124,75 p.
Bulieris Vlad – 122,75 p.
Armașu Tania – 121,75 p.
Dan Kevin – 117,50 p.
Armașu Mara – 113,75 p.
Mitu Andrei – 105,25 p.
Csillag Petra – 103,75 p.
Elekes Marc – 58,50 p.

Clasa a VI-a – prof. Victoria Matei

Mitreanu Dan – 154 p.
Ignat Robert – 151 p.
Pop Șerban – 140 p.
Lupșa Andrei – 124,25 p.
Olar Loris – 121,25 p.
Călugăr Bogdan – 110 p.
Șuteu Sebastian – 101 p.
Rotaru Radu – 71,25 p.

Clasa a VII-a – prof. Dan Leonard

Seghedi Ada – 166 p.
Petri Răzvan – 140,75 p.
Stan Alexandra – 121,50 p.
Lazăr Ana – 120 p.
Man Mălina – 119 p.
Fărcane Radu – 111,25 p.
Dobra Darius – 106,50 p.
Ostroveanu Nichita – 102,75 p.
Pînzariu Răzvan – 91 p.

Clasa a VIII-a – prof. Victoria Matei

Costina Tudor – 162 p.
Bălan Sonia – 153 p.
Boca Mihnea – 145 p.
Roșca Ana – 130,50 p.
Bratu Vlad – 90,50 p.

Punctaj Maxim:

clasele III-VI – 160 p.
clasele VII – XII – 190 p.
* clasele III-IV au subiecte comune, elevii clasei a II-a au susținut examenul din subiectele claselor III-IV
* clasele V-VI au subiecte comune
* clasele VII-VIII au subiecte comune

Sustainable living

În săptămâna 10-14 februarie 2014, elevii claselor a IV-a și a V-a au redactat scurte eseuri în limba engleză pentru concursul 2014 International Schools Essays Competition and Debate. Provocarea copiilor a fost să răspundă la întrebarea „What does sustainable living mean to you?”

Iată cele 10 compuneri care au fost înscrise în competiție:

Had a chat with my planet

by Elena Nicule, class IV
Essay ID: 1100

IMG_3884

drawing by Ema Mureșan

Our planet is not feeling very well. Why?  Well, I asked her what the problem is. This is what she told me:

“Oh, all the people must help me! They must protect their environment if they don’t want to die! They travel by car too often. When it’s winter, why don’t they go by bus? And when they travel far away they always go by plane, even if they could go by train… Oh, no! In this very moment a man throws an empty pack of biscuits on the ground! Oh, poor me! Oh, my!”

“My dear planet, said I, there are all kinds of people here: there are kind people, bad people, simple people, smart people, people who look nice… but, you know, looks can be deceiving. Do you think all people are bad and hurt you?”

“Yes, that’s exactly what I think.”

“Well, it’s not really so! Me, my friends and so many other people protect you. We don’t want you to feel hurt.”

“Really? Maybe there are people who look after me, but there are not enough of them. When people don’t treat me well, the trees get hurt, the flowers get hurt, the ground gets hurt, the water gets hurt.”

“Why is that?,” I asked.

“Because the plants, the ground and the water are all a piece of me. I am like a human being: when you hit a part of me, all of me feels hurt. And when you hurt me sooo much, I can die. And if I die, all the creatures will die. Everything dies. Because everything has a soul.”

“Now I understand better. Nobody thinks too much about these things. But I will tell them! I will them all: about our chat, about how you feel, about how you are one with the trees, the animals, the water… one with us! If we protect you, we protect ourselves and our future generations!”

So, my dear friends, our planet Earth is not feeling very well. But we can cheer her up if we stop throwing things on the ground or in the water, if we stop cutting trees or doing things that hurt her. Remember: our planet is a treasure which must be preserved for future generations. This is what sustainable living means and it is not so complicated after all, don’t you think so?

A sustainable life and a sustainable lifestyle

By Caterina Cherecheș, class IV
Essay ID: 1060

I think that a sustainable life can be achieved by convincing people around the world to have a sustainable lifestyle. A sustainable lifestyle can be reached by protecting the plants and the animals, trying to use less energy, trying to pollute less, and trying to recycle more.

Who is responsible for the polar bears drowning into the water because the snow and the ice melt? Who is responsible for the moles dying because the soil gets hotter and hotter? Who is responsible for cutting down entire forests? Who is responsible for throwing garbage into rivers, seas and oceans? Who is responsible for global warming? We are responsible for all these changes!!! The Earth can’t adapt to these changes. But we can adapt by: throwing garbage in the bin, cutting only the trees that we actually need, planting new trees, growing our own vegetables, recycling, using the sun and the wind as a source of energy. I do my best to heal the planet but even I can do more.

I think that we should all have a sustainable lifestyle. If we were able to invent cars that don’t pollute, then I think we will be able to invent a machine that extracts pollution from the air. If we succeed, then the planet will be a cleaner and happier place – and so will we.

Our planet needs us

By Miruna Koșa, class IV
Essay ID: 1099

IMG_3886

drawing by Mircea Georoceanu

Animals, plants, people. These are parts of nature and we need to protect them, but sometimes we don’t do this. It just happens that after we wash our hands we don’t turn off the tap, or sometimes we leave the TV on even if we don’t watch it, or we throw garbage on the grass or in the water.

We are only children, but there are things that we can do every day to have a better world. Our planet is very important and we need to protect it, because we live on it and we are part of it, it’s our home! When we go by car to a nearby place, the planet cries. When we put the garbage on the grass, not in the bin, Nature is very sad. When the sun sees these things, he gets upset.

I think that you don’t want your children and your grandchildren to live in an ugly world, with no trees or animals, because animals are important to us and we couldn’t live on this planet without trees.

I don’t let the tap on after I wash my hands and I don’t go by car when I can get somewhere by bus. You can do these things too, and more. I also can do more things, such as recycling paper and plastic more often.

So, all things considered, when you want to go a nearby place by car, think twice. Before leaving home, check the water taps and appliances: are they on? Better not! It takes all of our effort together to save our children’s lives! In my opinion, this is what sustainable living means.

We can do it!

By Ana Câmpean, class IV
Essay ID: 1128

save the planet

drawing by Ana Câmpean

To me, sustainable living means a life without poisoned water, without polluted air. We can keep the planet clean if we want it, but most people don’t care about future generations. They will have nothing but a destroyed planet. I’m sure that the people in the future will not be happy and they will say “Oh my! Look at our planet! It’s been destroyed by our parents and grandparents!” That’s why we need to take some action now.

We can do it! We can still fix the problem. There are many things that we can do to save our future. We can recycle, we can reduce water consumption if we turn off the tap while we brush our teeth. These are just two examples from the thousands of things that we can do to save our future.

When we save our planet, it’s our own future that we save, not only that of future generations.

Can we do it? Yes, we can! It’s only little things that we need to do.

Our planet is worth it

By Laura Centea, class IV
Essay ID: 1126

Sustainable living is when you do things thinking about the future generations. Our planet is worth being helped, so that our children and grandchildren will also enjoy living in this beautiful place.

There are many things that my family and I do every day to help preserve the planet. I never watch TV on Monday and I normally don’t watch TV very much. This saves some energy. In my family, we have separate bins for paper and for food waste.

But I know we can do even more things, like washing the dishes by hand instead of using the washing machine, recycling plastic bottles too and being cleaner.

What can you do for a more sustainable living?

Simple things can save us

By Rareș Cuc, class IV
Essay ID: 1130

I think sustainable living is an action intended to save our planet. I think it’s organised by lots of great scientists and this action teaches people to look after the planet we live on.

It’s only simple things that we need to do, but their impact will be great. In my family, we already do lots of things to save the planet: we recycle plastic bottles and paper and we reuse as many things as we can, like carrier bags. We don’t waste water, we clean the rubbish and we don’t waste electricity. Every year, my family and I take part in the action “Let’s do it, Romania!”, when we meet with friends and go out in the countryside to collect all the litter that people leave behind. We put it in big plastic bags, then my parents take them to the landfill. It sounds like a simple thing, but simple things can save our planet.

What is around me

By Petra Csillag, class V
Essay ID: 1154

I looked out the window one day and what did I see? Lots of cars and buses and planes. But, what does sustainable living mean?

To me, it means that we should try and understand that our planet is not infinite. Its resources are limited and we should try and use them more sensibly, so that future generations will enjoy living on this planet, too.

To me, it means that we should travel by car less often and use the bicycle, or even walk, more often. It is healthier for us, as well as for the planet.

To me, it means that we should recycle more. Many people already have separate bins in their homes to collect paper and plastic separately. But I know we can do more, it is still not enough.

A lot of people don’t realize what we are doing to this planet, but it’s the only one we’ve got! In the future, when people wake up and think how beautiful life used to be in the past, it might be too late.

We could do more, right NOW. We can plant more trees and we can use one car to bring two or three children to school instead of three cars. We can eat less meat and more vegetables that we can grow by ourselves. We can use solar panels to heat our homes.

If we think more about what our actions do to the planet, we will start caring more about it and the story is more likely to end with “…and they lived happily ever after”.

Sad planet, needs love

By Mara Armașu, class V
Essay ID: 1155

Can you see how sad our planet is? I think she’s trying to show us that she needs a huge change. She wants to be happy again and we can help her.

When you throw garbage on the ground, think about our planet, about her happiness. When you travel by plane, think about the planet, take the train if you can. When you see a big factory, breathing out mountains of smog, think about the planet and make a decision about what things you really need to buy. Maybe if we only buy the things that we really need, factories will not have to produce so many useless things.

This planet is the place where our children will live. Many people know this, and they understand what our actions are doing to the planet, but still they don’t think too much before they throw garbage on the ground or use the car instead of walking.

Imagine that our planet could talk. If you listen hard, you will hear her: “I’m very sad because people don’t think it’s important to protect me. I don’t understand why. I take care of them, why don’t they take care of me?”

Let us think about our mothers. Because our planet is like a mother to us. And she needs our love.

Help the planet

By Mihai Buligă, class IV
Essay ID: 1156

Our planet is good, but its resources are limited. The water is limited, the wood is limited, coal and oil are limited. We know this. But why do we keep living like this? I think we are lazy, or too careless. Here is one example out of thousands: when we brush our teeth, we turn the tap on and we leave the water running, on and on, and on.

It’s not difficult to make the right decisions. There are lots of things that we can do. For example, I took part in a project called “Let’s do it, Romania!” It’s a national project, when people in all the cities go out and pick the litter from the forests and the plains. My family and I joined some friends and we cleaned the garbage from the forest near our city. I’m happy because we did something good for our planet, but you know what? We also had some great fun doing it.

So, let’s do it! I know we can.

Sustainable living

By Ștefania Cherecheș, class IV
Essay ID: 1157

From the mountains the water comes down in rivers where the fish live. Some people pollute the water and the fish are intoxicated and some of them die. The people who need their houses to be warm, cut trees to make fire. In the beginning, people cut only one tree a year but now there are machines which cut millions of trees a year.

Even if we are happy, that doesn’t mean that the Earth is happy and in a few years’ time we’re not going to be happy either because the animals won’t have what to eat and if the animals don’t have what to eat, we are going to die because we won’t have what to eat and drink.

My family and I live sustainably. We want to have our own garden and grow our own food to cook.

I think that rich people should help the world and make ecological factories.

Did you ever question yourself who caused all these things? And why?

Think about these aspects and start making sustainable choices: reuse, recycle, make your own things as much as you can, instead of buying them.

And remember, you are not doing this for yourself, you are doing this for the whole world.

Tabara de teatru – Lunca Ilvei 2013

Tabăra de teatru în limba engleză, Lunca Ilvei

29 iulie – 4 august 2013

Profesori organizatori:  Adriana Boilă, Carmen Costina

Un grup de elevi ai Școlii Elf au petrecut o săptămână memorabilă, făcând teatru în limba engleză în mijlocul naturii. In perioada taberei de teatru de la Lunca Ilvei, elevii din clasele II-IV au realizat un film în care lumea basmelor se intersectează cu lumea reală: “Panto Pandemonium” este povestea a patru copii curajoși care se hotărăsc să o ajute pe Zâna cea Bună să le învingă pe Vrăjitoarele cele Rele și să readucă magia bună în sprijinul lui Aladdin, al Cenușăresei și al lui Jack din povestea cu vrejul de fasole. Pe lângă activitățile specifice (studiul și adaptarea scenariului, învățarea rolurilor și a cântecelor, costume, machiaj, filmări, montaj), copiii s-au bucurat de frumusețile naturii și de plăcerea de a se juca în aer liber.

Produsul final al taberei este un filmuleț de 30 de minute, al cincilea film realizat de echipa Școlii Elf în tabăra de teatru în limba engleză de la Lunca Ilvei (Pocahontas – 2009, The Call of the City – 2010, The Canterville Ghost – 2011, Alice in Wonderland – 2012, Panto Pandemonium – 2013).

Iată câteva imagini din timpul taberei și un fragment din filmul realizat:

click pe foto pentru a accesa albumul:

“Panto Pandemonium” – trailer:

Distribuția:

John – Vlad Zagoni

Alison – Caterina Cherecheș

Martin – Tudor Surcel

Sara – Alexia Homan

The Wicked Witches – Alice Spînu & Briana Leonte

The Good Fairy – Laura Centea

Spotty – Ștefania Cherecheș

Grotty – Caterina Cherecheș

Jack – Vlad Zagoni

The Giant – Ștefania Cherecheș

Cinderella – Alexia Homan

Aladdin – Ștefania Cherecheș

Rezultate Cambridge YLE – sesiunea iunie 2013

Toți cei 23 de elevi ai Școlii Elf care au susținut examenul Cambridge  „Young Learners English” în această vară au obținut certificatul de competență lingvistică.

Examenul a fost organizat în 15 iunie 2013 de către Școala Elf, în colaborare cu British Council Cluj-Napoca, sub supervizarea dnei prof. Monica Mărășescu, iar lucrările scrise au fost corectate la Cambridge.

Cambridge YLE – STARTERS:

Moldovan Almira, clasa a II-a
Vlad Zagoni, clasa a II-a

Cambridge YLE – MOVERS:

Al Hajjar Adin, clasa a III-a
Badiu Florin, clasa a III-a
Barabulă Ștefan, clasa a III-a
Câmpean Ana, clasa a III-a
Centea Laura, clasa a III-a
Cuc Rareș, clasa a III-a
Koșa Miruna, clasa a III-a
Ofrim Sofia, clasa a III-a

Sas Erik, clasa a IV-a

Cambridge YLE – FLYERS:

Cherecheș Caterina, clasa a III-a
Cherecheș Ștefania, clasa a III-a

Bulieris Vlad, clasa a IV-a
Ciurea Daniel, clasa a IV-a
Cușnarencu Șerban, clasa a IV-a
Elekes Marc, clasa a IV-a
Fischietti Stefan, clasa a IV-a
Mitu Andrei, clasa a IV-a
Ordean Mihnea, clasa a IV-a
Pop Tamara, clasa a IV-a
Tomovici Eduard, clasa a IV-a

Călugăr Bogdan, clasa a V-a

Felicitări speciale elevelor ALMIRA MOLDOVAN (clasa a II-a) și MIRUNA KOȘA (clasa a III-a), care au obținut numărul maxim de embleme la toate cele 3 secțiuni (Reading and Writing, Listening and Speaking)!

Elevii au fost pregătiți de prof. Dan Leonard, Carmen Costina, Victoria Matei și Sorina Hangea.

***
INFORMATII SUPLIMENTARE despre examenul Cambridge „English for Young Learners”:

Examenul Cambridge pentru copii (Young Learners’ English) este un grup de teste destinat copiilor cu vârste cuprinse între 7-12 ani.  Scopul acestui examen este evaluarea nivelului de competență în utilizarea limbii engleze și este organizat la 3 nivele diferite, după cum urmează:

1.  Cambridge Starters – destinat copiilor peste 7 ani care au studiat limba engleză cel puțin 1 an (e nevoie să poată citi și scrie).

2.  Cambridge Movers – nivelul al doilea, destinat copiilor cu vârste între 8-11 ani care au studiat limba engleză cca. 3 ani și pot utiliza aproximativ 600 de cuvinte.

3.  Cambridge Flyers – util pentru copii cu vârste între 9-12 ani, care au studiat engleza mai mulți ani (aproximativ 250 de ore) și au atins nivelul A2 (Elementary), comparabil cu nivelul necesar pentru obținerea examenului Cambridge pentru adolescenți/adulți KEY ENGLISH TEST.  La acest nivel, copiii trebuie să cunoască un vocabular de cca 1000 de cuvinte.

Pentru fiecare nivel, examenul cuprinde 3 secțiuni:   Listening (ințelegere dupa auz), Reading & Writing (citit si scris), Speaking (vorbit).  Fiecare secțiune este notată separat.  Scorul maxim pentru fiecare secțiune este de 5 embleme, ceea ce înseamnă un maxim de 15 embleme (shields) pentru Certificatul Cambridge. In general, copiii care reușesc să obțină cel puțin 10 embleme în total și nu mai puțin de 3 pentru fiecare secțiune, se pot pregăti deja pentru următorul nivel.

Cu drag, la scoala

Azi ne-au vizitat la şcoală elevii înscrişi în cele două clase pregătitoare de anul viitor. Copiii au avut ocazia să se cunoască între ei, să o cunoască pe dna profesoară a clasei şi au participat la activităţi sportive organizate de dl profesor de sport, Cosmin Comşa. Ce veselie pe terenul de sport!

pregatitoare

Colaborare online intre elevi din Anglia si Romania

Newspaper commentsVineri, 24 mai 2013, elevii Şcolii Elf au fost implicaţi, în cadrul orelor de limba engleză, într-un proiect inedit de colaborare online cu colegii lor de la şcoala parteneră din Marea Britanie, The Bliss Charity School.

În cadrul proiectului “Săptămâna Reporterilor”, elevii clasei a VI-a din Anglia (10-11 ani) au lucrat de-a lungul acestei săptămâni la realizarea unui jurnal de ştiri cu ediţii zilnice, fiecare cu câte o temă diferită. Sala de clasa s-a transformat într-un birou de presă, în care fiecare elev a avut responsabilităţi diferite. Zilnic, au primit din partea editorului un set de sarcini şi, lucrând în echipe mici, au scris articole despre ultimele noutăţi, ştiri sportive, editoriale, prognoza meteo, horoscop şi reclame.

Ediţia finală a fiecărei zile a fost publicată şi distribuită în micuţa localitate Nether Heyford, dar şi online, pe blogul şcolii.  Astfel, elevii clujeni de la Şcoala Elf au primit invitaţia de a citi articolele şi a-şi exprima opiniile.

Lucru pe care l-au şi făcut, cu mare interes.  Se pare că cele mai apreciate articole au fost cele despre tornade şi despre animale. Printre întrebările frecvente au fost cele legate de sursele de informare pentru redactarea articolelor şi, mai ales, ce s-a întâmplat cu restul orelor. “Dacă aţi lucrat în fiecare zi la redactarea ziarului, ce s-a întâmplat cu orele de matematică şi ştiinţe?”, au dorit să ştie Mihnea şi Vlad, clasa a IV-a.

Vă invităm să lecturaţi ediţiile jurnalului The Reporter, realizat de elevii clasei a VI-a din Anglia, precum şi reacţiile prietenilor lor de la Şcoala Elf:

http://www.bliss.northants.sch.uk/2013/05/22/wednesday-edition-of-the-reporter/

 

Apariții ale acestei știri în presă:

http://www.ziarulfaclia.ro/colaborare-online-intre-elevi-clujeni-si-englezi/ – Făclia, 27 mai 2013

http://eclujeanul.ro/2013/05/27/colaborare-online-intre-elevi-din-anglia-si-romania-la-scoala-elf-din-cluj-napoca/ – Eclujeanul, 27 mai 2013

http://www.amosnews.ro/colaborare-online-intre-elevi-din-anglia-si-romania-2013-05-24 – Amos News, 24 mai 2013

 

 

Participarea Scolii Elf la Maratonul International Cluj 2013

Paul la finishPeste 50 de elevi ai Școlii Elf au participat duminică, 21 aprilie 2013, la probele de alergare organizate cu ocazia Maratonului Internațional Cluj – eveniment organizat anual de Asociația Runners Club.

Copiii au fost pregătiți încă din luna februarie pentru acest eveniment, în cadrul orelor de educație fizică, de domnul profesor Cosmin Comșa, care i-a și însoțit în ziua concursului, alături de părinți.

Astfel, 34 de elevi din clasele primare (inclusiv clasa pregătitoare) au participat la crosul de 2 km, 16 elevi din clasele V-VII au alergat la proba de 6 km şi un elev din clasa a VI-a a alergat semimaratonul, alături de părinții și sora lui.  În total, 5 părinţi ai elevilor Şcolii Elf au alergat la proba de semimaraton, unul la crosul de 6 km şi ne-am bucurat de asemenea de prezenţa a trei absolvente ale Şcolii Elf la proba de semimaraton: Iulia Fărcane, Carina Toma şi Irina Bădescu.

Copiii au participat la eveniment cu multă bucurie, chiar dacă unora din ei li s-a părut greu.  Satisfacţia de a finaliza cursa a fost extraordinară, iar copiii au învăţat un lucru important pentru fiecare, indiferent de vârstă sau carieră:

 “Sportul de plăcere înseamnă energie și sănătate!”

This slideshow requires JavaScript.

Elevii Şcolii Elf participanţi la Maratonul Internaţional Cluj 2013:

CROSUL de 2 km

Clasa Pregătitoare

Diana Costin

Noemi Albert

Tudor Şerban

Clasa I

Ana Vescan

Andrei Ivan

Andrei Rozor

Andrei Man

Anya Adam

George Boldan

Luca Leonte

Luca Popica

Mihai Naghiu

Tea Câmpean

Clasa a III-a

Ana Câmpean

Ana Gruiţă

Ana Petri

Briana Leonte

Dan Rozor

Diana Handru

Mihai Buligă

Rareş Cuc

Sofia Ofrim

Ştefan Barabulă

Clasa a IV-a

Alexia Homan

Andrei Mitu

Eduard Tomovici

Mihnea Ordean

Stefan Fischietti

Tamara Pop

Vlad Bulieris

Clasa a V-a

Alexia Popica

Bogdan Călugăr

Loris Olar

Şerban Pop

CROSUL de 6 km

Clasa a VI-a

Ada Seghedi

Alexandra Tarţa

Ana Lazăr

Ioana Pitic

Mălina Man

Nichita Ostroveanu

Răzvan Petri

Clasa a VII-a

Ana Roşca

Andrada Handru

Bogdan Florea

Maria Lazăr

Paul Boariu

Sidonia Dragoş-Roman

Sonia Bălan

Tudor Costina

Tudor Pitic

SEMIMARATON

Radu Fărcane, clasa a VI-a

Școala Elf susține Maratonul Internațional Cluj (prin participare) încă de la prima ediție:

https://scoalaelf.wordpress.com/2011/04/19/participarea-scolii-elf-la-primul-maraton-international-cluj/

Rezultate Cangurul Lingvist, Engleza-Germana, 2013

Felicitări elevilor care au participat la concursul Cangurul Lingvist, secţiunea Engleză.  Concursul a avut loc în 7 februarie 2013, iar elevii Școlii Elf au obţinut următoarele rezultate:

Clasa a III-a, prof. Carmen Costina

Câmpean Ana, 155 p.
Nicule Elena, 148,75 p.
Buligă Mihai, 147,5 p.
Centea Laura, 145 p.
Koşa Miruna, 141,75
Georoceanu Mircea, 137,5
Ofrim Sofia, 135 p.
Barabulă Ştefan, 133,75 p.
Cuc Rareş, 132,50
Al Hajjar Adin, 125
Leonte Briana, 123,75 p.
Badiu Florin, 106,5 p.

Clasa a IV-a, prof. Carmen Costina

Bulieris Vlad, 160 p. – punctaj maxim!
Ordean Mihnea, 153,75 p.
Tomovici Eduard, 153,75 p.
Csillag Petra, 151,25 p.
Armasu Tania, 150 p.
Pop Tamara, 145 p.
Armaşu Mara, 142,5 p.
Funar David, 142,5 p.
Mitu Andrei, 142,5 p.
Cuşnarencu Şerban, 140
Fischietti Stefan, 137,5 p.

Clasa a V-a, prof. Victoria Matei

Pop Șerban, 138,75 p.
Crişan Sofia, 130 p.
Ignat Robert, 127,5 p.
Mitreanu Dan, 112,5 p.
Popica Alexia, 110,5 p.
Lupșa Andrei, 97,75 p.
Şuteu Sebastian, 52,75 p.

Clasa a VI-a, prof. Dan Leonard

Seghedi Ada, 150 p.
Stan Alexandra, 149,25 p.
Petri Răzvan, 138,25 p.
Fărcane Radu, 125,25 p.
Man Mălina, 117,5 p.
Lazăr Ana, 116,5 p.
Boldan Andra, 102,75 p.

Clasa a VII-a , prof. Victoria Matei

Bălan Sonia, 145 p.
Costina Tudor, 139,75 p.
Roşca Ana, 132 p.
Pitic Tudor, 126,5 p.
Lazăr Maria, 107,5 p.
Handaric Rareş, 96,5

Clasa a VIII-a , prof. Victoria Matei

Cobliş Andrei, 159 p.
Preotu Andrei, 157,6 p.
Cociş Giorgia, 155,25
Brumaru Paul, 143,75
Irimieş Mircea, 138,5 p.
Iovănaş Ana, 130,75 p.
Ciapi Alecu, 117,5 p.

Punctaj Maxim:

clasele III-VI – 160 p.
clasele VII – XII – 190 p.

 

Seara de iarna – clasa a III-a

Marți, 18 decembrie, elevii clasei a III-a de la Școala Elf au petrecut o frumoasă seară de iarnă, alături de părinții lor. La lumina felinarelor confecționate chiar de ei la orele de abilități practice, copiii au cântat colinde tradiționale românești și englezești, și-au citit poveștile de iarnă compuse în limba română, au citit poezii despre iarnă create în orele de limba engleză și s-au amuzat spunând glume în limba engleză despre oamenii de zăpadă, Santa Claus și ajutoarele lui.
A doua zi dimineața, copiii au găsit sub brăduțul împodobit din sala lor de clasă, daruri de la Moș Crăciun!
Melania Gherasim și Carmen Costina
DSC01844

Premii pentru elevii Scolii Elf la Gala “10 pentru Cluj – Juniorii Clujului, Sperantele Cetatii”

Ne bucurăm de faptul că, încă de la prima ediție a Galei de Excelenţă “10 pentru Cluj – Juniorii Clujului, Speranţele Cetăţii”, eveniment organizat de Primăria Cluj-Napoca pentru a-i recompensa pe cei mai merituoşi copii și tineri clujeni, elevii Școlii Elf nu au lipsit de pe podium la niciuna dintre cele trei ediții anterioare.  Iată că și în acest an, la cea de-a patra ediție, următorii elevi ai Școlii Elf au fost premiați de către Primăria şi Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul mediului de afaceri clujean:

  • Sergiu Hudrea – secțiunea Ambasador pentru Cluj, premiu: un laptop, oferit de firma „Coral”

Pregătit de dl. profesor Ștefan Trifan, Sergiu se află pe lista premianților la toate concursurile naționale și internaționale de chitară clasică la care a participat.

În anul școlar 2011-2012, palmaresul lui Sergiu s-a îmbogățit cu un Premiu Special al Juriului la Festivalul Internațional de Chitară Clasică din Germania și Premiul I la Festivalul Internațional „Terra Siculorum”, Odorhei.

premiu Sergiu Hudrea

  • Consiliul Elevilor Școlii Elf – secțiunea Mediu, premiu: o excursie de o zi, oferită de Europatur:

Petra Țupa, Paul Trescovan – clasa I, prof. Nicoleta Meseșan
Mihai Buligă, Adin Al Hajjar – clasa a II-a, prof. Melania Gherasim
Tania Armașu, Vlad Bulieris – clasa a III-a, prof. Liliana Clițan
Sofia Crișan, Robert Ignat – clasa a IV-a, prof. Marinela Scripcariu
Ada Seghedi, Cătălin Hanga – clasa a V-a, prof. Iulia Stînga
Andrada Handru, Ionela Handru – clasa a VI-a, prof. Victoria Matei
Inesa Schmidt, Mihai Nyilaș – clasa a VII-a, prof. Ruxandra Potra, Marinela Cîrcu
Ana Bădescu, Alex Mureșan – clasa a VIII-a, prof. Marinela Cîrcu

Cei 16 membri ai Consiliului Elevilor, coordonați de prof. Carmen Costina și psiholog Carmen Șoancă, au fost sprijiniți în acțiunile lor de către toți colegii de clasă și de diriginți, dar și de parteneri ai Școlii Elf, cărora le mulțumim pentru colaborare.  Iată aici lista evenimentelor în care s-a implicat Consiliul Elevilor de la Școala Elf în anul școlar 2011-2012:

Campanie de strângere de fonduri în beneficiul copiilor romi relocați la Pata Rât în decembrie 2010 – Elevii Școlii Elf au strâns suma de 1.500 lei vânzând în cadrul Târgului Verde decorațiuni confecționate chiar de ei din materiale reciclabile.

„Super Eroii” – Acțiune organizată în parteneriat cu Fundația Tranzit și GLOC, în cadrul căreia elevi ai Şcolii ELF şi copii care locuiesc în Pata Rât au avut ocazia să se cunoască, au ascultat poveşti, au desenat şi au realizat împreună animaţii şi podoabe de Crăciun, au mâncat împreună şi s-au bucurat de un mic spectacol oferit de un ansamblu de dansuri ţigăneşti.  La final, părinţii tuturor copiilor s-au întâlnit pentru a admira împreună lucrările realizate de copii.

„Din iubire… pentru iubire” – campanie de strângere de fonduri,  în cadrul căreia elevii Școlii Elf au strâns peste 1.500 lei cumpărând jucării de pluș; fondurile strânse au fost donate Asociației „Autism Transilvania”, în sprijinul copiilor din Cluj care suferă de autism.

„S.O.S. – Lacul Gheorgheni”  – acțiune civică în cadrul căreia elevii Școlii Elf s-au implicat alături de alte organizații civice pentru a cere autorităților stoparea traficului auto în jurul Lacului Gheorgheni. În urma campaniei, Consiliul Local a luat decizia de a institui sens unic de circulație pe marginea lacului.

„Oxigen pentru mâine” – elevii clasei a IV-a au participat la campania de plantare de arbori inițiată de Primăria Cluj-Napoca.

Consiliul Elevilor

Inesa Schmidt

Trofeu si diploma

  • Cristiana Dragoş-Roman – secțiunea Arte Individual, premiu: un voucher în valoare de 500 lei, oferit de „Ancada”

Cristiana, acum elevă în clasa a V-a, este deja o obișnuită a acestei Gale de Excelență: la prima ediție a fost premiată la categoria Arte, individual iar la cea de-a doua ediție a fost desemnată Ambasador de Cluj.

Perseverentă și tenace, dar mai ales extraordinar de talentată, Cristiana nu renunță la marea sa pasiune, pianul, și obține în anul școlar 2011-2012 cea mai bogată colecție de premii de până acum, sub coordonarea dnei profesoare Cipriana Gavrișiu:

– PREMIUL I – Concursul Internațional de Pian “Concentus Roma”, Roma, Italia, 14-17 iunie 2012;
– PREMIUL I – Concursul Național de Interpretare Instrumentală “Tinere Talente”, Oradea, 12-13 mai 2012;
– MARELE PREMIU – “Concours Musical de France”, categoria Virtuos III – Paris, Franța, 6 mai 2012;
– PREMIUL I – “Concours Musical de France”, categoria Virtuos III – Paris, Franța, 6 mai 2012;
– PREMIUL I – “Concours Musical de France”, categoria Superior II, Paris, Franța, 6 mai 2012;
– PREMIUL I și finalistă – “Concours Musical de France”, categoria Virtuos III, Marseille, Franța, aprilie 2012;
– MEDALIA DE PRIM-FINALISTĂ – “Concours Musical de France”, categoria Superior II, Marseille, Franța, aprilie 2012;
– DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ – Festivalul “Johann Sebastian Bach”, Cluj-Napoca, 22-24 martie 2012;
– MARELE PREMIU al categoriilor B5-B8 – Festivalul “Prietenii Muzicii/Pro Piano-România”, Cluj-Napoca, 24-26 februarie 2012;
– DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ – Festivalul “Prietenii Muzicii/Pro Piano-România”, Cluj-Napoca, 24-26 februarie 2012.

Premiu Cristiana Dragos

De asemenea, doi dintre profesorii colaboratori ai Școlii Elf  s-au bucurat de recunoașterea meritelor la Gala de Excelență:

  • dna prof. Mara Pop (profesoară de pian), titulară la Liceul de muzică „Sigismund Toduţă”, a fost desemnată Profesorul anului
  • dna prof. Corina Toma (profesoară de fizică la Școala Elf), titulară la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, a pregătit doi dintre elevii premiați la secțiunea Științe.

Publicul prezent la gală a avut ocazia să îl asculte în deschiderea festivității pe Sergiu Hudrea, acum absolvent al Școlii Elf, iar pe parcursul evenimentului, pe talentatul nostru elev din clasa a VI-a, Radu Fărcane, alături de grupul Ministar:

Sergiu Hudrea

Radu Farcane

Felicitări tuturor elevilor clujeni pentru premiile obținute în cadrul acestei gale!  Sperăm că Primăria Cluj-Napoca va continua și în următorii ani această inițiativă frumoasă.

Tabara de teatru – Lunca Ilvei 2012

Tabăra de la Lunca Ilvei, jud. Bistrița-Năsăud

23 – 29 iulie 2012

Profesori însoțitori:  Dan Leonard, Carmen Costina

In perioada  23-29 iulie 2012, la Lunca Ilvei s-a desfășurat o nouă ediție a taberei de teatru în limba engleză, organizată de Școala Elf.  Alături de profesorii Dan Leonard și Carmen Costina, cei 21 de elevi participanți au pus în scenă „Alice în Țara Minunilor”, cu un scenariu adaptat după o povestire de Lewis Carroll.

Aceasta este a patra ediție a taberelor de teatru de la Lunca Ilvei finalizată cu un film și a 12-a tabără în limba engleză organizată de Școala Elf .

Pentru realizarea filmului, copiii – elevi în clasele I-VIII – au studiat și adaptat scenariul, și-au ales rolurile și costumele, au stabilit cum vor fi filmate scenele și ce recuzită vor utiliza, și-au memorat rolurile și au filmat fiecare scenă.  Toate acestea, pe lângă activitățile specifice unei tabere:  încălzire de dimineață, drumeții, jocuri și activități sportive, activități de construire și consolidare a echipei,  jocuri de improvizație dramatică și servirea ceaiului după obiceiul englezesc, cu conversație în limba engleză, toate încheiate cu un fulminant foc de tabără pregătit în echipă.

Iată un fragment din filmul realizat:

Distribuția:

Alessio Bolzoni – The March Hare
Alexandru Mare – The Mouse
Alexia Popica – The Queen
Alice Spînu – The Duchess
Ana Petri – Alice
Andra Boldan – The Duchess
Andrei Preotu – Lewis Carroll
Bogdan Călugăr – The Mock Turtle
Călin Chiș – The Announcer
Caterina Cherecheș – A Little Girl & The Dodo Bird
Darius Dobra – The King
David Funar – The White Rabbit
Elena Nicule – A Little Girl &  The Narrator
Maria Tămaș – The Cheshire Cat
Mircea Irimieș – The March Hare
Paul Radu – The Gryphon
Radu Fărcane – The Mad Hatter
Răzvan Petri – The Dormouse
Sara Vaida – The Cheshire Cat
Smaranda Munteanu – The Dormouse
Vlad Zagoni – The King

Cincisprezece elevi ai Scolii Elf au obtinut certificatul Cambridge YLE

Cei 15 elevi ai Școlii Elf care au susținut examenul Cambridge au reușit să obțină certificatul de competență lingvistică „Young Learners English” de la Cambridge cu rezultate foarte bune, cu un număr de embleme cuprinse între 10-15 (15 fiind numărul maxim de embleme).

Examenul a fost organizat în 9 iunie 2012 de către Școala Elf, în colaborare cu British Council Cluj-Napoca, sub supervizarea dnei prof. Marina Cristian, iar lucrările scrise au fost corectate la Cambridge.

Cambridge YLE – STARTERS:

Miruna Koșa, clasa a II-a
Caterina Cherecheș, clasa a II-a
Ștefania Cherecheș, clasa a II-a
Ana Câmpean, clasa a II-a
Rareș Cuc, clasa a II-a
Laura Centea, clasa a II-a
Vlad Chindriș, clasa a III-a

Cambridge YLE – MOVERS:

Tamara Pop, clasa a III-a
Radu Rotaru, clasa a IV-a
Vlad Bulieris, clasa a III-a
Ada Neagoș, clasa a III-a
Andrei Mitu, clasa a III-a
Daniel Ciurea, clasa a III-a
Șerban Cușnarencu, clasa a III-a

Cambridge YLE – FLYERS:

Șerban Pop, clasa a IV-a

Felicitări speciale elevilor MIRUNA KOȘA, TAMARA POP și ȘERBAN POP, care au obținut numărul maxim de embleme la fiecare categorie!

Elevii au fost pregătiți de prof. Victoria Matei, Carmen Costina și Sorina Hangea.

***
INFORMATII SUPLIMENTARE despre examenul Cambridge „English for Young Learners”:

Examenul Cambridge pentru copii (Young Learners’ English) este un grup de teste destinat copiilor cu vârste cuprinse între 7-12 ani.  Scopul acestui examen este evaluarea nivelului de competență în utilizarea limbii engleze și este organizat la 3 nivele diferite, după cum urmează:

1.  Cambridge Starters – destinat copiilor peste 7 ani care au studiat limba engleză cel puțin 1 an (e nevoie să poată citi și scrie).

2.  Cambridge Movers – nivelul al doilea, destinat copiilor cu vârste între 8-11 ani care au studiat limba engleză cca. 3 ani și pot utiliza aproximativ 600 de cuvinte.

3.  Cambridge Flyers – util pentru copii cu vârste între 9-12 ani, care au studiat engleza mai mulți ani (aproximativ 250 de ore) și au atins nivelul A2 (Elementary), comparabil cu nivelul necesar pentru obținerea examenului Cambridge pentru adolescenți/ adulți KEY ENGLISH TEST.  La acest nivel, copiii trebuie să cunoască un vocabular de cca 1000 de cuvinte.

Pentru fiecare nivel, examenul cuprinde 3 secțiuni:   Listening (ințelegere dupa auz), Reading & Writing (citit si scris), Speaking (vorbit).  Fiecare secțiune este notată separat.  Scorul maxim pentru fiecare secțiune este de 5 embleme, ceea ce înseamnă un maxim de 15 embleme (shields) pentru Certificatul Cambridge. In general, copiii care reușesc să obțină cel puțin 10 embleme în total și nu mai puțin de 3 pentru fiecare secțiune, se pot pregăti deja pentru următorul nivel.

Lectură și Scriere Creativă pentru Copii

În bucătăria noastră, cuvinte cu tâlc sunt puse în eprubete, din pipete curg picături de imaginație, iar bulbucii sunt șoapte ale poveștilor. Atenție: creează dependență! Proiect dedicat copiilor din clasele primare.