Doi elevi ai Scolii Elf – invitati la o intalnire cu Ambasadorul Frantei in Romania

arton43Felicitări celor doi elevi ai Școlii Elf care au obținut certificatul de competență lingvistică în limba franceză pentru copii, DELF Prim!

Alexandru Mare din clasa a III-a și Vlad Bulieris din clasa a IV-a, pregătiți de dna profesoară Adriana Boilă, au promovat cu succes examenul DELF Prim pe care l-au susținut în data de 8 iunie 2013.

Cei doi elevi sunt invitați de către Institutul francez din România să participe la evenimentele dedicate Zilei naționale a Franței, organizate sâmbătă, 13 iulie 2013, când li se vor înmâna  atestatele de reușită de către Excelența  Sa, Domnul Philippe GUSTIN, Ambasadorul Franței în România.

*****************
Despre DELF – Diplôme d’études en langue française
(sursa: 
Institutul Francez Cluj)
Sunt propuse 4 diplome diferite, fiecare validând un nivel de competenţă corespunzând Cadrului comun de referinţă pentru limbile străine al Consiliului Europei: DELF A1DELF A2DELF B1 şi DELF B2.

DELF A1 pune în valoare cunoştinţele dobândite de începători şi validează competenţele care se înscriu în nivelul de „descoperire” a limbii franceze.  Certificatul DELF Prim este destinat elevilor cu vârste cuprinse între 8-12 ani și este oferit în premieră și elevilor din România, începând din acest an.

DELF A2 validează competenţa lingvistică a unui utilizator elementar la un nivel de supravieţuire, cel al raporturilor sociale, al petrecerii timpului liber, al călătoriilor.
DELF B1 validează un nivel de competenţă care corespunde deja unui utilizator aproape independent al limbii franceze. Este vorba de nivelul prag.

DELF B2 se concentrează asupra eficacităţii argumentării, uşurinţei comunicării în context social şi asupra unui grad ridicat de conştientizare a funcţionării limbii. Este nivelul utilizatorului independent, cel care este cerut de cea mai mare parte a universităţilor franceze.
Pentru aceste 4 niveluri există şi o versiune adaptată publicului şcolar (11- 18 ani), numită DELF junior.
Examenele au aceeaşi structură ca şi pentru publicul adult, dar subiectele sunt adaptate vârstei, iar diplomele obţinute au aceeaşi valoare.
Lectură și Scriere Creativă pentru Copii

În bucătăria noastră, cuvinte cu tâlc sunt puse în eprubete, din pipete curg picături de imaginație, iar bulbucii sunt șoapte ale poveștilor. Atenție: creează dependență! Proiect dedicat copiilor din clasele primare.